Obligaţie de a face. Sentința nr. 2706/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2706/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 180/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2706
Ședința publică din data de 03 aprilie 2013
Președinte: A. B. V.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare, acțiunea civilă exercitată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâta . SA, având ca obiect obligația de a face și pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, av. V. G. din Baroul A. și reprezentanta societății pârâte, av. R. Gain din Baroul București, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,30 lei reprezentând timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului arată că clientul său nu a avut cum să se prezinte în fața instanței la termenul de astăzi, deoarece este inspector de poliție și a fost nevoie să asiste la audieri, solicitând un termen scurt pentru ca reclamantul să se prezinte în fața instanței pentru a renunța personal la cel de al doilea capăt de cerere.
Mai arată că oricum nu se poate lua act de renunțarea la judecată cu privire la cel de al doilea capăt de cerere prin care a solicitat restituirea sumelor de bani încasate în plus de pârâtă, pentru perioada (26.07._12), deoarece nu l-a timbrat.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar note de ședință, iar un exemplar îi comunică adversarei acesteia, arătând că nu se opune cererii de amânare a cauzei, precizând totodată că acțiunea se încadrează în sfera dreptului comercial, astfel încât se impune ca respectivul capăt de cerere să fie timbrat la valoare.
Față de precizările reprezentantei pârâtei, reprezentanta reclamantei arată că clientul său solicită obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de credit bancar încheiat între părțile din litigiu prin care să stabilească că dobânda de referință variabilă prevăzută în contract se raportează la fluctuațiile indicelui de referință Euribor la 3 luni, la care se adaugă o marjă de 1,5 puncte procentuale, fixă pe toată durata derulării contractului, că pârâta conform art. 2 din OUG 50/2010 avea obligația să procedeze la modificarea contractului și având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă obligația de a face, arată că a timbrat corespunzător.
Cu privire la cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului pentru prezentarea personală a reclamantului în vederea renunțării la judecata celui de al doilea capăt de cerere, având în vedere că a mai fost acordat un termen în acest sens, instanța urmează a o respinge.
Cu privire la excepția timbrării, instanța, față de prevederile art. 15 lit.j din Legea 146/1997, apreciază că acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, fapt pentru care se va respinge această excepție.
Instanța pune în discuție excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare, și anume excepția lipsei capacității/calității procesuale pasive a pârâtei, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității.
Reprezentanta pârâtei susține excepțiile pentru motivele arătate pe larg în scris. Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, reprezentanta pârâtei arată că prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată . F., menționând că Agenția F. este un dezmembrământ fără personalitate juridică, iar cu privire la excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, consideră că ar trebui să fie unite cu fondul.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepțiilor pentru motivele arătate în scris. Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, reprezentanta reclamantei arată că nu a chemat în judecată Agenția F., ci . să facă o precizarea în acest sens, iar cu privire la celelalte două excepții invocare, solicită respingerea acestora, arătând că rata datorată băncii de către reclamant a crescut cu mai mult de 100 de euro, astfel încât reclamantul are interes.
Reprezentanta pârâtei arată că dobânda nu a fost modificată unilateral, ci conform clauzelor reglementate de punctul 5 din Contractul de credit bancar și de punctele 2.10 și 2.11 din Condițiile generale de creditare – anexă la contractul de credit bancar. Mai precizează că banca nu este obligată contractual să notifice împrumutatului modificarea dobânzii și că acesta poate verifica oricând la sediile BCR care este dobânda de referință variabilă care se aplică la tipul său de credit.
Depune la dosar note de cheltuieli și dovada onorariului avocațial.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepțiilor.
J U D E C A T A
Constată că, pe rolul acestei instanțe, s-a înregistrat la data de 08 ianuarie 2013, sub numărul de dosar_, acțiunea civilă exercitată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâta . SA, prin care acesta a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3840/26.07.2007, act prin care părțile să stabilească că dobânda de referință variabilă prevăzută la pct.5 din Contract se raportează la fluctuațiile indicelui de referință Euribor la 3 luni, la care se adaugă o marjă de 1,5 puncte procentuale (valoare menționată în contract la pct. 5), fixă pe toată durata derulării contractului, calculul dobânzii de referință variabilă urmând a fi calculat după formula - EURIBOR 3M + 1,5 pp; restituirea sumelor de bani încasate în plus de bancă ca urmare a perceperii în perioada 26.07._12 a dobânzii de referință variabilă afișată la sediile BCR la care s-au adăugat 1,50 puncte procentuale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, a încheiat cu pârâta contractul de credit nr. 3840/26.07.2007, conform căruia pârâta i-a acordat un credit în sumă totală de 30.200 Euro, pe o perioadă de 300 luni, respectiv cu finalitate la data de 25.07.2032.
