Fond funciar. Sentința nr. 671/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 671/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 5424/55/2010
ROMÂNIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 671
Ședința publică din: 28.01.2013
Președinte: C. F. M.
Grefier: T. Neșin
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții Z. E., P. G., P. M. S., C. Parsida, M. Z., T. G. Malici E., C. C.- D., în contradictoriu cu intimații C. judeteana pentru aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Prefectura Județului A., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lânga Primăria A., M. A., având în vedere fond funciar.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 42 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că concluziile părților sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 21.01.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 09.04.2010, petentii Z. E., P. G., P. M. S., C. Parsida, M. Z., T. G. Malici E., C. C.- D., au chemat în judecată pe intimații C. Judeteana pentru aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lânga Prefectura Județului A., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Primăria A., M. A., solicitând ca prin acțiunea ce se va pronunța să fie obligată C. L. de Fond Funciar A. la punerea în posesie a petentilor asupra terenului în suprafață de 29,78 ha situat în . arabil în extravilan situat pe raza administrativă a Municipiului A..; să fie obligata pârâtele 1 si 2 să emită respectiv să elibereze pe numele petenților Titlurile de Proprietate asupra terenurilor descrise mai sus.
In motivarea acțiunii se arată ca în temeiul Legii 1/2000 cu modificările si completările ulterioare petenților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole în baza Hotărârii Comisiei Locale cu nr. 18/18.12.2005 validarea prin Hotărârea Comisiei Județene A. de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 552/14.12.2005.
Cu toate acestea până în prezent petenții nu au fost puși în posesie și nu le-au fost eliberate Titlurile de Proprietate întrucât comisiile au invocat constant lipsa terenului disponibil.
In prezenta cauza petenții fac dovada ca la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar A. se afla teren disponibil care poate face obiectul retrocedării către persoanele îndreptățite.
Aceste terenuri se află la dispoziția Comisiei Locale de Fond funciar A. în vederea aplicării Legii 1/2000 conform art. 3 alin 1 din Legea 1/2000 care prevede că „ pentru aplicarea acestei legi comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietatea privata a unității administrativ teritoriale respective „.
Astfel având în vedere art. 3 alin 1 din Legea 1/2000 aceste terenuri sunt la dispoziția Comisiei Locale de Fond funciara si pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
Pentru aceste motive având în vedere ca petenților le-a fost stabilit dreptul de proprietate asupra terenurilor solicitate prin Hotărârea Comisiei Locale A. cu nr. 18/08.12.2005 si Hotărârea Comisiei Judetene nr. 552/14.12.2005 ca terenurile solicitate fac parte din proprietatea privata a municipiului A. si sunt la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar A., solicitând punerea în posesie după cum urmează: Z. E. moștenitoare a defunctei M. R. -( autor M. R. )- suprafata de 8,87 ha la poziția 169 din Anexa 29,; Z. E. E. moștenitoare a defunctei M. R. -( autor M. R. )- suprafața de 0,70 ha din Anexa 29, ; P. G. si P. M. S. moștenitori ai defunctei P. M. ( autor I. I. )- suprafața de 7,27 ha pozitia 91 din Anexa 29, ; Cheveresan P. ( autor Igrișan A. )- suprafața de 1,30 ha poziția 87 din Anexa 29, Cheveresan P. ( autor P. N. )- suprafața de 0,40 ha pozitia 198 din Anexa nr. 29,; M. Z. ( autor M. A. )- suprafața de 4,52 ha pozitia 158 din Anexa29,; M. Zimanka ( autor M. Zimanka )- suprafața de 1,58 ha pozitia 159 din Anexa 29;, M. Z. ( autor M. Zimanka )- suprafata de 0,32 ha poziția 160 din Anexa 29,; T. G. moștenitoarea lui Rabi R. ( autor Cseri Ș. )- suprafața de 0,32 ha poziția 44 din Anexa 29,; Boldiszar G. moștenitoarea defunctei Boldiszsar A. ( autor Boldiszsar A. )- suprafața de 1,74 ha poziția 17 din Anexa 29,; Malici E. mostenitoarea lui B. E. ( autor lui B. E.)- suprafața de 1,90 ha poziția 7 din Anexa 29, C. C. D. ( autor C. Efrem )- suprafața de 0,86 poziția 47 din Anexa 29.
In probatiune anexează Hotărârea Comisiei Locale A. nr. 18/08.12.2005,Hotărârea Comisiei Judetene de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 552/14.12.2005, procurile judiciare.
P. întâmpinarea depusă C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor A. solicita respingerea cererilor si invoca lipsa calității procesuale active a reclamanților având în vedere ca nu fac dovada calității de moștenitor a persoanelor îndreptățite înscrise în anexa 29, autoritatea de lucru judecat- aceasta statuare a instantei rămasa irevocabilă este intrată în putere de lucru judecat si se opune în cadrul procesual al prezentului litigiu instanța .
