Contestaţie la executare. Sentința nr. 1222/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1222/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 17254/55/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1222

Ședința publică din data de 13 februarie 2013

Președinte: A. B. V.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul A. R. P., în contradictoriu cu intimata .>

La apelul nominal nu se prezintă nimeni .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată cu suma de 196 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 4,30 lei timbru judiciar .

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată depuse la dosarul cauzei, la data de 08 februarie 2013, prin serviciul registratură, din partea Biroul Executorului Judecătoresc F. V. F., răspuns la adresa instanței din data de 25.01.2013, comunicându-se înscrisurile solicitate, respectiv dovada comunicării către contestator a înființării de poprire.

Totodată, la data de 13.02.2013, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, note de ședință din partea contestatorului .

În temeiul art.137 C.proc.civ. raportat la art.401 alin.1 lit.b C.proc.civ. instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității contestației invocată de intimată.

J U D E C A T A

Constată că, prin contestația la executare înregistrată la această instanță, la data de 19 noiembrie 2012, sub numărul de dosar_, contestatorul A. R. P., a chemat în judecată intimata . instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare silita întreprinse în dosarul execuțional nr. 490/2012 al B. F. V. F., considerându-le ca netemeinice și nelegale, fiind lipsite de conținut, solicitând a se constata că, contractul de credit pentru emiterea cardului în lei American Express Gold nr._/21.08.2006 a fost emis pentru o perioadă determinată de valabilitate generală a cardurilor de 2 ani, fiind prelungit pentru încă o perioada de 2 ani, respectiv termen de valabilitate al cardului era până în luna februarie 2010, drept pentru care de la această dată unitatea creditoare, în speță B. nu mai putea calcula dobânzile;

În temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, act normativ abrogat prin Legea nr.246/2009, raportat la disp. Legii nr. 193/2000, contestatorul a apreciat că unitatea creditoare nu putea din punct de vedere legal să calculeze dobânzi / penalități peste nivelul creanței principale, știind faptul că limita de credit era de maxim 9.000 lei;

De asemenea, în temeiul disp. art. 969 și urm. C.civ. de la 1864, raportat la disp. art. 5.1. alin. (1) lit. j), coroborat cu disp. art. 7.3. alin.(1) lit. c) din Legea părtilor, contractul de credit pentru emiterea cardului în lei American Express Gold nr._/21.08.2006 este reziliat de drept pentru „neplata obligațiilor față de Bancă mai mult de 90 zile.";

S-a solicitat de către contestator anularea ca netemeinice și nelegale formele de executare silită, inclusiv adresa de înființare a popririi emisă de B. F. V. F. în dosar 490/2012 emisă la data de 24.10.2012 pentru suma totală de 27.368,10 lei, solicitând și suspendarea executării silite, în temeiul disp. art. 403 alin. (1) și urm. C. pr. Civ., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației promovate, contestatorul a arătat că, în vara anului 2006 angajatorul SOCIETATEA RDC COMPUTERS S.R.L. a devenit clientul B., situație de fapt în urma căreia toți salariații, printre care și contestatorul, au avut „privilegiul" de a beneficia de un card de credit, astfel încât la data de 21 august 2006 la solicitarea angajatorului contestatorul a încheiat personal cu B. contractul de credit pentru emiterea cardului în lei AMERICAN EXPRESS GOLD nr._ cu o limită de credit de maxim 9.000 lei, deși veniturile acestuia salariale se ridicau doar la suma de 600 lei/lună.

Contestatorul a arătat că, formele de executare silită nu i-au fost comunicate personal pe adresa de domiciliu, respectiv nu a fost notificat niciodată pentru soldul restant, înscrisuri premergătoare executării silite, neavând cunoștință de existența acestui sold restant și implicit cuantumul acestuia.

