Pretenţii. Sentința nr. 415/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 415/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 17160/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal nr. 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 415 / 2013
Ședința publică din data de 21.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte: B. I. E.
Grefier: R. I. I.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul L. G., cu domiciliul în A., P-ța A. I., nr. 10, . în contradictoriu cu pârâtul S. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, reclamantul L. G. fiind citat pentru acest termen de judecată atât la domiciliul la care figurează în baza de date privind evidența persoanei, cât și potrivit dispozițiilor art. 95 alin. 2 I teză Cod proc.civ. – prin afișarea citației la ușa instanței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: cauza are ca obiect pretenții, cauza se află la al doilea termen de judecată în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, la termenul anterior de judecată cauza a fost amânată în baza art. 85 rap. la art. 107 Cod proc.civ. – față de lipsa de procedură, pentru acest termen de judecată reclamantul L. G. a fost citat cu mențiunea să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată sub sancțiunea anulării cererii în baza art. 133 alin. 1 Cod proc.civ., să indice domiciliul său actual și sediul pârâtei sub sancțiunea suspendării cauzei în baza art. 1551 Cod proc.civ., după care:
Instanța, cu respectarea exigentelor art.137 alin.1 C.proc.civ., în temeiul art.133 rap. la art.112 pct.1,3 C.proc.civ., invocă din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 15.11.2012 formându-se dosarul nr._ reclamantul L. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., pentru „obligație de a face”, și „pretenții”, solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei pentru atingerea adusă onoarei și demnității umane.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că acuză pârâtul S. R. pentru gravă neglijență în ceea ce privește drepturile și demnitatea cetățenilor români care nu au un statut social „adevărat”, respectiv pile, relații și cunoștințe.
Reclamantul a arătat faptul că după ce a prestat muncă timp de 24 de ani, s-a îmbolnăvit, și deși are statutul de pensionar de boală de gradul II, nu beneficiază nici până în prezent de nici un drept prevăzut în Constituție, mafia arădeană protejată de poliție alungându-l cu testament fals din locuința socială, iar din data de 06.03.2009 acesta locuiește pe străzi, având pensia blocată 100%, și fiind ținta abuzurilor polițiștilor din A. și a judecătorilor și procurorilor din A..
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 30, 58, 59, 60, 193 Cod penal.
În susținerea cererii sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei în xerocopie CI, pașaport, talon de pensie luna 12/2011 (f. 4 dosar).
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 15 lit.f1 din Legea 146/1997.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pârâtul S. R., pentru „obligație de a face”, și „pretenții”, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei daune morale.
Având în vedere lipsurile constatate la primirea cererii, cu ocazia înregistrării cauzei, cât și la termenul de judecată din 17.12.2012, în condițiile art. 114 al. 1-3 c.pr.civ., pentru termenul de judecată din data de 21.01.2013 reclamantul a fost citat cu mențiunea de a indica obiectul cererii de chemare în judecată (respectiv „Obligația de a face” – reclamantul neprecizând în ce constă acest capăt de cerere), sub sancțiunea anulării cererii în baza art. 133 alin. 1 Cod proc.civ., și de a indica domiciliul său actual (având în vedere mențiunile consemnate pe citație și datele din informarea D.E.P.A.B.D. – din cadrul M.A.I.) și sediul pârâtei S. R. (nefiind indicat reprezentantul acestuia, sediul acestuia), sub sancțiunea suspendării cauzei în baza art. 1551 Cod proc.civ.
Constatând că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a indica obiectul cererii de chemare în judecată, domiciliul reclamantului, sediul pârâtului, sunt incidente prev. art. 133 alin. 1 Cod proc.civ. conform căruia: „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.
În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod proc.civ. rap. la art. 133 alin. 1 Cod proc.civ. va anula cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, neacordând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Anulează acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul L. G. împotriva pârâtului S. R..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2013.
Președinte: B. I. E.
Grefier: R. I. I.
Red. B.I.E./Tehnored. R.I.I./4 ex./29.01.2013.
Pentru conformitate:
2 comunicări:
- reclamant L. G., - cu domiciliul în A., P-ța A. I., nr. 10, .
- prin afișare la ușa instanței.
← Superficie. Sentința nr. 820/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2430/2013. Judecătoria... → |
---|