Anulare act. Sentința nr. 911/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 911/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 13007/55/2014
R.
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 911
Ședința publică din data de 19 februarie 2015
Președinte: A. - B. V.
Grefier: N. – G. B.
S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții U. I. și U. I. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru, în temeiul art. 29 lit. f din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care văzând concluziile părților, consemnate în încheierea dată în ședința publică din data de 04.02.2015 și concluziile scrise depuse la dosar la data de 16.02.2015, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi și care face parte integrantă din prezenta, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr._ /23.07.2014, reclamanții U. I. și U. I. în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei privitoare la comisionul de risc, prevăzut la art. 5 lit. a din contractul convenție cadru nr._/25.02.2008, stabilit ca un procent de 0,22 % lunar aplicat la soldul creditului pe toată durata de derulare a convenției de credit, și să se dispună nulitatea absolută a clauzei și eliminarea acesteia, având în vedere dispozițiile Legii 193/2000, a Directivei 13/93 a CEE; să se constate caracterul abuziv al transformării în mod unilateral de pârâtă a comisionului de risc în comision de administrare și să se dispună nulitatea absolută a acestuia având în vedere că între părți nu s-a încheiat nici un act adițional în acest sens; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor achitate până la data introducerii acțiunii cu titlu de comision de risc - administrare în valoare de 6.153 CHF, precum și a sumelor care se vor achita cu acest titlu după introducerea cererii de chemare în judecată; să se constate caracterul abuziv al comisionului de administrare garanții în valoare de 727,76 lei, prevăzut la pct. 5 lit. d din contract, dispunând nulitatea absolută a acestuia; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare garanții. Cu obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit nr._/25.02.2008 prin care reclamanților le-a fost împrumutată suma de 50.000 CHF, pentru o perioadă de 123 luni.
În cuprinsul acestui contract a fost inserat la pct. 5 lit. a comisionul de risc de 0,22 % aplicat soldului creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada a de derulare a convenției și la pct. 5 lit.d comisionul de administrare garanții în cuantum de 727,76 lei, reprezentând contravaloarea a 200 euro la acea dată, sumă care a și fost achitată la data încheierii contractului.
Împrumutul a fost garantat prin instituirea unei garanții reale imobiliare de rang 1 asupra imobilului situat în A., ., . apartamentul cu două camere, înscris în CF nr._ nr. top. 3150/2/2:3151/a/2/2/3/b/2/2/:3151/a/2/2/2/2/2:3151/a/2/2/1/2:3151/a/2/a/2/2:3151/a/1/2/2/LIII.
Tot la data încheierii contractului de credit a fost încheiat și contractul de garanție reală asupra creanțelor, accesoriu al convenției de credit, asupra contractului de muncă, asupra drepturilor de pensie precum și asupra bunurilor mobile viitoare pe care reclamanții urmau să le dobândească.
La data de 26.04.2011 a fost încheiat între părți actul adițional nr. 2, prin care a fost modificată convenția dintre părți, în sensul că a fost extinsă durata creditului la 159 luni de la data semnării convenției de credit, fiind și constituită o garanție reală de prim rang asupra creanțelor rezultate din salariul reclamantului, respectiv asupra drepturilor de pensie ale reclamantei.
După apariția OUG 50/2010 pârâta a modificat unilateral convenția de credit, transformând comisionul de risc, în comision de administrare și s-a mai dorit transformarea dobânzii fixe în dobandă variabilă.
În ceea ce privește aceste modificări, reclamanții s-au opus băncii, solicitând înlăturarea lor, precum și restituirea comisionului de risc, încasat nelegal de către bancă.
Reclamanții au apreciat că atât prevederile din convenția de credit, privind comisionul de risc plătibil lunar, art. 1 pct.3, lit.b, ce ulterior a fost perceput că și comision de administrare, precum și comisionul de administrare garanție, contravin prevederilor Legii 193/2000, și Directivei 93/13/CEE, reprezentând clauze abuzive, producându-se un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților contractante.
Reclamanții au arătat că actul încheiat între părți le-a fost prezentat doar la momentul semnării, fără a avea dreptul de a studia anticipat contractul și fără a le fi explicat de către reprezentanții pârâtei conținutul acestuia, sau faptul că au fost inserate alte clauze în afara ratelor creditului și a dobânzii aferente acelor rate.
Mai mult între părți nu a existat nici un fel de negociere, prevederile acestuia fiind impuse de bancă, ca o condiție obligatorie pentru acordarea împrumutului. Nu a fost incheiat nici un fel de proces verbal de negociere și nu există un astfel de proces verbal în acest sens.
