Grăniţuire. Sentința nr. 3260/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3260/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 13738/55/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3260

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013

Președinte: S. S.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare sesizarea din oficiu în vederea constatării perimării acțiunii civile având ca obiect grănițuire, formulată de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâta I. N..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 14.11.2011.

Instanța în baza art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre pronunțare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâta I. N., având ca obiect grănițuire, precum și asupra sesizării din oficiu în vederea constatării perimării cauzei, reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14.11.2011, când cauza a fost suspendată, încheierea de ședință fiind comunicată părților la data de 28.11.2011 și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare din vina părții timp de un an iar, potrivit art. 252 Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauză nu s-a îndeplinit nici un act de procedură mai mult de un an, instanța va constata perimată acțiunea.

În baza art.274 al.1 Cod procedură civilă va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. C., cu domiciliul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta I. N., cu domiciliul în A., ., jud. A., având ca obiect grănițuire.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 22.04.2013.

Președinte Grefier

S. S. M. T.

Red./Tehnored/SS/MT/ 08.05.2013/4ex/2com.

Se comunică reclamantului S. C. - A., ., jud. A.

pârâtei I. N. - A., ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 3260/2013. Judecătoria ARAD