Pe fond se arată că petenții neputând stabilii în sens contrar celor deja tranșate jurisdicțional nu pot fi puși în posesie având în vedere ca pe aceasta solă, respectiv A 308 au fost emise Hotărârea nr. 19/07.04.2010 si respectiv Hotărârea 20/08.04.2010 a Comisiei Locale A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 4105/2006 pronunțata în dosarul nr. 5266/2006 rămasă definitiva si irevocabilă prin decizia 1062/2006 pronunțata de Tribunalul A. în dosarul nr. 5266/2006.
In drept se invoca art. 115 si urm. 137, art. 166 cod procedura civilă.
In probațiune depune sentința civila nr. 829/2006 pronunțata de Judecătoria A. în dosarul nr. 7062/2005 rămasa irevocabilă prin decizia civila nr. 297/R/2007 pronunțata de Tribunalul A. în dosarul nr. 2298/R/2006, Hotărârea Comisiei Locale A..
Petenții prin note de ședința prin care arata ca excepția autorității de lucru judecat se impune a fi respinsă nu este îndeplinită, conform art. 1201 cod civil, deoarece . arabil în extravilan situat pe raza administrativă a Municipiului A. nu a format obiectul litigiului anterior soluționat prin Decizia civilă nr. 297/R/2007 pronunțată în dosarul nr. 2298/R/2006, terenul este disponibil, și deși se susține că prin Hotărârea nr. 19/07.04.2010 si respectiv Hotărârea 20/08.04.2010 a Comisiei Locale A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ar fi fost pusă în posesie . din dosarul nr. 5266/2006 a Tribunalului A., aceștia au refuzat acest amplasament.
Reclamanții mai arată că prin Decizia civilă nr. 1062/R/29.11.2006 pronunțată de Tribunalul A. se arată că referitor la susținerea că stabilirea amplasamentului revine exclusiv comisiei, constituie fără îndoială o îngrădire la liberul acces în justiție iar o astfel de interpretare nu poate fi primită.
Instanța din probele administrate în cauză și pronunțându-se mai întâi pe excepție conform prevederilor de art. 137 alin 1 cod procedură civilă din probele administrate în cauză reține următoarele .
Reclamanților li s-au reconstituit dreptul de proprietate privata asupra terenurilor agricole în baza Hotărârii Comisiei Locale cu nr. 18/18.12.2005 prin care s-a aprobat înscrierea în Anexa nr. 29 la Regulament a unui număr de 256 poziții cu suprafața totală de 978,27 ha, validată prin Hotărârea Comisiei Județene A. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. nr. 552/14.12.2005 fiind menționați în tabelul nominal astfel: Z. E. moștenitoare a defunctei M. R. -( autor M. R. )- suprafata de 8,87 ha la poziția 169 din Anexa 29,; Z. E. E. moștenitoare a defunctei M. R. -( autor M. R. )- suprafața de 0,70 ha din Anexa 29, ; P. G. si P. M. S. moștenitori ai defunctei P. M. ( autor I. I. )- suprafața de 7,27 ha pozitia 91 din Anexa 29, ; Cheveresan P. ( autor Igrișan A. )- suprafața de 1,30 ha poziția 87 din Anexa 29, Cheveresan P. ( autor P. N. )- suprafața de 0,40 ha pozitia 198 din Anexa nr. 29,; M. Z. ( autor M. A. )- suprafața de 4,52 ha pozitia 158 din Anexa29,; M. Zimanka ( autor M. Zimanka )- suprafața de 1,58 ha pozitia 159 din Anexa 29;, M. Z. ( autor M. Zimanka )- suprafata de 0,32 ha poziția 160 din Anexa 29,; T. G. moștenitoarea lui Rabi R. ( autor Cseri Ș. )- suprafața de 0,32 ha poziția 44 din Anexa 29,; Boldiszar G. moștenitoarea defunctei Boldiszsar A. ( autor Boldiszsar A. )- suprafața de 1,74 ha poziția 17 din Anexa 29,; Malici E. mostenitoarea lui B. E. ( autor lui B. E.)- suprafața de 1,90 ha poziția 7 din Anexa 29, C. C. D. ( autor C. Efrem )- suprafața de 0,86 poziția 47 din Anexa 29.
Potrivit art. 9 alin.4 din Legea nr. 18/1991, republicată, cererea formulată de solicitant către comisiilor locale de fond funciar trebuie să cuprindă calitatea de titular sau moștenitor al acestuia, iar potrivit art. art.13 alin.1 din Legea nr. 18/1991 „Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori din actele anexate la cerere reiese că solicitanții au calitate de moștenitori după autorii invocați.
