Contestaţie la executare. Sentința nr. 2430/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2430/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 3852/55/2013

ROMÂNIAOperator 3208

JUDECĂTORIA A.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2430

Ședința publică din 25 martie 2013

Președinte: S. S.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul Luntraș C., în contradictoriu cu intimatul Lutras M. reprezentat prin Autoritatea pentru tineri și familie.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea nu este timbrată.

La a doua strigare efectuată în ședință publică, s-a făcut referatul cauzei și se constată depusă la dosar prin serviciul Registratură al instanței, copia dosarului execuțional nr. 18/2013 al B. B. R..

Instanța constată propria sa competență în baza art. 1 pct. 1 și art.399 raportat la art.373 al.2 Cod procedură civilă și, văzând ca s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art.20 al.1 și 3 din Legea nr.146/1997, invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data de 07.03.2013 sub nr._, contestatorul Luntraș C., în contradictoriu cu intimatul Lutras M. reprezentat prin Autoritatea pentru tineret și familie a solicitat să se dispună anularea parțială a executării silite pornită în dosar execuțional nr. 18/2013 al B. B. R., în sensul reducerii cuantumului creanței în sumă de 2.352 Euro calculată până în luna martie 2012, la care se adaugă suma de 630 Euro pentru lunile aprilie 2012 – ianuarie 2012 până la limita sumei datorate conform titlului executoriu, ținându-se seama și de plata sumei de 230 Euro efectuată în decembrie 2012 și ianuarie 2013, precum și reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de executare; suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivare a arătat că din cuprinsul somației emisă de către executorul judecătoresc nu reiese clar suma datorată și mai mult, există posibilitatea ca pentru o parte din suma să fi intervenit prescripția.

În drept a invocat dispozițiile art. 371 ind. 1, art. 399 și urm. Cod procedură civilă, art. 1524 Cod civil.

În probațiune s-au depus, în copie, adresa emisă de B. B. R., somația de plată, art. 399 și următoarele, art. 1524 Cod civil.

În conformitate cu prevederile art.20 al.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar la alineatul 3 al aceluiași articol se prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Deși contestatorul a fost legal citat cu mențiunea ca până la termenul din 25.03.2013 să depună taxa judiciară de timbru de 197 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Pentru considerentele arătate, văzând că partea contestatoare nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru, va admite excepția netimbrării acțiunii și, pe cale de consecință, va anula acțiunea civilă formulată de contestatorul Luntraș C., în contradictoriu cu intimatul Lutras M. reprezentat prin Autoritatea pentru tineri și familie.

În temeiul art.274 al.1 Cod procedură civilă va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării acțiunii și, pe cale de consecință:

Anulează contestația la executare formulată de contestatorul Lutras C., cu domiciliul în A., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Lutras M. reprezentat prin Autoritatea pentru tineret și familie, cu domiciliul procedural ales în România la cabinet avocat B. I. din A., ., ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2013.

PreședinteGrefier,

S. S. M. T.

Red/Tehnored/02.04.2013/4ex/2 . comunică contestatorului Lutras C. - A., ., ., .

intimatul Lutras M. reprezentat prin Autoritatea pentru tineri și familie - A., ., . avocat B. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2430/2013. Judecătoria ARAD