Aceste clauze abuzive au fost stabilite fără a se da posibilitatea reclamanților de a influența prevederile contractului, fiind impuse prin contracte standard preformulate de bancă, care, pentru a putea beneficia de serviciile băncii nu au putut decât să accepte prevederile contractului încheiat în forma stabilită, neremânându-le decât achiesarea, prin semnarea acestuia, fără a putea discuta, analiza sau negocia conținutul și clauzele acestuia.
În condițiile în care creditul era garantat inclusiv cu ipotecă, perceperea unor sume prin intermediul unor comisioane, altele decât ratele și dobânzile aferente, reprezintă clauze abuzive, lucru statuat de practica judiciară, iar pe lângă ipoteca de rang I asupra apartamentului reclamanților, pârâta a avut de la început o garanție reală mobiliară asupra veniturilor dobândite în orice mod de reclamanți, neputându-se vorbi de un risc al băncii, riscul fiind în totalitate al reclamanților.
În același sens, al impunerii forțate, îl constituie apariția comisionului de administrare după . OUG nr.50/2010, prin redenumirea de către pârâtă a comisionului de risc în sensul că pârâta a încercat să dea o aparență de legalitate unui comision ce fusese încasat în mod nelegal până atunci. Prin art.35 al OUG nr.50/2010 se interzice mărirea comisioanelor sau introducerea de taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau alte costuri aferente contractului, excepțiile fiind clar stipulate în ordonanță, ori, comisionul de administrare nu a fost defini inițial în cadrul convenției semnate de părți.
Practic, s-a arătat că pârâta a procedat la impunerea comisionului de administrare, în ciuda opoziției reclamanților, consemnată prin adrese către pârâtă ( adresa cu nr. de înregistrare 3625 din 20.08.2010; adresa 3825 din 13.00.2010, adresa 5196 din 24.11.2010) .
Pârâta i-a chemat pe reclamanți ca până cel mai târziu la data de 17.09.2010 să se prezinte în vederea încheierii actului adițional prin care comisionul de risc se transforma în comision de administrare, deși pârâta i-a somat pe reclamanți în acest sens doar la 20.09.2010 prin adresa cu nr.2214 din 20.09.2010, prin urmare la câteva zile după termenul fixat chiar de ea.
Transformarea comisionului de risc în comision de administrare a fost apreciat ca un artificiu pentru a menține comisionul de risc, față de prevederile art.36 din OUG nr.50/2010.
S-a arătat că potrivit art. 95 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, în conținutul ei inițial, s-a prevăzut că „ Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept."
Pârâta nu a respectat prevederile legale mai sus menționate, modificând unilateral contractul de credit, prin introducerea unui comision care inițial nu a fost prevăzut decât în mod generic.
Potrivit art.1 alin.1-3 din Legea nr.193/2000, orice contract, încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea unor servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind interzise stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000 prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în art.5 fiind definită clauza contractuală care este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul.
Au mai invocat prevederile art.6 din Legea nr.193/2000 și au arătat că sancțiunea care intervine în cazul introducerii de clauze abuzive este nulitatea acestora, rămânând neatinse efectele care nu contravin legii, și restituirea prestațiilor efectuate în baza prevederilor neconforme ci dispozițiile legale.
Au apreciat că acest comision de administrare reprezintă o dobândă mascată, ce disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision, ceea ce este o dovadă clară a relei credințe a pârâtei, fiind o modalitate de inducere în eroare a clienților prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport de ofertele altor bănci care ofereau o dobândă mai mare, fiind procurat de pârâtă și un avantaj comercial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților. Comisionul nu poate fi considerat un preț al banilor, prețul fiind dobânda, iar dacă acest comision este considerat preț, prezumția de caracter abuziv este și mai puternică deoarece pentru același serviciu banca încasează două prețuri.
Reclamanții, consumatori, se află într-o poziție de inferioritate față de bancă, atât în ceea ce privește poziția de negociere cât și nivelul de informare, conform Directivei 93/2013 a CEE, ceea ce determină adeziunea la un contract redactat în prealabil de bancă, ce nu a putut fi studiat de reclamanți, care l-au semnat în condițiile impuse, fără a cunoaște prezența și natura clauzelor abuzive, pe care nu le-au putut negocia.
Acest comision de risc-administrare este prohibit de art 15 din Legea 190/1999, în forma în vigoare la data încheierii contractului, care indica în mod limitativ costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un credit ipotecar . În sarcina împrumutatului fiind puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și de constituire a ipotecii și garanțiilor eferente. Prin urmare, nici comisionul de garanții reale și nici cel de administrare nu se regăsesc, orice alt cost pus în sarcina reclamanților, fiind interzis în mod expres de legislația în vigoare.
