Contestaţie la executare. Sentința nr. 5035/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5035/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 7676/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5035

Ședința publică din 05.09.2013

Președinte: H. Ș.

Grefier: M. J.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea G. I. A. în contradictoriu cu intimata . SRL.

La apelul nominal nu se prezintă nici una din părți, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 194 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 3 lei.

S-a expus referatul cauzei, după care, instanța constată că părțile nu au depus înscrisurile solicitate la două termene de judecată consecutive, motiv pentru care constată decăderea părților din dreptul de a mai propune probe, conform art. 254 alin. 1 și alin. 5 C.p.c și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr._ /22.05.2013, contestatoarea G. I. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . SRL, anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 69/2013 al S.C.P.J. Berlo O.&Berlo I. și restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, invocă excepția prescripției extinctive din moment ce au trecut peste 3 ani de la ultima plată pe care a efectuat-o în temeiul contractului de credit din 18.10.2007.

Pe fond, contestatoarea arată că, în data de 18.10.2007, a încheiat cu . un contract de credit de consum, fără a i se comunica ulterior vreo cesiune de creanță către . SRL, care se pretinde creditoare. Invocă astfel inopozabilitatea pretinsei cesiuni de creanță și implicit lipsa calității de creditor a . SRL. În ceea ce privește restituirea sumelor de bani reținute prin poprire, arată a fost emisă adresă de poprire, punându-i-se în pericol situația materială precară.

În drept, invocă art. 711 și urm. C.p.c.

A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. 2 pct. 2 teza a II-a C.p.c.

Prin întâmpinare (f.34-36), intimata solicită respingerea contestației la executare ca netemeinică.

În motivare, cu privire la excepția prescripției extinctive, arată că contestatoarea a achitat în data de 25.11.2010 suma de 66 lei în contul ., plată ce echivalează cu o recunoaștere din partea acesteia, dată de la care nu s-a împlinit termenul de 3 ani.

Pe fond, arată că între . și contestatoare s-a încheiat contractul de credit de consum nr._/18.10.2007, având cardul atașat cu nr._, prin care se acorda un împrumut în valoare de 2.332 lei, suma urmând a fi rambursată, conform art. 2 pct. 2.12 și 2.13 din contract, în 60 de rate lunare. Întrucât nu au fost respectate clauzele contractuale, potrivit art. 2 pct. 2.14, s-a aplicat nivelul dobânzii și al penalităților, așa cum s-au prevăzut în contractul de credit la art. 4 pct. 4.1 și 4.2 din anexa 1a – condiții generale. Ulterior, prin contractul de cesiune nr. 2682/10.06.2004, cedentul . a transferat dreptul de creanță către cesionarul IFN Next Capital Finance SA, iar aceasta a mandatat pe . SRL pentru efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării creanței. În ceea ce privește lipsa unei notificări a cesiunii, înscrierea cesiunii în Arhiva Electronică are efect de opozabilitate față de debitor, conform art. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999. Executarea silită a fost începută cu respectarea legii, în urma încuviințării prin încheierea civilă nr. 1901/04.04.2013.

În drept, invocă dispozițiile art. 2 și 99 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, art. 120 din OUG nr. 99/2006, art. 632, 638, 711 alin. 1 și art. 713 alin. 1N.c.p.c.

Prin răspunsul la întâmpinare (f.93-95), contestatoarea invocă excepția lipsei calității procesuale a IFN Next Capital Finance SA pe motivul că acesta nu are calitate de creditor, actele de executare fiind îndeplinite în numele . SRL.

Pe fond, susține că notificarea cesiunii trebuie realizată în condițiile codului civil, cele două condiții prevăzute de art. 1393 C.civ. fiind cumulative și obligatorii, asigurând legalitatea și opozabilitatea cesiunii de creanță. De asemenea, invocă lipsa puterii probatorie a înscrisului privind situația de cont deoarece nu cuprinde semnătura sa și, pe cale de consecință, nu îi poate fi opus. Prin urmare, nu poate fi reținută în speță recunoașterea debitului și întreruperea prescripției extinctive.

