Pretenţii. Încheierea nr. 1350/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1350/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 3202/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 1350
Ședința Camerei de Consiliu din 14 martie 2013
Președinte: S. S.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamanta C. Crenguța, în contradictoriu cu pârâta D. V., având ca obiect pretenții.
Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 26 februarie 2013 și care i-a fost comunicată în data de 01.03.2013, va face aplicarea dispozițiilor art.200 al.3 din Codul de procedură civilă.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei A. reclamanta C. Crenguța a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. V. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.000 Euro cu titlu de împrumut nerestituit.
Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 26.02.2013 regularizarea cererii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, respectiv să indice codul numeric personal, să depună un exemplar din cererea de chemare în judecată și un exemplar din înscrisurile doveditoare, să arate dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, să arate motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 361,88 lei, 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 26.02.2013 a fost comunicată reclamantei la data de 01.03.2013, în conformitate cu prevederile art.154 al. 4 raportat la art.163 al.3 Cod procedură civilă, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin urmare, în temeiul art. 200 al.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. Crenguța, deținută în Penitenciarul A., în contradictoriu cu pârâta D. V., deținută în Penitenciarul A., având ca obiect pretenții.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2013.
Președinte Grefier
S. S. M. T.
Red./dact./SS/MT/21.03.2013
3ex./ 1 ex. se comunică reclamantei C. Cenguța - deținută în Penitenciarul A.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4890/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5752/2013. Judecătoria ARAD → |
---|