Ulterior, la data de 31.10.2012 B. F. V. F. a comunicat ..R.L., în calitate de terț poprit „adresa fn" prin care „dispune" înfințarea popririi asupra veniturilor contestatorului salariale până la concurența sumei de 27.368,10 lei, adresa care i-a fost comunicată în data de 02 noiembrie 2012 de către serviciul financiar-contabil din cadrul societății terțe poprite, în calitate de angajator al său, această poprire fiind înființată în temeiul Contractului de credit pentru emiterea cardului în lei American Express Gold nr._/21.08.2006 încheiat cu B. SA la data de 21.08.2006.

Contestatorul a apreciat executarea silită prin înființarea popririi ca fiind viciată.

În acest sens, a arătat că, la data începerii executării silite titlul executoriu, în speță contractul de credit era denunțat de drept prin legea părtilor, astfel: Potrivit contractului de credit pentru emiterea cardului, data încheierii contractului este cea de 21.08.2006 iar denunțarea contractului se poate face în mai multe situații printre care și cele menționate la art. 7.3 lit. c) din contract - neplata obligațiilor față de bancă mai mult de 90 de zile sau cel prevăzut la art. 10.3 - data expirării cardurilor.

Cardul emis în baza Contract de credit pentru emiterea cardului în lei American Express Gold nr._/21.08.2006 a fost emis cu o perioadă de valabilitate generală a cardurilor de 2 ani, fiind prelungit pentru încă o perioadă de 2 ani, respectiv având termen de valabilitate până în luna februarie 2010.

La aceeași dată a înființării popririi însă, contractul dintre bancă și contestator era denunțat de drept din luna februarie 2010, banca nefăcând dovada că a emis și i-a transmis un alt card de credit.

Chiar și în situația în care banca ar fi emis un „nou card", pe care nu l-a transmis, potrivit art. 7.3, lit. c din contract, banca avea obligația să constate încetarea de drept a contractului din motive de neplată a obligațiilor și să notifice contestatorul cu privire la acest aspect precum și cu privire la cuantumul sumei datorate băncii. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat, denunțarea contractului nefiindu-i notificată contestatorului iar acesta nu a avut cunoștință de întinderea sumei datorate către bancă la data la care aceasta trebuia să constate denunțarea de drept.

Față de cele arătate, contestatorul a arătat că, executarea silită are la bază un titlu executoriu invalid, situație de fapt ce conduce la anularea tuturor formelor de executare silită îndreptate împotriva sa.

De asemenea, contestatorul a arătat că, banca nu i-a comunicat întinderea și componența sumei pretinse, astfel, la data înființării popririi acesta se afla în situația în care a devenit debitor al băncii în baza unui contract de credit pentru emitere card, încheiat pentru o limită de credit curent de 9.000 lei, fără ca banca să îi comunice la vreun moment dat suma pretinsă cu titlu de debit, dobânda cumulată, dobânda penalizatoare, comisioane bancare sau alte taxe percepute.

În încercarea de recuperare a sumelor, funcționarii bancari l-au contactat telefonic în perioada de început a anului 2010 pentru rambursarea sumei reprezentând descoperitul de card; însă, deși contestatorul a solicitat în repetate rânduri să i se indice în scris suma datorată, banca a refuzat emiterea unui înscris în acest sens; funcționarii bancari solicitându-i să efectueze lunar plata a minim 400 lei (rata minima acceptata de bancă conform declarațiilor funcționarilor bancari), contestatorul procedând la efectuarea plăților ce i-au fost pretinse de funcționarii bancari astfel cum rezultă din OP aferente perioadei mai-decembrie 2010, perioadă în care acesta a rambursat băncii 3.000 lei, înțelegând ca această sumă să acopere creditul și nu dobânda.

Față de cele relevate, contestatorul a apreciat întinderea pretențiilor pecuniare ca fiind îndoielnică, cunoscând faptul că, în temeiul disp. Legii nr.469/2002 (la data încheierii contractului era în vigoare) dobânda aplicată nu putea depășii sub nici o formă nivelul creanței (maxim 9.000 lei), raportat la faptul că s-a dispus și plata sumei de 3.000 lei din creanța-sursă.