S-a arătat de către reclamant faptul că a fost de acord cu dobânda curentă de 7,4 % pe an, care a fost fixă în primele 12 luni, urmând ca după aceste 12 luni să fie variabilă și să fie formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale, având o rată lunară de 236,31 Euro, conform graficului de rambursare credit eliberat la data de 26.07.2007.
După trecerea celor 12 luni, pârâta a modificat clauzele contractuale în mod unilateral, reclamantul fiind obligat să achite o rată de 344,06 Euro.
În acest sens, reclamantul a notificat pârâta conform convocării la conciliere înregistrată de aceasta sub nr. 2292/31.08.2012, pentru data de 17.09.2012, și aceasta, în primă fază prin fax la ora 9,51 a solicitat o amânare pentru data de 27.09.2012, și în aceiași zi telefonic i s-a comunicat reclamantului faptul că, dobânda subsemnatului este de 9,8%, acesta solicitând în continuare prin adresa înregistrată sub nr. 2417/20.09.2012, a se stabili o întâlnire în vederea încheierii unui act adițional, dar pârâta nu a mai dat curs solicitărilor reclamantului pe cale amiabilă.
Reclamantul a arătat că, banca poate modifica nivelul dobânzii, însă modificarea va putea fi opozabilă consumatorului numai dacă acesta achiesează la noul nivel stabilit de bancă, iar modificarea trebuie să fie întemeiată.
Contractul de credit este un contract comutativ, întinderea drepturilor și obligațiilor fiind stabilite încă de la momentul încheierii contractului, consumatorul având dreptul să știe de la bun început costul întreg al creditului.
Modificarea unilaterală a dobânzii cu o creștere de aproximativ 100 Euro la rata lunară, transformă contractul într-unul aleatoriu, fapt interzis de art. 9 al.3 lit. g din OG 21/1992.
Reclamantul a considerat că, art.5 din contractul încheiat cu pârâta, este o clauză care cuprinde elemente abuzive în sensul că lasă la manifestarea de voință unilaterală a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcție de dobânda de referința variabilă, fără a fi rezultatul de voință a ambelor părți, împrumutatul fiind astfel prejudiciat în drepturile sale, în măsura în care nu se inserează niciun fel de element concret privind referința la care se face trimitere atunci când este vorba de dobânda variabilă.
De asemenea, reclamantul a invocat și prevederile art. 37 din OUG 50/2010, art.2 din OUG 50/2010 modificată, prevederile art. 1, alin. 3, art. 4 alin. 1, art. 4, alin.2 din Legea nr. 193/2000, precum și art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive .
Pentru toate cele arătate, reclamantul a solicitat admiterea prezentei acțiuni, astfel cum a fost formulată, invocând în drept prevederile Legii 192/2000, OG 21/2002, OUG 50/2010.
În susținerea cererii sale, în cadrul probei cu acte, reclamantul a depus la dosar copia contractului de credit bancar, grafice de rambursare și dovada corespondenței purtate cu pârâta
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauei la data de 04 februarie 2013, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
În motivare, s-a arătat că, reclamantul este titular al contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.3840/26.07.2007 („Contractul de Credit"). Potrivit art. 5 din condițiile speciale ale Contractului: „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale."
Pe exemplarele Condițiilor speciale ale Contractului de Credit, acesta declară expres că prin semnarea prezentului contract, declară că a citit, înțeles și i-au fost explicate clauzele acestuia, pe care și le însușește în întregime, pârâta apreciind astfel ca fiind dovedit în mod clar consimțământul reclamantului la încheierea Contractului de Credit în forma respectivă și în cunoștință de cauză.
Mai mult, reclamantul a mai semnat și două Acte Adiționale la Contractul de credit, din data de 29.10.2010, respectiv 11.08.2011, prin care B. a rescadențat creditul acestuia, pe perioade de 6 luni, în care s-a diminuat rata lunară la care era obligat contractual.
Pârâta a mai arătat că, dacă, s-ar admite cererea reclamantului, dobânda aplicabilă acestuia ar fi de aproximativ 1,8%, respectiv o dobândă inadmisibil de mică, nici măcar dobânda promoțională oferită pe primul an, care a fost în cuantum de 7,4% nu se apropie măcar de această valoare.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat netimbrarea acțiunii.