Prin note de ședință (f.103), contestatoarea afirmă că nu a plătit nici o rată aferentă contractul de credit din 18.10.2007, nici către . SRL și nici către . Finance.

În probațiune, se depun înscrisuri: adresa de înființare a popririi (f. 4, 38), somație de plată (f. 5), adresă contestatoare (f. 6, 37), încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare (f. 7, 39), încheierea nr. 1901/04.04.2013 (f.8-9, 40-41), contract de credit de consum nr._/18.10.2007 (f. 10-25, 42-54), situația contului (f. 55), contract de cesiune de creanță nr. 2682/10.06.2004 (f.56-64), hotărâre preschimbare denumire și certificat de înregistrare (f. 65-66), contract de novație nr. 22/22.01.2007 (f.67-71), extras din anexa nr. 1 la contractul de cesiune nr. 2682/10.06.2004 (f.72), extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (f. 73-75), contract de mandat (f. 76-78), procură (f.79), împuternicire (f.80-81).

La dosarul instanței a fost atașat dosarul execuțional nr. 69/2013, conform art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a creditoruluiinvocată de către contestatoare, instanța înțelege din motivarea acțiunii că acesta nu invocă un incident de natură procedurală, ci faptul că cele două societăți nu pot avea calitatea de creditor, pe de o parte IFN Next Capital Finance SA nu ar fi parte în dosarul execuțional, iar pe de altă parte . SRL nu ar avea calitatea de creditor, deși este parte în dosarul execuțional, acționând în nume propriu. De asemenea, instanța de față mai reține că contestatoarea nu a specificat dacă această excepție se raportează la calitatea procesuală activă sau pasivă. Din prezentarea juridică anacronică, instanța apreciază că contestatoarea a invocat un motiv de fond ca argument în susținerea nulității actelor de executare. Astfel, părțile din raportul juridic care a dat naștere obligației ce se execută sunt și părțile din contestația la executare, cu roluri inversate, debitorul obligației devenind contestator, iar creditorul obligației intimat. Intenția contestatoarei nu a fost de a invoca un incident procedural care să conducă la respingerea ab initio a propriei sale acțiuni (excepția lipsei calității procesuale) fără o cercetare a motivelor de nulitate invocate, ci de a justifica acțiunea în nulitatea actelor de executare pe lipsa calității de creditor al intimatului. Prin urmare, în baza art. 22 alin. 4 C.pro.civ., instanța va recalifica această excepție în apărare de fond și care va fi avută în vedere la soluționarea acțiunii.

Cu privire la prescripția extinctivă, instanța arată că instituția prescripției este reglementă ca măsură de sancționare a pasivității persoanei în a cărui patrimoniu s-a născut un drept. În ce privește legea aplicabilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevede că „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.” Având în vedere că prescripția de față se pretinde a fi începută anterior acestei date (respectiv anul 2007), instanța arată că instituția este supusă legilor vechi.

Cu privire la termenul de prescripție aplicabil, art. 3 alin. 1 teza I-a din Decretul nr. 167/1958 prevede că „termenul prescripției este de 3 ani.” Având în vedere că executarea privește un drept de creanță, termenul aplicabil este cel de 3 ani.