Practica judiciară și jurisprudența au arătat în tot mai multe cazuri că, în ceea ce privește consimțământul consumatorului la momentul încheierii contractului, acesta este considerat de legiuitor inexistent, fiind exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care pârâta, comerciant, a înțeles să se folosească, impunând condiții excesive cocontractantului aflat într-o poziție defavorabilă.
Pe cale de consecință s-a solicitaat admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată, constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive, înlăturarea lor din contractul de credit și restituirea sumelor încasate nelegal.
S-a mai învederat că s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, fiind formulată invitație la negociere, însă pârâta nu s-a prezentat.
În drept s-au invocat prevederile art.1,4,5,6 și următoarele din Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE.
În probațiunea s-au depus la dosar invitație la conciliere, răspuns la invitația la coniliere, convenția de cedit nr._/25.02.2008, condiții speciale ale convenției, plan de rambursare, contract de garanție reală asupra creanțelor, contract de garanție reală mobiliară asupra conturilor, adresă nr. 678/24.08.2010, adresa nr. 702/03.09.2010, adresa nr. 3625/20.08.2010, plan de rambursare credit 1931/24.11.2010, act adițional nr. 2/26.04.2011, adresa nr. 2214/_.
La data de 29.09.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat a se dispune obligarea reclamanților la a-și preciza în fapt și drept petitul 4 al acțiunii motivând de ce comisionul de administrare garanții este abuziv pentru a putea să își formuleze poziția, sub sancțiunea anulării acestuia, să se constate prescripția sumelor mai vechi de 3 ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată, să se constate că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, iar pe fondul cauzei a solicitat a se dispune respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea clauzei referitoare la comisionul de risc, solicitând restituirea sumelor plătite în contul acesteia, însă pârâta a arătat că admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate, întrucât contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.
Referitor la prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, în subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia că aceste sume ar trebui restituite, pârâta a solicitat aplicarea prevederilor Decretului nr. 167/1958, respectiv prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, sens în care a invocat art.7 din Decretul nr.167/1958.
Pârâta a susținut că nu sunt abuzive clauzele a căror nulitate se cere. Astfel, reclamanții au încheiat cu pârâta, contractul de credit nr._/25.02.2008 prin care s-a acordat un împrumut în sumă de 50.000 CHF pentru nevoi personale. În cadrul acestei convenții de credit s-a prevăzut la art. 5 lit. a din Condiții Speciale, și în graficul de rambursare al creditului (unde s-a precizat suma ce trebuie plătită sub aspect valoric) încasarea unui comision de risc în procent de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioadă de derulare a convenției de credit, motivul perceperii comisionului regăsindu-se la art.3.5 din Condițiile generale.
Ulterior ca urmare a negocierilor efectuate s-a semnat cu împrumutații actul adițional nr. 1/22.12.2010 prin care s-a modificat procentul de dobândă a creditului și s-a negociat aplicarea unui comision de administrare de 0,22 % pe lună aplicat la soldul creditului, costul creditului D. scăzând de la 7,07% cât fusese stabilit inițial, la 6,29 %. Prin acest act adițional s-au adus transformări substanțiale contractului, unele imperative conform OUG nr.50/2010 (ex.rata dobânzii penalizatoare conform art.38 și Dobânda anuală efectivă), actul fiind semnat de către reclamanți.
În anul 2011, s-a negociat actul adițional nr. 2/26.04.2011, act realizat prin consensul părților, prin care datorită dificultăților financiare ale împrumutaților la cererea lor s-au acordat condiții de clemență prin: creșterea perioadei de rambursare a creditului de la 123 luni la 159 luni, realizându-se o descreștere a ratelor plătite lunar în favoarea reclamanților.
Cu privire la actul adițional nr. 1/22.12.2010, pârâta a arătat că reclamanții și-au dat consimțământul la modificările aduse, astfel că nu poate fi vorba de lipsa consimțământului exteriorizat, cauza a nulității absolute. Mai mult s-a susținut că acest act adițional este rezultatul negocierilor dintre părți, banca înaintând clientului oferta depusă de către acesta în probațiune, acceptată prin semnarea actului adițional.
Astfel s-a solicitat respingerea acestui petit, actul adițional fiind încheiat prin voința ambelor părți, o modificare a acestora însemnând o înfrângere a principiului libertății contractuale.
Cu privire la comisionul de risc/administrare credit, pârâta a arătat că la data încheierii contractului de credit, reclamanții și-au însușit graficul de rambursare al creditului, în cuprinsul căruia au fost inserate valoarea ratei lunare și sumele care compuneau rata, respectiv: cât reprezenta dobânda, cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit, pe fiecare pagină a graficului fiind menționată valoarea reală a D. care se obține din însumarea tuturor costurilor creditului.