Astfel, a arătat că, cererea de chemare formulată de reclamant este o acțiune comercială evaluabilă în bani, sens în care acesta este obligat la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, mai mult reclamantul menționând în finalul cererii de chemare în judecată că timbrează acțiunea cu taxă de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sumă care însă nu a fost achitată, solicitând de asemenea a se pune în vedere de către instanță reclamantului să-și precizeze acțiunea sub aspectul cuantificării sumelor care consideră că ar trebui restituite de către pârâtă, pentru ca ulterior să poată timbra corespunzător.
De asemenea, pârâta a mai invocat și excepția lipsei capacității / calității procesuale pasive a pârâtei B. C. Română - Agenția F..
S-a arătat în acest sens că, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată împotriva pârâtei „B. C. Română S.A. prin Agenția F..
Atributele capacității civile (cu cele două componente: capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu) sunt recunoscute doar persoanelor, nu și altor entități. Neavând personalitate juridică, Agenția F. nu are capacitate civilă, fiind lipsită atât de capacitate de folosință, cât și de capacitate de exercițiu a drepturilor subiective civile, prin urmare, în lipsa capacității de folosință și de exercițiu a drepturilor subiective civile, agenția nu are nici capacitate procesuală și nici calitate procesuală, în acest sens pârâta invocând Decizia nr. 4197 din 16 decembrie 2011 a ICCJ:
S-a arătat că, Agenția F. este o unitate dependentă de societatea-mamă, aspect ce trebuie analizat totodată și din perspectiva dispozițiilor aplicabile din legislația specială, respectiv prevederile OUG nr. 99/2006.
Pârâta a mai invocat și excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată raportat la faptul că din data de 20.09.2010, dobânda aplicabilă creditului contractat de Reclamant s-a calculat în funcție de indicele de referință Euribor la 6 luni.
În acest sens a arătat că, în conformitate cu obligațiile impuse de O.U.G. nr. 50/2010, calculul dobânzii curente a fost modificat de bancă în funcție de EURIBOR 6 M plus, marja fixă reprezentată de diferența dintre dobânda de referință internă a BCR și indicele EURIBOR 6M (astfel cum este menționat în actul adițional la Contractul de Credit - act adițional pe care Reclamantul, de altfel,nu 1-a semnat), anexat prezentei întâmpinări.
Acest mod de calcul a fost acceptat în mod explicit de către ANPC prin adresa nr. 1048/29.07.2010 adresată Asociației Române a Băncilor. Actul adițional nu a fost semnat de reclamant, iar în data de 25.02.2011 B. 1-a denunțat, conform adresei trimise Reclamantului, potrivit prevederilor art. 2 alin 2 din Legea nr. 288/2010, însă conform aceleiași adrese din data de 25.02.2011, B. a transmis că, pentru ca și Reclamantul să poată beneficia în continuare de aplicarea principiilor Ordonanței 50/2010, rata dobânzii este raportată la fluctuațiile indicelui de referință independent EURIBOR la 6 luni, apreciind față de acestea, acțiunea reclamantului ca fiind, la acest moment, vădit lipsită de interes.
A apreciat că, interesul se concretizează în folosul practic, material sau moral, pe care-1 urmărește cel ce promovează acțiunea. Prin urmare, dacă activitatea judiciară nu îi poate procura părții un interes practic, cererea se impune a fi respinsă pentru lipsa acestei cerințe.
Or față de cele mai sus arătate, este de forța evidenței că reclamantul nu mai este în măsură să justifice existența unui folos/interes practic a demersului său litigios.
Pentru toate aceste motive, pârâta a solicitat instanței admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii pentru lipsa acestei cerințe.
A mai invocat de asemenea inadmisibilitatea cererii de obligare a acesteia la încheierea unui act adițional fără exprimarea unui acord în acest sens, reclamantul solicitând obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de credit, însă pârâta a apreciat că, această cerere este vădit inadmisibilă, fiind contrară principiului autonomiei /libertății de voință, pentru următoarele motive: - părțile nu pot fi obligate să încheie un act adițional de modificare a contractului; un astfel de act adițional reprezintă, în esență, tot un contract, și poate fi încheiat doar în măsura în care se întrunește, în mod liber, acordul de voință al părților în sensul modificării clauzelor contractuale inițiale; - instanța de judecată nu are, printre atribuții, modificarea /alterarea voinței părților exprimată prin clauzele contractuale, cu atât mai puțin modificarea prețului serviciilor.