Pentru toate cele arătate, contestatorul a solicitat admiterea prezentei contestații, astfel cum a fost formulată, întemeindu-și aceasta în drept pe prevederile art. 399 și urm. C.pr. civ., disp. art. 403 și urm. C.pr.civ., legea parților contractul de credit pentru emitere de card.

În susținerea contestației promovate, în cadrul probei cu acte, contestatorul a depus la dosar xerocopii certificate pentru conformitate de pe adresa de înființare a popririi transmisă de către Biroul Executorului Judecătoresc F. V., către ., în calitate de terț poprit, procesul verbal încheiat la data de 24.10.2012 în dosar execuțional nr. 490/2012, al Biroul Executorului Judecătoresc F. V., copia contractului de credit încheiat, dovada plăților efectuate de către contestator .

Urmare adresei instanței din data de 19.11.2012, Biroul Executorului Judecătoresc F. V. F. a comunicat la data de 06.12.2012, copia dosarului execuțional nr. 490/2012 .

Ulterior, la data de 22.01.2013, intimata a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației promovate .

Pe cale de excepția a invocat tardivitatea introducerii acțiunii având în vedere faptul că, contestatorul a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu însuși.

Astfel, a arătat că, având în vedere termenul pentru promovarea contestației la executare de 15 zile, prevăzut de disp. art. 401 C., a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea contestației ca tardiv introdusă.

Față de susținerile contestatorului cu privire la cuantumul datoriei ce se solicită de către intimată în baza titlului executoriu aceasta a arătat că, în condițiile impuse de adoptarea Legii 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiar nebancare, acestea sunt nevoite să continue procedura de executare silită aflate în derulare prin realocarea acestora birourilor de executori judecătorești executarea silită continuând, acest incident procedural nefiind o cauză de suspendare sau de încetare a executărilor silite aflate în curs.

În consecință, conturile executorilor bancari în care debitorii, angajatorii sau băncile efectuau transferuri, în urma acțiunilor de executare silită, au fost închise, sau blocate atât la creditare cât și la debitare, dosarul de executare al debitorului fiind alocat în data de 21-Jun-2012 la executorul judecătoresc F. V. F..

Intimata a prezentat un istoric al cardului contestatorului arătând că, la suma totală în valoare de_.10 RON se adaugă dobânzi și comisioane penalizatoare, conform contractului de emitere a cardului de credit.

Totodată la aceasta sumă se vor adaugă cheltuielile de executare plătite de Creditoare în valoare de 120 RON (60 RON plata cheltuieli de executare + 60 RON plata onorariu fix) și de asemenea, alte cheltuieli ocazionate în procesul de executare silită efectuate de către Biroul Executorul Judecătoresc F. V. F..

S-a mai arătat de către intimată faptul că, limita de creditare curentă pentru retrageri de numerar: 9000.00 Ron.

În ceea ce privește penalitățile de plată întârziată, acestea se percep în următoarele situații: sumele achitate nu respectă termenul scadent(sunt în afara perioadei de plată), sumele achitate în termenul scadent nu acoperă în totalitate contravaloarea a cel puțin Sumei Minime datorate;

Nu se efectuează nicio depunere în intervalul de plată lunar menționat în extras; Plata sumelor datorate trebuie efectuata lunar, in intervalul scadent, conform extrasului de cont emis lunar.

Intimata a apreciat că, valabilitatea contractului, nu are nicio legătură cu termenul la care se prescrie dreptul creditorului de a începe demersurile în vederea recuperării creanței.

F. de împrejurarea învederată de contestator, în sensul necomunicării actelor de procedură din dosarul execuțional, intimata a arătat că va atașa prezentei dovada contrariului celor susținute în petitul acțiunii.