Mai mult s-a susținut că reclamanții au fost mulțumiți cu aceste costuri, nu au pus în discuție vreo nemulțumire ante semnare contract de credit și de la data semnării si până la data promovării acțiunii nu au depus vreo solicitare de renegociere a contractului de credit.
Pârâta a subliniat faptul că atât Legea 193/2000, cât și Directiva 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune, în art.4 pct.6 din Legea nr.93/2000 fiind prevăzute criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive, care trebuie întrunite cumulativ. Reclamanții nu au demonstrat un dezechilibru contrar bunei credințe și nici o vătămare în sensul art.1169 Cod civil, lipsa vătămării rezultând și din faptul că doar după 5 ani au introdus prezenta acțiune.
Mai mult a precizat că preformulat nu este echivalent cu superioritate, cu lipsă negociere sau clauză abuzivă, iar din comportamentul reclamanților nu reiese că aceștia ar fi avut un consimțământ viciat la încheierea convenției de credit, chiar dacă este vorba de un contract de adeziune.
Față de prevederile art.948 cod civil a arătat că scopul urmărit de împrumutător la încheierea convenției de credit se referă la costul împrumutului, iar intervenția instanței în clauzele referitoare la prețul contractului ar duce la lipsirea acestuia de o cauză, ceea ce conduce la nulitatea absolută a convenției de credit, nulitate ce afectează întreg contractul prin repunerea părților în situația anterioară.
Banca a încheiat acest contract doar în condițiile în care le-a făcut public cunoscute, ceea ce nu poate fi considerat un act arbitrar, ilicit, imoral, anulabil, negocierea realizându-se prin acceptarea ofertei, convenția fiind prin urmare rezultatul voinței părților contractante.
Susținerea reclamanților cum că acest comision este abuziv întrucât nu poate fi perceput pentru punerea la dispoziție a creditului care este obligația principală a Băncii este nesusținută întrucât pârâta apreciază că nu poate fi obligată a plasa banii proprii în condițiile impuse de consumator.
Prețul creditului, din care face parte si comisionul de risc nu este reglementat doar de mecanismul cererii și al ofertei, el fiind amplu, reglementat de norme interne și internaționale financiar bancare, calculându-se pe baze matematice, cu un instrumentar statistic/probabilistic extrem de tehnic, consecința fiind constituirea produselor bancare diferite pe care banca le oferă clienților săi, aceștia putând alege produsul dorit.
Reclamanții tind a modifica date esențiale ale contractului, comisionul de risc fiind conceput pentru a acoperi cheltuieli legate de derularea efectivă a creditului, efectuate de bancă pentru a asigura calitatea serviciilor prestate și necesare acordării creditului, tinzându-se la anularea profitului preconizat de bancă, care este obligată a acorda credite cu titlu gratuit, neacoperindu-și costurile legate de procurarea fondurilor necesare activității de creditare.
Costul unui credit nu se compune numai din dobândă, ci și din comisioane și alte costuri, conform art.3 lit.g și i din Directiva nr.2008/48, comisionul de risc făcând parte integrantă din costul creditului (D.), fiind exprimat procentual în graficul de rambursare anexă la contract, neputând fi analizat față de art.4 alin.2 al Directivei Europene nr.93/13/CEE și art.4 alin.6 al Legii nr.193/2000, controlul prețului fiind o chestiune care ține de dreptul concurenței, neavându-și locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar, pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de consumator.
Pârâta a precizat că a prezentat reclamanților contractul de credit în formă scrisă într-un limbaj obișnuit comun pe înțelesul tuturor, întrebarea pe care în mod evident și-au pus-o reclamanții la data contractării creditului, fiind aceea de a ști cât au de plătit lunar, iar în acea sumă a fost inclus și comisionul de risc, care este precizat în 3 locuri: procentual în condițiile speciale ale convenției, apoi în condițiile generale unde apare definiția acestuia și sub aspect valoric în graficul de rambursare.
S-a susținut că în prezenta cauză nu e vorba de prezența unei clauze pe care Legea 193/2000 o prezumă a fi abuzivă și anume acea clauza "care obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la momentul semnării contractului" .
