Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7199/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 7199/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 14575/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIAARAD Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7199
Ședința publică din 25.11.2013
Președinte: C. C. A.
Grefier: R. M.
S-a luat în examinare cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale formulată de petenta Inspectoratul de Poliție al Județului A. privind pe contravenientul T. P..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța conform prev. art. 94 NCPC, verifică competența materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 39^1 (1) din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A., la data de 26.09.2013, petenta Inspectoratul de Poliție al Județului A. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii dispuse prin procesele - verbale de contravenție . nr._/18.05.2010, . nr._/05.02.2011, ._/22.08.2010, . nr._/28.01.2007, . nr._/02.09.2006, . nr._/17.07.2006, . nr._/08.08.2006, ._/17.11.2005, . nr._/20.09.2005, privind pe contravenientul T. P., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, se arată că, numitul T. P. a fost amendat prin procesele verbale de contravenție de mai sus cu amendă în cuantum total de 15.172,85 lei. Acesta nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, nu deține bunuri, nu are venituri urmăribile și nu există posibilitatea executării silite.
În drept, petenta invocă dispozițiile art. 194 din Codul de procedură civilă, art. 9 din OG nr. 2/2001, OG nr. 55/2002.
În probațiune a depus la dosar: procesele verbale de contravenție, adrese, înscrisuri privind starea insolvabilitate a contravenientului.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesele - verbale de contravenție ._ din data de 17.03.2011, ._ din data de 02.11.2008, ._ din data de 13.11.2010, seri AZ_ din data de 24.10.2008, ._ din data de 08.06.2006, ._ din data de 08.07.2006, ._ din data de 14.09.2006, ._ din data de 16.11.2005, ._ din data de 27.08.2005, ._ din data de 04.06.2010, ._ din data de 04.07.2010, ._ din data de 21.04.2007, ._ din data de 22.08.2007, ._ din data de 03.08.2009, ._ din data de 01.05.2009, ._ din data de 23.04.2009, ._ din data de 08.03.2007, ._ din data de 17.03.2009, ._ din data de 15.03.2009, ._ din data de 01.03.2009, ._ din data de 31.01.2007, ._ din data de 30.01.2007, ._ din data de 16.08.2007, ._ din data de 21.02.2008, ._ din data de 01.12.2006, ._ din data de 01.05.2008, ._ din data de 28.08.2008, ._ din data de 22.02.2008, ._ din data de 20.12.2011, ._ din data de 09.09.2012, ._ din data de 20.06.2012, ._ din data de 18.09.2011, ._ din data de 18.09.2011, întocmite de către Inspectoratul de Poliție Județean A., contravenientul T. P. a fost amendat cu amendă contravențională în cuantum total de 15.172,85 lei. Acesta nu are venituri bănești, iar de la data exigibilității amenzii au trecut mai mult de 30 de zile, motiv pentru care s-a formulat prezenta cerere de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Contravenientul legal citat, nu a făcut dovada plății amenzii aplicate.
Dispoziții legale incidente în cauză:
Potrivit art. 9 al. 3 și urm. din O.G. nr. 2/2001:
al. 3, În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
al. 4, La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
al. 5, În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
al. 6, Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă numai apelului.
Potrivit art. 39 ind. 1 din aceeași ordonanță:
al. 1, În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
al. 2, În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
al. 3, Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.
al. 4, Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.
Dispoziții legale relevante cuprinse în O.G. nr. 55/2002:
Potrivit art. 2: Activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.
Potrivit art. 3: al. 1, Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6 - 8 ore pe zi.
al.2, În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.
Potrivit art. 13: În toate situațiile, instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.
Potrivit art. 15: al.1, Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în executare de către prima instanță de judecată prin emiterea unui mandat de executare.
al.2, Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ-teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, precum și contravenientului.
al.3, Mandatul de executare se întocmește în 4 exemplare și cuprinde: denumirea instanței care l-a emis, data emiterii, numărul și data hotărârii care se execută, datele privitoare la persoana contravenientului: numele, prenumele, data și locul nașterii, domiciliul și reședința, dacă este cazul, și codul numeric personal, precum și durata și natura activității ce urmează să fie prestată de contravenient.
al.4, Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința.
Aprecierile în drept ale instanței:
În condițiile în care contravenientul nu a contestat procesul verbal de contravenție și acesta a devenit executoriu, iar contravenientul nu are venituri impozabile ce pot fi supuse executării silite, în mod legal petenta a sesizat instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea muncii în folosul comunității, potrivit prevederilor art. 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În cadrul acestei proceduri judiciare, s-a procedat la citarea contravenientului pentru a-i da posibilitatea să achite amenda și facă proba aferentă.
Instanța reține că s-au aplicat contravenientului un număr mare de amenzi, în cuantum total de 15.172,85 lei.
În condițiile în care amenzile nu au fost achitate și nu există posibilitatea executării silite a contravenientei, iar petenta a formulat cerere de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității și constând numărul mare de amenzi ce s-au aplicat contravenientului, instanța urmează să dea curs voinței petentei și să admită cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale, formulată de petenta Inspectoratul de Poliție al Județului A., privind pe contravenientul T. P. și, pe cale de consecință, să înlocuiască sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 15.172,85 lei, aplicată de petentă contravenientului, prin procesele – verbale indicate mai sus, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității în total de 300 ore, prin efectuarea activităților specifice, sub supravegherea primarului municipiului A., județul A.. De asemenea se va dispune emiterea mandatului de executare în sensul de mai sus.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale, formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu sediul în A., .. 17-19, județul A., privind pe contravenientul T. P., CNP:_, cu domiciliul în A., .. 8, ..
Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 15.172,85 lei, aplicată de petent contravenientului, prin procesele - verbale de contravenție ._ din data de 17.03.2011, ._ din data de 02.11.2008, ._ din data de 13.11.2010, ._ din data de 24.10.2008, ._ din data de 08.06.2006, ._ din data de 08.07.2006, ._ din data de 14.09.2006, ._ din data de 16.11.2005, ._ din data de 27.08.2005, ._ din data de 04.06.2010, ._ din data de 04.07.2010, ._ din data de 21.04.2007, ._ din data de 22.08.2007, ._ din data de 03.08.2009, ._ din data de 01.05.2009, ._ din data de 23.04.2009, ._ din data de 08.03.2007, ._ din data de 17.03.2009, ._ din data de 15.03.2009, seriaAZ_ din data de 01.03.2009, ._ din data de 31.01.2007, ._ din data de 30.01.2007, ._ din data de 16.08.2007, ._ din data de 21.02.2008, ._ din data de 01.12.2006, ._ din data de 01.05.2008, ._ din data de 28.08.2008, ._ din data de 22.02.2008, ._ din data de 20.12.2011, ._ din data de 09.09.2012, ._ din data de 20.06.2012, ._ din data de 18.09.2011, ._ din data de 18.09.2011, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității în total de 300 ore, prin efectuarea activităților specifice, sub supravegherea primarului mun. A., județul A..
Dispune emiterea mandatului de executare în sensul de mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică azi, 25.11.2013.
Președinte, Grefier,
C. C. A. R. M.
Red.CA/RM/06.12.2013/4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:
- Inspectoratul de Poliție al Județului A. - A., .. 17-19, județul A.,
- T. P. - A., .. 8, ..
← Fond funciar. Sentința nr. 671/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3596/2013. Judecătoria... → |
---|