Contestaţie la executare. Sentința nr. 2708/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 2708/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 3219/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2708
Ședința publică din data de 03 aprilie 2013
Președinte: A. B. V.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul C. F., în contradictoriu cu intimatul M. A. – Direcția Venituri.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului, c.j. Z. A., lipsă fiind reprezentantul intimatului .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată cu suma de 194 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 3,30 lei timbru judiciar .
S-a făcut referatul cauzei, după care, la data de 03.04.2013, prin serviciul Registratură, din partea intimatei, se constată depuse în copie certificată pentru conformitate, actele din dosarul execuțional privind contestatorul.
Se constată de asemenea depus din oficiu extras din Portalul instanțelor privind dosarul_/325/2012 al Judecătoriei Timișoara și extras din Sistemul ECRIS privind Dosarul_/55/2012 al Judecătoriei A., dosar care este atașat la prezenta cauză.
Reprezentanta contestatorului face dovada completării timbrării contestației promovate cu suma de 1,50 lei reprezentând timbru judiciar.
Instanța pune în discuție cererea de suspendare a contestației la executare până la soluționarea dosarului nr._/325/2012 al Judecătoriei Timișoara și invocă din oficiu excepția tardivității introducerii contestației la executare, față de prevederile art. 173 din OG 92/2003.
Cu privire la excepția invocată din oficiu de instanță, reprezentanta contestatorului arată că prezenta contestație formulată de către clientul său reprezintă singura modalitate ca acesta să anuleze formele și actele de executare silită emise în baza titlului executoriu nr._/11.10.2010 și a adresei de înființare a popririi nr._/23.11.2012, emise de către intimată, având în vedere că acestea sunt emise în mod netemeinic și nelegal pe numele său, întrucât nu mai este proprietarul bunului asupra căruia a fost stabilit impozitul.
Reprezentanta contestatorului depune la dosar copia minutei Sentinței civile nr. 4351 pronunțată la data de 27.03.2013 de Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă în dosar nr._/325/2013, prin care instanța admite cererea formulată de C. F., precum si cererea reconventională formulată de C. M..
Cu privire la cererea de suspendare a prezentei cauze formulată de către intimată solicită respingerea acesteia deoarece dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara a fost soluționat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare formulată de către intimată și asupra excepției tardivității.
J U D E C A T A
Constată că, prin contestația la executare înregistrată la această instanță, la data de 25 februarie 2013, sub numărul de dosar_, contestatorul C. F., a chemat în judecată intimatul M. A. – Direcția venituri prin Primar, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună, anularea tuturor formelor și actelor de executare silită emise în baza titlului executoriu nr._/11.10.2010 și a adresei de înființare a popririi nr._/23.11.2012, acte emise de Mun. A. - Direcția venituri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii promovate, contestatorul a arătat că, Direcția Venituri - Serviciul de urmărire venituri a Mun. A., a emis pe numele său înștiințarea de poprire precum și Somația aferentă cu nr._/11.10.2010, pentru a executa suma de 9.639,34 lei, reprezentând impozit local - taxă auto.
A arătat că titlurile executorii pe care înțelege a le contesta sunt emise în mod netemeinic și nelegal pe numele acestuia, întrucât acesta nu mai este proprietarul bunului asupra căruia a fost stabilit acest impozit, încă din data de 08.04.2003, dată la care acesta a vândut bunul către cumpărătorul C. M., cu domiciliul in Timișoara, ., ., conform documentului intitulat „Chitanță", înscris sub semnătura privată, semnat de fratele său, C. G. în calitate de vânzător și cumpărătorul C. M..
Totodată, s-a mai arătat de către contestator faptul că pe rolul Judecătoriei Timișoara se află dosarul nr._/325/2012, unde contestatorul are calitatea de reclamant iar pârât este numitul C. M., cumpărătorul autospecializatei - basculantă cu nr. înmatriculare_, obiectul dosarului fiind stabilirea faptului că, contestatorul din prezenta cauză a înstrăinat acest autovehicol către pârât în data de 08.04.2003 și pe cale de consecință, stabilirea faptului că pârâtul avea obligația de plată a impozitului local aferent.
S-a mai arătat de către contestator faptul că, la termenul din data de 13.02.2013, reprezentantul pârâtului C. M., a depus la dosar înscrisul „conform cu originalul", intitulat Certificat de distrugere nr.43/03.07.2003, care atestă faptul că pârâtul - cumpărător al autovehicolului a predat bunul spre distrugere societății . SA cu sediul în Pecica, ..17, jud. A., apreciind astfel că rezultă fără dubiu împrejurarea că, acesta nu mai avea calitatea de proprietar al bunului la data de 03.07.2003, data întocmirii certificatului de distrugere.
Pentru toate considerentele expuse, contestatorul a solicitat admiterea prezentei contestații, astfel cum a fost formulată și respectiv anularea tuturor formelor de executare silită.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația promovată pe prevederile art.399 alin. l, art.400, art.404 pct. l lit. a Cod proc. civ., iar în cadrul probei cu acte, acesta a depus la dosar xerocopii de pe înscrisul încheiat la data de 08.04.2003, intitulat „ Chitanță”, extras de pe portalul Judecătoriei Timișoara privind termenul de judecată acordat în dosar nr._/325/2012, copia certificatului de distrugere, copia întâmpinării depuse de către numitul C. M. în dosar nr._/325/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei la data de 20 martie 2013, intimatul a solicitat suspendarea judecării contestației la executare, iar pe fondul cauzei respingerea contestației la executare formulată de contestator .