Stipularea în contract a unui procent de 0.22% cu titlu de comision de risc, care reprezintă un procent de mai puțin de 1/5 din rata lunară, nu este în măsură a provoca un dezechilibru semnificativ contrar bunei credințe, având în vedere perioada lungă de timp pentru care s-a acordat creditul, faptul că nu au fost solicitată la credit nici o contribuție proprie sub forma de avans, de poliță de asigurare sau de șomaj, și cu atât mai mult cu cât reclamantul a acceptat expres sub semnătură condițiile acordării creditului având posibilitatea de a opta pentru un alt tip de credit sau o altă instituție de creditare în măsura în care nu era de acord cu clauzele contractului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 36 alin 1 din OUG 50/2010 potrivit cărora la acordarea creditului se pot percepe doar comisioanele expres și limitativ enumerate, printre care nu figurează comisionul de risc, pârâta a menționat că acestea nu sunt aplicabile în cauza întrucât în conformitate cu art. 95 din acest act normativ, ele se aplică doar creditelor acordate după ..
Acest comision nu trebuie raportat la cuvântul risc, sens în care a invocat prevederile art.977 Cod civil, fiind un cost al creditului, și prin urmare nefiind necesar a compensa o pierdere concretă.
Totodată, pârâta a mai arătat că acest comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca. Soliditatea garanției nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către Bancă, criza pieței imobiliare actuală fiind cel mai grăitor exemplu garanțiile oferite în urmă cu 4 ani nemaifiind în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă, fapt care trebuie coroborat cu perioada îndelungată pentru care se acordă un astfel de credit, de 20 și 30 de ani, evoluțiile valorilor garanțiilor oferite de creditori neputând fi evaluate de nici un evaluator pentru o perioadă atât de îndelungată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C., art. 969, art. 966, art. 970 C.civ., Legii nr. 193/2000, legii nr. 288/2010, Directivei nr. 93/13/CEE, Decretului 187/1958, Decretului 31/1954.
În probațiune a depus la dosar în copie act adițional nr.1/22.12.2010.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, față de apărările și aspectele invocate de pârâtă, reclamanții, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune privind dreptul de a solicita restituirea sumelor constând în comision de risc-administrare și comision de administrare garanție, au solicitat respingerea având în vedere faptul că în mod greșit pârâta a calificat contractul dintre părți ca fiind un contract cu executare succesivă.
Astfel au menționat că actul încheiat între părți, ca varietate a contractului de credit, este prin natura lui un contract cu executare uno ictu, iar faptul că pârâta și-a asumat o obligație care se executa dintr-o dată, iar cealaltă parte și-a asumat o obligație de restituire succesivă nu face ca natura acestuia să fie succesivă, unitar.
Prin urmare, în cazul constatării nulității clauzei referitoare la perceperea comisionului de administrare se naște și obligația de restituire a ceea ce s-a prestat în temeiul acesteia, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate cu titlul de comision de administrare fiind considerate ca nedatorate în baza principiului “quod nullum est nullum producit effectum”.
Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este în principiu, prescriptibilă extinctiv, indiferent că este vorba de o nulitate relativă sau o nulitate absolută, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului juridic la acțiune. Ori, reclamanții au arătat că această dată este cea a declarării nulității actului juridic, prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă, numai de la data la care capătul principal, prin care se constată nulitatea actului abuziv ( comisionul de administrare) ar fi admis.
Astfel, atâta timp cât nulitatea relativă sau parțială nu a fost încă constatată, reclamanții susțin că termenul de prescripție invocat de pârâtă nu putea curge, astfel că, se impune respingerea excepției și, admiterea petitelor privind restituirea sumelor de bani încasate în mod abuziv, în măsura admiterii petitelor privind constatarea caracterului abuziv și înlăturării acestor comisioane.
Cât privește temeiul de fapt și de drept al petitului privind comisionul de administrare abuziv, reclamanții au susținut că acesta este cel invocat în acțiune, neexistând un temei diferit de comisionul de administrare-risc, existând aceeași identitate de temei juridic și același temei faptic, născut din încasarea lui nelegală de către pârâtă.
Având în vedere faptul că pârâta și-a impus voința atât printr-un contract de adeziune, ne-negociabil, cât și ulterior, prin modificarea unilaterală pe care a efectuat-o, reclamanții au susținut că nu se încalcă art. 969 Cciv, libertatea contractuală invocată de pârâtă nefiind identică cu libertatea absolută sau discreționară de a contracta, acest articol trebuind corelat cu dispozițiile conform cărora prin convențiile particularilor nu se poate deroga de la ordinea publică și bunele moravuri.
Cu privire la susținerile pârâtei legate de faptul că prețul sau obiectul principal nu poate face obiectul controlului instanței au arătat că referitor la înțelesul comisionului de risc din contractul de credit, acesta este nedefinit în mod clar, neechivoc, lăsând loc interpretărilor în ceea ce privește însemnătatea lui, neregăsindu-se în cadrul contractului sau în condițiile generale ale convenției nici o singură explicație formulare sau precizare cu privire la înțelesul acestui comision într-un cuantum atât de mare și serviciul care se prestează de bancă în schimbul încasării lui, comisionul fiind nejustificat conform definițiilor din convenție fiind încasat pentru punerea la dispoziție a creditului, respectiv îndeplinirea obligațiilor contractuale, pentru care se încasează dobândă de pârâtă.