Pe de altă parte, reclamantul nu invocă teoria impreviziunii și nici nu face dovada modificării circumstanțelor /împrejurărilor externe, independente de voința lor, care ar justifica adaptarea contractului, în temeiul Legii nr.193/2000, instanța neputând modifica clauze contractuale în sensul invocat de reclamant;
Pârâta a invocat de asemenea Hotărârea Curții de Justiție Europene în cauza C- 618/10.
În ceea ce privește imposibilitatea instanței de a dispune modificarea clauzelor contractuale (prin înlocuirea unor clauze - anterior anulate - cu altele), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a tranșat fără echivoc această chestiune prin hotărârea din 14.06.2012 pronunțată în cauza C-618/10 având ca obiect cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, statuând că art.6 alin. 1 din Directiva 93/13 ce trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru (...) care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acelei clauze.
Prin urmare, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă atât din perspectiva dreptului comun, cât și din perspectiva legii speciale invocate de acesta.
A considerat că, dobânda aplicabilă creditului este în concordanță atât cu prevederile legale cât și cu prevederile contractuale asumate de părți, contractul de Credit al Reclamantului neprevăzând o dobândă curentă calculată în funcție de indicele de referință EURIBOR, ci în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, reclamantul interpretând în mod eronat prevederile contractuale și raportul dintre condițiile speciale și condițiile generale de creditare.
A arătat că, în cazul în care părțile ar fi avut în vedere indicele de referință EURIBOR, ar fi trebuit ca pct. 5 din Contractul de credit să fie formulat expres în sensul că dobânda variază în funcție de un astfel de indice, fiind totodată necesar să se indice în mod particular indicele EURIBOR, respectiv intervalul de variație a acestuia, valoarea acestui indice fiind semnificativ diferită în funcție de intervalul de timp la care se raportează.
Pârâta a arătat că, marjele fixe aplicate de bancă pentru fiecare tip de credit / dobândă sunt diferite, iar realizarea unei combinații între un anumit tip de dobândă și marja procentuală adițională aferentă celuilalt tip de dobândă reprezintă o denaturare gravă a voinței părților, astfel cum a fost consemnată în Contract.
Pârâta a considerat că, preluarea marjei fixe din Contractul de Credit (care a fost determinată prin raportare la dobânda de referință a BCR) și adăugarea acesteia la indicele EURIBOR la 6 luni reprezintă o operațiune care denaturează în mod grav voința inițială a părților, fiind în contradicție flagrantă cu principiul libertății contractuale.
Instituțiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta lor de creditare, iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestui procent, astfel cum nu a impus nici o micșorare a costurilor creditelor aflate în derulare, inclusiv prin alinierea contractelor de credit aflate în derulare la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 (aliniere care, de altfel, nici nu mai este obligatorie, având în vedere modificarea adusă OUG 50/2010 prin art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010, potrivit căruia prevederile OUG 50/2010 nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței, cu excepția unor dispoziții care nu interesează din perspectiva prezentului litigiu, considerând că, ceea ce urmărește, însă, reclamantul este să obțină pe calea justiției, printr-o interpretare fără niciun fundament legal și contractual, o diminuare considerabilă a dobânzii convenită contractual .
S-a arătat de către pârâtă totodată faptul că, jurisprudența instanțelor judecătorești s-a pronunțat în repetate rânduri, în spețe având obiect similar, în sensul că dobânda variabilă variază în funcție de dobânda de referință a băncii, potrivit clauzei 2. 10. a) din Condițiile generale de creditare .
A considerat de asemenea ca fiind inaplicabile dispozițiilor OUG 50/2010, Legea 288/2010 conține în art. I pct. 39 o modificare a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 95 din OUG 50/2010, în sensul că prevederile OUG 50/2010 nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței, cu excepția unor dispoziții privind posibilitatea refinanțării creditului (art. 37Ai) și celor privind rambursarea anticipată (art.66-69).
Or, Contractul de Credit încheiat între pârâtă și reclamant (la data de 26.07.2007) este anterior intrării în vigoare a OUG 50/2010 (respectiv, la 21.06.2010), fiind așadar contract în derulare, exclus din sfera de aplicare a legii.