Din cele ce preced rezultă că, a fost recunoscută, cu putere de lucru judecat, îndreptățirea reclamanților înscriși în Anexa nr. 29 a lucrării de fond funciar A. de a li se reconstitui dreptul de proprietate în natură, asupra suprafețelor cu care au fost validați în această anexă.
Din verificările efectuate rezulta ca, reclamanții sunt înscriși în Anexa nr. 29 a lucrării de fond funciar A. întocmita în baza Legii nr. 1/2000, cuprinzând persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la institutele si statiunile de cercetare si productie agricola, precum si la regiile autonome cu profil agricol sau la societatile nationale cu profil agricol, carora li se restituie suprafetele de teren agricol, potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, cu suprafețele de teren evidențiate în anexa la cererea de chemare în judecată și în consecință, calitatea acestora de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate este de necontestat, situație în care se va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților Z. E. ,P. G., P. M. S., Cheveșeșan P., Mikușka Z., T. G., B. G., M. E., C. C. D..
Privitor la excepția autorității de lucru judecat instanța o va respinge, deoarece nu este îndeplinită, conform art. 1201 cod civil, întrucât . arabil în extravilan situat pe raza administrativă a Municipiului A. nu a făcut obiectul cererii care a format litigiul anterior soluționat prin Sentința civilă nr. 829/2006 pronunțata în dosarul nr. 297/R/2007 rămasă definitivă si irevocabilă prin Decizia 1062/2006 pronunțata de Tribunalul A. în dosarul nr. 7062/2005 neexistând astfel tripla identitate între părți, obiect și cauză.
Se susține că prin Hotărârea nr. 19/07.04.2010 si respectiv Hotărârea 20/08.04.2010 a Comisiei Locale A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ar fi fost pusă în posesie . reclamanții din dosarul nr. 5266/2006 a Tribunalului A., au refuzat acest amplasament.
Din adresa nr._/28.04.2010 a Primăriei Municipiului A. rezultă că terenul situat în . parte din Teritoriul Administrativ al Municipiului A., în extravilan ,pentru care nu au fost întocmit documentații de urbanism (PUD sau PUZ ).
Terenul situat în . se află în proprietatea publică a Statului Român, nu este expropriat în baza Legii nr. 255/14.12.2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național județean și local și întrucât se află la dispoziția Comisiei Locale A. instanța reținând și prevederile de art.5 alin 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/200, fiind posibilă punerea în posesie și pe aceste terenuri va obliga C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. la punerea în posesie a reclamanților asupra terenului în suprafață totală de 29,78 Ha, asupra terenului situat în . arabil în extravilan situat pe raza administrativă a Municipiului A..
În temeiul art. 6 litera f din HG.nr.890/2005 va obliga C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. la emiterea Titlurilor de proprietate pe numele reclamanților Z. E. ,P. G., P. M. S., Cheveșeșan P., Mikușka Z., T. G., B. G., M. E., C. C.,- persoane îndreptățite, pe baza documentației emise de C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Z. E. ,P. G., P. M. S., Cheveșeșan P., Mikușka Z., T. G., B. G., M. E., C. C. toți prin mandatar Fiilesi D. Thomas cu domiciliul procesual ales în .. 448 jud. T. în contradictoriu cu pârâții C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. cu sediul în A., str. ., jud. A., C. Județeană de aplicare a Fondului Funciar A. cu sediul în A. ., jud. A. și M. A., reprezentat de Primarul Municipiului A. cu sediul în A., ., jud. A..
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a de reclamanții Z. E. ,P. G., P. M. S., Cheveșeșan P., Mikușka Z., T. G., B. G., M. E., C. C. D..
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Obligă C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. la punerea în posesie a reclamanților asupra terenului în suprafață totală de 29,78 Ha, asupra terenului situat în . arabil în extravilan situat pe raza administrativă a Municipiului A..
Obligă C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. și C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. să elibereze pe numele reclamanților Titlurile de Proprietate asupra terenurilor mai sus descrise.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2013.
Președinte Grefier
C. F. M. T. Neșin
Red. CFM/NT/15.ex.
Se . 13 ex.05.02.2013
Z. E. ,P. G., P. M. S., Cheveșeșan P., Mikrușka Z., T. G.,B. G., M. E., C. C. D., toți prin mandatar Fiilesi D. Thomas cu domiciliul procesual ales în .. 448 jud. T.
- C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor A. cu sediul în A., str. ., jud. A.,
- C. Județeană de aplicare a Fondului Funciar A. cu sediul în A. ., jud. A.
- M. A., reprezentat de Primarul Municipiului A. cu sediul în A., ., jud. A.
← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 4488/2013. Judecătoria ARAD | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7199/2013.... → |
---|