Referitor la suspendarea judecării cauzei pârâtul a arătat că, având în vedere cererea de chemare în judecată formulată de C. F. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în dosar nr._/325/2012, cu termen la 13.03.2013, prin care se cere să se stabilească că autospecializata - basculantă a fost vândută către C. M., precum și faptul că soluția din dosarul menționat mai sus poate influența soluția ce se va pronunța în prezentul dosar, pârâtul a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea judecații cauzei, pentru evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că, solicită respingerea contestației la executare, invocând în acest sens prevederile art. 136 alin.(l) din O.G. nr.92/2003 republicată, potrivit cărora dacă debitorul nu își îndeplinește de bună voie obligațiile datorate, organul fiscal procedează la executare silită, ori întrucât, contestatorul nu a achitat obligațiile de plată față de bugetul local, în data de 11.10.2010, M. A. - Direcția Venituri a emis somația și titlul executoriu nr._ în dosarul de executare nr._/2010.
Somația și titlul executoriu au fost emise în temeiul prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, intimatul a invocat prevederile art. 173 alin.(l), lit. a) din O.G. nr.92/2003 republicată, potrivit cărora, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executare din comunicarea somației, iar conform art. 172 alin. (l) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, contestația la executare silită se poate face împotriva actelor de executare efectuate cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală.
În contestația la executare formulată, nu este prezentat niciun motiv, de fapt sau drept, legat de nelegalitatea actelor de executare.
Pe de altă parte, cu privire la susținerea că M. A. - Direcția Venituri „se află într-o gravă eroare deoarece, autospecialializata - basculantă a fost înstrăinată (vândută ) de către contestator – prin intermediul fiului său – C. G. – cumpărătorului C. M., intimatul a invocat prevederile art. 62 alin. 5 din OG nr. 36/2002 republicată privind impozitele și taxele locale, arătându-se faptul că, contestatorul nu a depus la organul fiscal nici un act din care să reiasă faptul că nu mai deține mijloace de transport.
Cu privire la solicitarea contestatorului de atașare a dosarului execuțional emis de Direcția Venituri intimatul a precizat că, acesta a mai fost atașat și la dosarul nr._/55/2012 al Judecătoriei A., care a avut ca obiect contestație la executare împotriva aceluiași titlu executoriu nr._/11.10.2010 și a adresei de înființare a popririi nr._/23.11.2012, contestație care a fost anulată ca netimbrată, prin urmare contestatorul a luat la cunoștință de dosarul execuțional.
Având în vedere aspectele mai sus menționate, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea ca valabile a actelor de executare.
În probațiune, intimatul a depus la dosar copia sentinței civile nr. 943/05.02.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2012.
Pentru termenul de judecată din data de 03.04.2013, intimatul a înaintat, prin serviciul registratură, copiile actelor din dosarul execuțional privind pe C. F., reprezentanta contestatorului depunând la aceeași dată copia minutei sentinței civile nr. 4351/27.03.2013, pronunțată de judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele: Cu privire la cererea de suspendare a prezentei cauze formulată de către intimată, instanța apreciază că soluționarea prezentei cauze nu atârnă de soluția pronunțată în Dosarului nr._/325/2012 al Judecătoriei Timișoara (soluție care nu este irevocabilă), fapt pentru care în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă va respinge cererea de suspendare.
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare, care va fi analizată cu prioritate față de prevederile art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța reține că potrivit art.173 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003 contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
Din actele dosarului nr._/55/2012 al Judecătoriei A., atașat, rezultă că în baza titlului executoriu nr._/11.10.2010 asupra veniturilor contestatorului obținute de la terțul poprit Direcția Silvică Bihor a fost înființată poprire la data de 08.12.2012, fapt pentru care acesta a formulat contestație la executare în data de 28.12.2012, și care a fost anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr.943/05.02.2012, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Se poate afirma deci, că cel puțin în data de 28.12.2012 contestatorul avea cunoștință de executarea silită declanșată împotriva sa, cunoscând și titlul executoriu pe care l-a depus în copie la dosarul în care a formulat contestația inițială. Față de data de 28.12.2012, cererea care face obiectul prezentului dosar fiind introdusă în data de 21.02.2013 (data poștei-f.12) a fost formulată cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art.173 alin.1 lit.a din OUG nr.92/2003, fapt pentru care se va admite excepția tardivității, și pe cale de consecință se va respinge contestația la executare formulată.
În baza art.274 Cod de procedură civilă nu se pune problema cheltuielilor de judecată deoarece intimata nu le-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de suspendare a prezentei cauze formulată de către intimată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/325/2013 al Judecătoriei Timișoara.
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare și pe cale de consecință:
Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorul C. F. în contradictoriu cu intimatul M. A.-Direcția Venituri-prin Primar
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2013.
Președinte, pentru Grefier,
A.-B. V. L. M. în concediu
Semnează Grefier șef,
D. V.
Red./Tehn.
ABV/LM/26.04.2013
4 Ex. /2 . comunică cu: - contestatorul C. F. – cu domiciliul procesual ales la sediul . – din Timișoara, ., .
- intimatul M. A. - Direcția Venituri - prin Primar – cu sediul în A., ., jud. A.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6149/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2709/2013.... → |
---|