În privința începerii curgerii și împlinirii termenului, art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”, iar conform art. 12 „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.” În speță, contractul presupune pentru debitoarea plata unei prestații periodice, respectiv achitarea lunară a ratei contractuale pentru restituirea debitului (pct. 2.12 – fila 10), rată care devine scadentă în data de 1 a fiecărei luni (pct. 2.14 – fila 10), stabilindu-se de comun acord un număr de 60 de rate, perioadă care echivalează și cu durata contractului (pct. 2.13 și 2.16 – fila 10). Prin urmare, fiecare rată ce trebuia achitată de către debitoare presupune curgerea unui termen de prescripție diferit. Astfel, la data de 01 a fiecărei luni a început termenul de prescripție de 3 ani aferent plății fiecărei rate. Față de acestea, instanța reține că durata contractului și, implicit, scadența ultimei rate este plasată în timp la 5 ani de la scadența primei rate, respectiv 01.11.2012 raportat la data de 01.11.2007 (data de 01 imediat următoarei datei încheierii contractului din 18.10.2007 – fila 10). Astfel, instanța nu poate reține argumentul contestatoarei că întreaga creanță este prescrisă raportat la data încheierii contractului din moment ce obligația debitoarei este una succesivă, astfel cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, fiecare rată este supusă unei prescripții diferite.

În ce privește întreruperea termenului de 3 ani aferent fiecărei rate, intimata a invocat recunoașterea creanței din partea contestatoarei prin realizarea unei plăți din data de 25.11.2010 (fila 55). Din înscrisurile de la dosar instanța nu poate reține acest fapt din moment ce înscrisul invocat de către creditoare provine chiar de la aceasta, nefiind recunoscut de către debitoare prin aplicarea semnăturii sau în alt mod. Mai mult, aceasta declară expres că nu a achitat nici o sumă de bani din obligația născută în baza contractului ce constituie titlul executoriu (fila 103). Înscrisul nu este însoțit de alte dovezi care să facă credibil faptul pretins (plata), motiv pentru care nu poate fi opus debitoarei. Prin urmare, instanța nu poate reține aplicabilitatea art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 privind recunoașterea din partea debitoarei, însă odată cu introducerea cererii de executare la data de 02.04.2013 (fila 14 d.e) devine aplicabilă instituția întreruperii prescripției, conform art. 16 lit. c din același act normativ care prevede că „prescripția se întrerupe (...) printr-un act începător de executare”, dispoziție care se coroborează cu art. 708 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. conform căruia „cursul prescripției se întrerupe (...) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent.”

Prin urmare, la data de 02.04.2013 cursul prescripției extinctive a dreptului de solicita restituirea debitului și de obține plata pe calea executării silite a fost întrerupt, creditorul fiind în drept a solicita plata acelor rate pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție în acel moment, respectiv ratele și accesoriile devenite scadente ulterior datei de 02.04.2010, deci pentru cele pentru care termenul de 3 ani nu s-a împlinit.

Față de cele arătate, instanța apreciază că termenul de prescripție a dreptului de creanță al intimatului s-a împlinit doar în parte, respectiv pentru ratele și accesoriile devenite scadente anterior datei de 02.04.2010, motiv pentru care va admite excepția prescripției extinctive invocată de către contestatoare conform precizărilor de mai sus.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Între contestatoare și . (fostă . – fila 65) s-a încheiat contractul de credit de consum nr._/18.10.2007 (f. 10-25, 42-54), având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă 2.332 lei, plătibil în 60 de rate, a câte 65,96 lei fiecare (fila 10).

Contestatoarea nu a făcut dovada achitării nici uneia dintre aceste rate, cum de altfel ea însăși afirmă (fila 103), declarație ce echivalează cu o mărturisire spontană din partea acesteia.

Anterior, între . și . SRL (fostă Kasolvenzia Endenks Romania SA) s-a încheiat contractul cadru de cesiune de creanțe nr. 2682/10.06.2004 (filele 56-64), având ca obiect creanțele cuprinse în protocolul nr. 1/10.06.2004. Ulterior, calitatea de cesionar este preluată de către IFN Next Capital Finance SA prin încheierea contractului de novație nr. 22/22.01.2007 (filele 67-69). Contractul de cesiune inițial nr. 2682/10.06.2004 a fost completat ulterior prin protocolul nr. 26/26.05.2009 (filele 70-72) prin care s-a cesionat și creanța contestatoarei.