Pentru toate considerentele expuse intimata a solicitat să se constate de către instanță că motivele invocate de contestator sunt netemeinice și prin urmare, să se dispună respingerea contestației la executare ca neîntemeiat.

În drept, intimata și-a întemeiat contestația pe prevederile art. 115 și urm. C.pr.civ.

Prin încheierea din data de 23.01.2013 s-a luat act de renunțarea contestatorului la cererea de suspendare a executării silite.

Față de susținerile contestatorului, potrivit cărora, acestuia nu i s-a comunicat personal înștiințarea de poprire asupra veniturilor realizate, s-a emis adresă către Biroul Executorului Judecătoresc F. V., solicitându-i-se să facă această dovadă, înscrisurile solicitate fiind depuse la fila 34 dosar .

Contestatorul a depus la dosar note de ședință, la data de 13.02.2013, prin care a solicitat respingerea excepției tardivității, invocată de către intimată, iar pe fond a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei.

Referitor la excepția invocată, contestatorul a arătat că, acesta a luat cunoștința de executarea silită prin comunicarea citației la angajatorul EXPERT PLUS în data de 02.11.2012, iar contestația la executare a formulat-o în data de 14.11.2012 (data expedierii), fiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de lege, situație de fapt ce impune respingerea excepției tardivității.

În ce privește afișarea citației la data de 13.08.2012 la adresa de domiciliul, contestatorul a arătat că nu a avut cunoștință despre aceasta, iar reclamanta-creditoare prin executor judecătoresc nu a făcut dovada executării acestei proceduri.

A considerat de asemenea că, respingerea excepției tardivității se impune și prin faptul că acesta, în calitate de contestator în termen de 15 zile poate contesta orice act sau fapt al executării silite, considerând astfel că ultimul act de executare silită este făcut în data de 30.10.2012 și comunicat angajatorului EXPERT PLUS în data de 02.11.2012, iar data formulării contestației este data de 14.11.2012, deci înlăuntrul termenului de 15 zile.

Pentru aceste considerente, contestatorul a solicitat respingerea excepției tardivității ca fiind nefondată.

Referitor la fondul cauzei, contestatorul a reiterat cele arătate anterior în cadrul contestației promovate .

Conform art.137 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos abordarea fondului litigiului.

În acest sens din comunicarea de la fila 7 dosar execuțional atașat rezultă că debitorului i-a fost comunicată somația și procesul verbal de cheltuieli de executare la data de 13.08.2012, iar din comunicarea de la fila 34 rezultă că debitorul-contestator a fost înștiințat cu privire la procedura popririi în data de 25 10 2012.

Față de motivele contestației la executare, prin care debitorul contestă cuantumul creanței pentru care este executat silit și validitatea titlului executoriu solicitând anularea tuturor formelor de executare silită, inclusiv adresa de înființare a popririi, fiind vorba de o contestație la executare propriu-zisă, se reține că potrivit art..401 lit.c Cod de procedură civilă cererea de contestație se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, iar art.401 alin.1 lit.b Cod de procedură civilă teza I prevede că cererea de contestație la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a primit comunicarea privind poprirea.

Contestatorul a depus cererea de contestație prin poștă la data de 14 11 2012, cu depășirea termenului legal imperativ de 15 zile, motiv pentru care se va admite excepția tardivității, și pe cale de consecință se va respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. R. P. în contradictoriu cu intimata B. SA.

Conform art.274 C.proc.civ. nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția tardivității, și pe cale de consecință respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. R. P. în contradictoriu cu intimata B. SA.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2013.

Președinte, Grefier,

A. B. V. A. T.

Red./Tehn.

ABV/AT/15.03.2013

4 Ex. /2 . comunică cu: - contestatorul A. R. P.-cu domiciliul procesual ales în A., ., .. A. – la av. J. M.

intimata B. SA – cu sediul în București, .. 6A, sector 2, București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1222/2013. Judecătoria ARAD