Banca nu specifică în convenție în ce măsură comisionul de risc reprezintă o garanție suplimentară pe care o constituie pe perioada derulării creditului, ca după achitarea obligațiilor de rambursare asumate această garanție să se restituie, formularea băncii privind definiția comisionului de risc fiind prin esența sa abuzivă, deoarece banca percepe dobândă pentru punerea la dispoziție a creditului, dobândă care acoperă integral costul creditului.
Aceste aspecte se aplică și în cazul comisionului de administrare garanții, care este în aceiași măsură nejustificat, neexplicat pentru ce rațiuni este încasat și ce reprezintă el, pârâta neprestând un serviciu suplimentar care să justifice această remunerație. Mai mult, banca și-a stabilit în mod discreționar dreptul de a-l încasa de a percepe un nou comision de administrare garanții (pct.3.10 din condițiile generale) deși acest aspect nu era menționat în cadrul contractului de credit între părți, iar acordarea creditului era condiționată de existența plății acestui comision de administrare, plătit la începutul contractului, condiție excesivă.
Comisionul de 0,22% reprezintă o dobândă suplimentară de 7286,88 CHF, conform graficului de rambursare, comisionul final având o valoare apropiată de cea a dobânzii, care este de 11.182,44 CHF.
Reclamanții mai subliniat că prin plățile periodice ale comisionului de risc impus abuziv, au suferit o sărăcire cauzată de lipsa folosirii acestor sume de bani, de la momentul respectivelor plăți a fiecărei sume de bani în parte achitate cu acest titlu, sărăcire care se întinde până la momentul restituirii efective de către pârâtă a respectivelor sume de bani.
În mod corelativ pârâta a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză prin faptul că a folosit și va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plăți a consumatorilor, cu titlu de comision de risc și până la momentul la care pârâta va restitui efectiv fiecare sumă de bani.
Singurul profit al băncii este dobânda, orice alte costuri și comisioane fiind abuzive și neavând la bază o contraprestație, neexistând o dovadă clară a delimitării comisionului de administrare-risc de dobândă, fiind în situația unei dobânzi mascate, ilicite, a unui dublu preț încasate pentru creditul acordat, care aduce atingere inclusiv mediului concurențial bancar prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, și care este o dovadă clară a relei credințe a băncii.
Reclamanții au arătat că s-au opus comisionului de risc și modificărilor ce au intervenit, solicitând înlăturarea lui și restituirea comisionului încasat nelegal, contractul de credit fiindu-le prezentat doar la momentul semnării, fără a avea dreptul de a studia anticipat contractul și fără a li se explica de reprezentanții pârâtei conținutul acestuia, neexistând nici un fel de negociere, neexistând nici un proces verbal încheiat în acest sens, fiindu-le afectate grav drepturile de consumatori, neremânându-le decât posibilitatea achiesării, prin semnarea actului.
În același sens le-a fost impus forțat comisionul de administrare, după . OUG nr.50/2010, în ciuda opoziției reclamanților consemnate prin adresele nr.3625/20.08.2010, 3825/13.00.2010, 5196/24.11.2010, fiind de fapt vorba de un artificiu pentru menținerea comisionului de risc față de prevederile art.36 din OUG nr.50/2010, pârâta nerespectând nici prevederile art.95 alin.1 din același act normativ.
Au apreciat poziția pârâtei ca fiind una de recunoaștere a culpei privitor la clauzele abuzive, aceasta invocând inadmisibilitatea cererii de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractului de credit, considerând sancțiunea constatării caracterului abuziv ca una sui generis, neputându-se pune în discuție prestațiile deja executate. per a contrario, s-ar putea înțelege că pârâta acceptă că este admisibilă pe viitor anularea clauzelor, ceea ce constituie o recunoaștere a culpei în ceea ce privește modul de încheiere a contractului între părți ș impunerea actelor ulterioare, acceptând că sunt pasibili de aplicarea de către instanță a unor sancțiuni corespunzătoare, nefiind de crezut că o parte nevinovată ar putea accepta ideea de a plăti ceea ce nu a făcut, dacă nu ar recunoaște indirect existența abuzului în actele sale, a poziției dominante de pe care a negociat clauzele contractuale, a dezechilibrului pe care l-a produs.
Privitor la petitele prin care se solicită restituirea sumelor încasate au arătat că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, îndreptându-se împotriva acelor efecte care contravin dispoziției legale încălcate și lăsând neatinse efectele care nu contravin legii, prestațiile efectuate în baza actului nelegal fiind restituite, nulitatea operând retroactiv de la data încheierii actului, în baza principiului „quod nullum est nullum producit effectum”.
