Obligaţie de a face. Încheierea nr. 6563/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 6563/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 13109/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 6563

Ședința Camerei de Consiliu din 30.09.2013

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâta P. P., având ca obiect obligație de a face.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Văzând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 05.09.2013 și care i-a fost comunicată în data de 12.09.2013, va face aplicarea dispozițiilor art. 200 al. 3 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată sub nr._ al Judecătoriei A., reclamantul C. V. a chemat în judecată pârâta P. P., întrucât i s-a încălcat dreptul de acces la informația de interes public.

Cererea nu este motivată în fapt.

În drept a invocat dispozițiile art. 71 din Legea 544/2001.

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art. 200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 05.09.2013 regularizarea cererii, în sensul că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, reclamantul să depună încă un exemplar al cererii de chemare în judecată, două exemplare ale înscrisurilor doveditoare; să indice sediul pârâtei; codul numeric personal; să achite taxa de timbru în cuantum de 50 lei, în temeiul art. 16 din OUG 80/2013, punându-i-se în vedere că, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, poate formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei de timbru, conform OUG 51/2008 și ale art. 42 alin. 2 din OUG 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Cu toate că adresa de regularizare a fost comunicată reclamantului la data de 12.09.2013, acesta nu a complinit lipsurile acțiunii sale și, prin urmare, în temeiul art. 200 al. 3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea formulată de reclamantul C. V., deținut Penitenciarul C., jud. D., în contradictoriu cu pârâta P. P..

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2013.

Președinte, Grefier,

R. A. L. M.

Red./dact./RA/LM/30.09.2013

3ex./ 1 ex. se . V., deținut Penitenciarul C., jud. D..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Încheierea nr. 6563/2013. Judecătoria ARAD