Superficie. Încheierea nr. 2067/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2067/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 16030/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA NR. 2067
Ședința publică din 12 martie 2013
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta T. D. O. împotriva pârâților M. L., M. M., S. P. și S. E. S., având ca obiect constatarea unui drept de superficie.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei - avocat I. A. din cadrul Baroului A., și pârâtul M. L., lipsă fiind reclamanta și ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 498 lei taxă judiciară de timbru și 5,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă la dosar la data de 08.03.2013 lista cu experții în specialitatea topografie.
Reprezentantul reclamantei învederează reclamanta înțelege să renunțe la judecata prezentei acțiuni, sens în care depune în scris poziția acesteia, și solicită instanței a se lua act de cererea de renunțare la judecată.
Pârâtul prezent solicită de asemenea a se lua act de poziția reclamantei.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., la data de 26.10.2012, reclamanta T. D. O. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții M. L., M. M., S. P. și S. E. S.:
- să dispună constituirea dreptului de superficie pe suprafața de 91 mp, terenul proprietatea pârâților înscris în CF_ A., cu nr. top. 2348/a/2/2/I și CF_ A., cu nr. top. 2348/a/2/2/II, respectiv constituirea dreptului de folosință asupra terenului de 91 mp, individualizat mai sus, în favoarea reclamantei pe durata de 99 ani, pentru construcțiile înscrise în CF_ A. cu nr. top. 2348/a/2/1, proprietatea reclamantei;
- cu cheltuieli de judecată.
Pentru acest termen, reclamanta, prin reprezentant, a învederat că renunță la judecarea acțiunii.
Văzând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă și ținând seama de dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă,
DISPUNE
Ia act de renunțarea reclamantei T. D. O., cu domiciliul în A., .. 128/a, jud. A., cu domiciliul procesual ales în A., ., . (la SCA Hosszu, I., Gera, P. & Asociații), la judecarea acțiunii civile formulată împotriva pârâților M. L., M. M., ambii cu domiciliul în A., .. 15, ., S. P. și S. E. S., ambii cu domiciliul în A., .. 15, ., având ca obiect superficie.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată în ședința publică din 12.03.2013.
Președinte Grefier
Red/dact/HB/AC;
7ex/5com/18.03.2013;
Se .> Reclam. - T. D. O. – A., ., . - la SCA Hosszu, I., Gera, P. & Asociații,
Pârâții - M. L., M. M. - A., .. 15, .,
- S. P. și S. E. S. - A., .. 15, ..
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6398/2013.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|