Norma juridică cuprinsă în textul art. I pct. 39 din Legea 288/2010, deși este o normă tranzitorie - de regulă de natură procedurală, are și o componentă de drept substanțial, în sensul că reglementează situația acelor raporturi juridice născute din contractele de credit în curs de derulare, care rămân supuse vechii reglementări, fiind scoase din sfera de aplicare a OUG 50/2010.
Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 06 februarie 2013, pârâta a completat probațiunea prin depunerea copiilor contractelor de ipotecă nr. 3840/26.07.2007, încheiate, autentificate sub nr. 1376/12.08.2011 și respectiv sub Încheierea nr. 2680/05.11.2010, iar ulterior, a depus un nou set de înscrisuri precum și practică judiciară ( filele 66 – 151 dosar).
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 20 martie 2013, reclamantul a arătat că, înțelege a renunța la judecată cu privire la capătul de cerere în care a solicitat restituirea sumelor de bani încasate în plus de pârâtă ca urmare a perceperii în perioada 26.07.2008 – 31.12.2012 a dobânzii de referință valabilă, afișată la sediile BCR la care s-a adăugat 1,50 puncte procentuale, depunând totodată și note de ședință, prin care a solicitat respingerea tuturor excepțiilor formulate de pârâtă în întâmpinare, iar pe fond a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Cu privire la excepția de netimbrare, având în vedere obiectul acțiunii promovate, respectiv obligația de a face, reclamantul a considerat că, este corect timbrată cu 8 lei și 0,3 lei timbru judiciar. La acest termen renunțând la capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani încasate în plus cu titlu de dobândă.
Cu privire la excepția lipsei capacității /calității procesuale pasive a Băncii Comerciale - Agenția F., reclamantul a solicitat instanței a observa că, a chemat în judecată pe pârâta BCR SA cu sediul în București.
Cu privire la indamisibilitatea cererii de obligare a pârâtei la încheierea unui act adițional fără exprimarea unui acord în acest sens, s-a arătat că, pârâta a procedat cu reclamantul în acest mod, în sensul că la calcularea ratei dobânzii aferente creditului pe care l-a împrumutat, aceasta fără a -l notifica, a modificat în mod unilateral dobânda .
Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Mai mult înștiințarea se face doar prin afișare la sediul BCR și nu printr-o notificare directă a consumatorului.
Modificarea unilaterală a contractului de credit în ceea ce privește înlocuirea dobânzii fixe cu dobânda variabilă contravine art. 969 cod civil și dispozițiilor OUG 50/2010, invocând în acest sens și preambulul Directivei 2008/48/CE 2008 unde se arată că pentru a se asigura încrederea consumatorilor este important ca piața să le ofere un grad suficient de protecție. Astfel, libera circulație a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiții optime atât pentru cei care oferă creditele cât și pentru cei care le solicită, ținând seama de situațiile specifice din fiecare stat membru.
Din dispozițiile art. 148 din Constituția României și jurisprudența constantă a Curții Europene de Justiție ( hotărârea C./ENEL din 1964, Simmenthal Spa din 1978, Factortame din 1990, Ciola din_, Kuhne&Heitz din 2004, hotărârea pronunțată în cazul Lucchini din 2007), rezultă prioritatea dreptului comunitar față de dreptul intern.
Directiva impune statelor membre, rezultatul care trebuie atins lăsând autorităților naționale competențele legate de formă și mijloacele utilizate în acest scop, respectiv adoptarea de legi.
Reclamantul a arătat că, pârâta arată pe de o parte că OUG 50/2010, nu ar fi aplicabil în speță ca urmare a faptului că, contractul de credit a fost încheiat anterior intrării în vigoare a OUG 50/2010, iar pe de altă parte că, s-ar fi conformat dispozițiilor OUG 50/2010, invitând pe reclamant la încheierea unui act adițional, dar că acesta nu s-a fi prezentat pentru semnarea actului adițional, aspect care nu este probat, în sensul că, la dosar nu s-au depus dovezi cu privire la comunicarea către reclamant a unei notificări /invitații în acest sens.
La termenul de judecată din data de 03.04.2013, pârâta a depus la dosar la rândul său note de ședință prin care a arătat, raportat la notele de ședință depuse de către reclamant, cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a BCR - Agenția F., faptul că, reclamantul cheamă B. C. Română în judecată prin Agenția F., ori, Agenția F. este o unitate dependentă de societatea-mamă, care nu are capacitate civilă, fiind lipsită atât de capacitate de folosință, cât și de capacitate de exercițiu a drepturilor subiective civile.