Au anexat în copie cerere nr.5196/24.11.2010, nr.3825/13.09.2010, practică judiciară.
La termenul din data de 10.12.2014 a fost unită cu fondul excepția prescripției invocată de către pârâtă, reclamanții au depus extrase de cont, iar pârâta grafic de rambursare credit din data de 09.12.2014.
La termenul din data de 21.01.2015 reclamanții au depus precizare de acțiune prin care au arătat că suma privind comisionul de risc-administrare este de 7034,58 CHF în loc de 6153 CHF, astfel cum reiese din graficul de rambursare credit și din chitanțele de plată depuse de părți la termenul anterior. La același termen de judecată a fost respinsă ca tardivă proba solicitată de pârâtă privind interogatoriul reclamanților.
În data de 23.01.2015 pârâta a depus la dosar un înscris prin care a arătat că reclamanții în perioada 24.03._10 au achitat un comision de risc în valoare de 2.886,41 CHF, iar în perioada 23.08._14 un comision de administrare de 3.543,88 CHF, totalul acestora fiind de 6430,29 CHF, și prin urmare, față de suma de 7034,58 CHF solicitată, în cazul căreia nu este prevăzută nici perioada pentru care este calculată, reclamanții solicită restituirea unor sume care nu le-au achitat niciodată, graficele de rambursare nefiind o dovadă a achitării comisionului de risc, ceea ce s-a achitat efectiv regăsindu-se în extrasele de cont.
La termenul din data de 04.02.2015 reprezentanta reclamanților a arătat cu privire la sumele solicitate că este vorba despre o eroare de calcul, suma achitată de către reclamanți pe care o solicită fiind de 6430,29 CHF.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive, înlăturarea lor din contractul de credit și restituirea sumelor încasate nelegal.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin convenția de credit nr._/25.02.2008 pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 50.000 CHF pe o perioadă de 123 luni.
Ulterior, convenția a fost modificată prin actul adițional nr.1/22.12.2010 (f.75-82) și apoi prin actul adițional nr.2/26.04.2011 (f.44-47).
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive invocată de către pârâtă, care va fi analizată cu prioritate față de prevederile art.248 alin.1 Cod de procedură civilă, întrucât sumele ce se cer a fi restituite de către reclamanți reprezintă un petit accesoriu celui prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor prin care au fost stabilite comisioanele de risc, administrare și administrare garanții, și prin urmare, doar de la data de la care există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se soluționează petitul principal referitor la nulitatea clauzelor considerate de reclamanți ca fiind abuzive se poate pune problema restituirii sumelor solicitate, (în baza principiului quod nullum est, nullum producit effectum), acesta fiind și momentul de la care curge termenul de prescripție extinctivă și nu data achitării sumelor, în baza art.7 alin.1 și art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 se va respinge excepția prescripției extinctive invocată.
Pe fondul cauzei, art.4 alin.1 din Legea nr.196/2000, prevede că pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: clauza să nu fi fost negociată direct, și, clauza că creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.
Totodată, art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 prevede că „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”, prevedere care transpune dispozițiile art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 conform cărora „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza inserată la punctul 5 lit.a din condițiile speciale ale convenției de credit prevede un comision de risc în sarcina reclamantului împrumutat în cuantum de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției (f.12), D. (dobânda anuală efectivă) fiind de 7,07% potrivit art.3 lit.e din condițiile speciale ale convenției. În Secțiunea 3 „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la punctul 3.5, se stipulează că acest comisionul este datorat pentru punerea la dispoziție a creditului, fiind aplicat la soldul creditului, plătindu-se lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele fiind stabilite în condițiile speciale (f.16).
Prin urmare, fiind inclus în „costurile” creditului acest comision este parte a prețului creditului, exceptat de la controlul asupra caracterului abuziv, în măsura în care clauzele au fost stabilite în mod clar și inteligibil.
Comisionul a fost stabilit în mod neechivoc în convenția de credit, unde este definit în cuprinsul condițiilor generale și exprimat procentual în condițiile speciale, fiind inclus și în planul de rambursare, anexă la convenție, în cuprinsul căruia este specificată suma lunară care urmează a se achita cu acest titlu (f.22-24), toate aceste acte fiind însușite de reclamanți prin semnare, reclamanții asumându-și în cunoștință de cauză plata comisionului de risc, parte din rata lunară ce trebuia rambursată.