Publicitatea cesiunii s-a realizat prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la data 08.07.2009 (filele 73-75).

De asemenea, între cesionarul inițial și cesionarul ulterior se încheie contractul de mandat din data de 01.02.2007 (filele 76-79) prin care . SRL era împuternicită de către IFN Next Capital Finance SA să îndeplinească toate actele necesare plății creanțelor cesionate.

În ce privește executarea silită, acesta a fost demarată de mandatarul . SRL, actele fiind îndeplinite de această societate, însă în numele mandantului, astfel cum rezultă din cererea adresată executorului (fila 14 d.e) și din cuprinsul întâmpinării (fila 34).

Prin prezenta acțiune contestatoarea invocă ca motive de nulitate neîndeplinirea formelor de publicitate a cesiunii de creanță și lipsa calității de creditor al intimatului . SRL.

Cu privire la publicitatea și notificarea cesiunii de creanță, Legea nr. 99/1999 reglementează la titlul VI, cap. 4 constituirea și organizarea unei Arhive Electronice de Garanții Reale Mobiliare. La art. 2 lit. a, titlul VI, cap. 1 din actul normativ se prevede că „sunt supuse prevederilor prezentului titlu, în ceea ce privește ordinea de prioritate, publicitatea și executarea, următoarele acte juridice: toate cesiunile drepturilor de creanță”, iar la art. 99 alin. 1 că „între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta și cesiunea înscrisă la arhivă, potrivit prezentului titlu, va avea prioritate cesiunea înscrisă.” Prin urmare, înscrierea cesiuni de creanță în Arhiva Electronică conferă operațiunii caracter de publicitate și de opozabilitate. Această procedură este una specială, reglementă a ține locul procedurii de drept comun din codul civil, cesionarul fiind îndreptățit a apela la oricare dintre aceste două modalități legale. Astfel, susținerea inopozabilității contractului de cesiune și a obligației de plată către cesionar nu poate fi reținută de către instanță, constatându-se îndeplinirea obligațiilor legale de asigurare a opozabilității titlului. Mai mult, în măsura în care însăși contestatoarea arată că nu a achitat nici o rată către creditorul inițial, invocarea acestuia aspect nu este justificat prin producerea vreunei vătămări, ci constituie o valorificare a culpei sale constând în neexecutarea propriei obligații de pată.

În ce privește calitatea de creditor, instanța reține că, într-adevăr, actele de executare par a fi îndeplinite de către . SRL, societate care formulează cerea de executare silită, cât și întâmpinare în prezentul dosar, însă din actele dosarului rezultă de asemenea că această societate are doar calitatea de mandatar al creditoarei IFN Next Capital Finance SA. Plata realizată creditoarei însăși sau mandatarului acesteia eliberează pe debitor, fiind una valabilă, conform art. 1475 C.civ., astfel că argumentul invocat de către contestatoare nu poate fi reținut pentru anularea actelor de executare.

Față de toate acestea, instanța va admite în parte acțiunea și va anula formele de executare pentru partea din creanță constând în ratele și accesoriile devenite scadente anterior datei de 02.04.2010, în considerarea incidenței în parte a prescripției extinctive a creanței.

În baza art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, contestatoarea este în drept să solicite restituirea taxelor de judiciare de timbru achitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției extinctive invocată de către contestatoare.

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea G. I. A., CNP_, cu domiciliul în Sebiș, ., județul A. în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul procesual ales în Timișoara, .. 3, ., județul T..

Anulează formele de executare pentru partea din creanță constând în ratele și accesoriile devenite scadente anterior datei de 02.04.2010.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

În caz de exercitare a căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică din data de 05.09.2013.

Președinte,Grefier,

H. Ș. M. J.

Red./tehn./HȘ/MJ/17.09.2013

4 ex./2 . comunică cu:

G. I. A. - Sebiș, ., județul A.

. SRL - Timișoara, .. 3, ., județul T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5035/2013. Judecătoria ARAD