Pârâta a apreciat că, în mod greșit reclamantul susține că B. a modificat unilateral clauzele contractului de credit, în fapt, dobânda nu a fost modificată unilateral, ci conform clauzelor reglementate de punctul 5 din Contractul de credit bancar nr. 3840/26.07.2007 și de punctele 2.10.a și 2.11. din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. 3840/26.07.2007, banca nefiind obligată contractual să notifice împrumutatului modificarea dobânzii. Împrumutatul poate oricând verifica la sediile BCR care este dobânda de referință variabilă care se aplică la tipul său de credit, având oricând posibilitatea de a rezilia contractul, conform clauzelor prevăzute la punctul 4 din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. 3840/26.07.2007.
Reclamantul în mod corect a constatat că "modificarea unilaterală a contractului de credit (...) contravine art. 969 Cod civil", însă, prin cererea de chemare în judecată, acesta dorește să oblige B. să încheie un act adițional care reprezintă, în esență, tot un contract, și poate fi încheiat doar în măsura în care se întrunește, în mod liber, acordul de voință al părților în sensul modificării clauzelor contractuale inițiale, în cazul de față, B. neexprimându-și acordul în privința semnării unui asemenea act adițional, iar instanța nu poate proceda la modificarea /alterarea voinței părților exprimată prin clauzele contractuale.
De asemenea, pârâta a arătat că, reclamantul în mod corect a constatat că dreptul comunitar are prioritate față de dreptul intern.
În ceea ce privește imposibilitatea instanței de a dispune modificarea clauzelor contractuale (prin înlocuirea unor clauze - anterior anulate - cu altele), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a tranșat fără echivoc această chestiune prin hotărârea din 14.06.2012 pronunțată în cauza C-618/10 având ca obiect cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, statuând că art.6 alin.1 din Directiva 93/13 implementată în dreptul românesc prin Legea nr.193/2000 - n.n. trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru (...) care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acelei clauze.
Cu privire la aplicabilitatea OUG 50/2010 în contractul de față pârâta a reiterat cele relevate în cadrul întâmpinării formulate.
În baza art.137 alin.1 Cod de procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, urmând a fi analizată cu prioritate excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă.
Astfel, instanța reține că obligația de a încheia un contract, în speță act adițional, nu se poate impune peste voința pârâtei, deoarece s-ar încălca principiul libertății contractuale care guvernează încheierea actelor juridice, conform căruia nimeni nu poate fi obligat să intre în raporturi contractuale și nimeni nu poate forța pe altcineva să încheie un contract, cu excepția situației în care legea ar prevedea, în mod expres această posibilitate.
Cum nu există o prevedere legală în acest sens, iar pretinsul caracter abuziv al clauzei contractuale conținute de art.5 din contract ar putea constitui eventual un motiv pentru a se solicita anularea acesteia și eliminarea sa din contract, cu consecința modificării corespunzătoare a contractului conform prevederilor legii speciale (art.13 alin.1 din Legea nr.193/2000), și nu obligarea pârâtei a încheia un act adițional în sensul cerut de reclamant, instanța neputând să intervină în raporturile juridice dintre părți și să fixeze un cuantum al dobânzii care nu este rezultatul acordului de voință al părților, se va admite excepția inadmisibilității, și pe cale de consecință se va respinge întreaga acțiunea civilă formulată de reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA ca inadmisibilă.
Totodată, apreciind că onorariul avocatului pârâtei, în sumă de 5.455,75 lei, este nepotrivit de mare față de durata și complexitatea cauzei, precum și de munca îndeplinită de apărător, instanța, în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, va micșora acest onorariu la suma de 3.000 de lei, urmând a obliga pârâtul la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceasta nu se aduce atingere și nu se cenzurează executarea contractului de asistență juridică, care este menținut în întregime, micșorându-se doar cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA având ca obiect obligație de a face și pretenții, ca inadmisibilă.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 de lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2013.
Președinte, Grefier,
A. B. V. L. M.
Red./Tehn.
ABV/LM/09.05.2013
4 Ex. /2 . reclamantul P. N. – A., ., ., .
pârâta B. C. Română SA – la sediul ales din București, .. 1 A, ., sector 1, București, Complexul Bucharest Business Park – la SCA N. D. Kingston Petersen
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4098/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4748/2013. Judecătoria... → |
|---|
