Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6857/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6857/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 16908/55/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6857

Ședința Camerei de Consiliu din 08 octombrie 2013

Președinte: H. B.

Grefier: A. Craițar

Pe rol fiind judecarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. Executorului Judecătoresc P. H., privind pe creditoarea B. G. Societe Generale – G. Timișoara împotriva debitorului C. M., în dosarul execuțional nr. 885/2010, pentru constatarea perimării.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedură completă.

Grefierul referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la termenul din 10.11.2010.

INSTANȚA

Asupra cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. P. H., privind pe creditoarea B. G. Societe Generale – G. Timișoara împotriva debitorului C. M., pentru perimare,

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.11.2010 când cauza a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă (1865), orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu,

Văzând că în speță cauza a stat mai mult de un an în nelucrare, fără a fi îndeplinit vreun act de procedură,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. Executorului Judecătoresc P. H., cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A., privind pe creditoarea B. G. Societe Generale – G. Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., jud. T., împotriva debitorului C. M., cu domiciliul în A., C-lea A. V., nr. 37/A, ., . execuțional nr. 885/2010, este perimată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 08.10.2013.

Președinte Grefier

H. B. A. Craițar

Red/dact/HB/AC

2 ex/14.10.2013

Nu se comunică.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6857/2013. Judecătoria ARAD