Contrar susținerilor din cererea de chemare în judecată, reclamanții au semnat actul adițional prin care a fost introdus comisionul de administrare și eliminat comisionul de risc, și anume actul adițional nr.1/22.12.2010 (f.75-82), care prevede aceste modificări în art.3, prin care se modifică pct.5 din condițiile speciale ale convenției, la lit.b fiind definit comisionul de administrare (f.79). Mai mult, acest act adițional a fost acceptat de către reclamanți în urma unor reale negocieri, astfel cum reiese din corespondența dintre părți: adresa înregistrată la pârâtă cu nr.3625/20.08.2010 (f.36), răspunsurile pârâtei cu adresele nr.678/24.08.2010 și nr.702/03.09.2010 (f.33-34), notificarea pârâtei nr.2214/03.09.2010 (f.48-51), adresele înregistrate la pârâtă sub nr.3825/13.09.2010 și nr.5196/24.11.2010 (f.106-109), corespondență finalizată cu semnarea de către reclamanți a actului adițional, nefiind vorba prin urmare de o transformare unilaterală de către pârâtă a comisionului de risc în comision de administrare.
În mod eronat susțin reclamanții că pârâta i-a somat în 20.09.2010 prin adresa nr.2214 din 20.09.2010 să se prezinte la bancă cel mai târziu până în data de 17.09.2010 pentru încheierea actului adițional prin care comisionul de risc se transformă în comision de administrare. Astfel, adresa nr.2214 este emisă în data de 03.09.2010, astfel cum reiese din conținutul acesteia (f.48), reclamanții fiind invitați la bancă până în data de 17.09.2010, și, cu toate că pârâta nu a depus dovada comunicării acesteia cu reclamanții, cel târziu în data de 13.09.2010 reclamanții aveau cunoștință despre adresa nr.2214/03.09.2010, despre care au făcut vorbire în adresa pe care au înregistrat-o la bancă sub nr.3825/13.09.2010 (f.108-109).
Prin urmare, acest comision de risc, înlocuit ulterior cu comisionul de administrare, și cuantumul perceput de bancă, sunt stabilite într-un mod ușor inteligibil, fapt pentru care, față de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, aceste clauze sunt exceptate de la controlul asupra caracterului abuziv din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, și anume cu privire la lipsa negocierii, existența dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților și absența bunei credințe.
Tot un cost al creditului este și comisionul de administrare garanții, prevăzut la art.5 lit.d din condițiile speciale ale convenției ca fiind în sumă de 727,76 lei (200 euro), și definit în capitolul „Costuri” din condițiile generale la punctul 3.10 ca fiind datorat pentru administrarea de către bancă a fiecăruia dintre bunurile asupra căruia se constituie garanții reale imobiliare, valoarea sa fiind stabilită prin condițiile speciale, pentru primii trei ani, iar după expirarea primilor trei ani, banca își rezervă dreptul, ca la expirarea fiecărei perioade de 3 ani, să poată percepe un nou comision a cărui valoare nu poate depăși 100 euro pentru fiecare bun asupra căruia au fost constituite garanțiile reale imobiliare și care va deveni scadent la data indicată în notificarea transmisă în acest sens de bancă.
Ulterior, astfel cum reiese din art.3 al actului adițional nr.1/22.12.2010 (f.78), prin acest act adițional comisionul de administrare garanții a fost eliminat.
Reclamanții solicită anularea art.5 lit.d din condițiile speciale ale convenției restituirea comisionului de 727,76 lei achitat cu ocazia semnării convenției de credit.
Comisionul de administrare garanții face parte din costurile creditului, fapt ce reiese și din împrejurarea că este inserat în capitolul cu această denumire, iar clauzele care îl definesc sunt clare și inteligibile, fiind datorat pentru administrarea de către bancă a bunului imobil luat în garanție, fiind cunoscut faptul că banca efectuează verificări asupra imobilelor luate în garanție, atât materiale cât și scriptice (astfel cum reiese și din art.7.1 lit.k din condițiile generale), verificări necesare pentru a se cunoaște starea bunului ipotecat, și care implică anumite costuri legate cum ar fi cele legate de personal sau transport, spre exemplu.
În concluzie, apreciind că aceste comisioane fac parte din costul total al creditului și că au fost stabilite într-un limbaj ușor inteligibil, văzând și că reclamanții au semnat actul adițional nr.1/22.12.2010 prin care a fost introdus comisionul de administrare, nefiind vorba de o transformare unilaterală a contractului în acest sens de către pârâtă, în baza art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 și art.4 alin.2 din Directiva nr.99/13/CEE și se va respinge cererea de chemare în judecată, inclusiv petitele accesorii privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, comision de administrare și comision de administrare garanții.
În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, nu se pune problema cheltuielilor de judecată deoarece pârâta a arătat că înțelege să le solicite pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției extinctive.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții U. I. (CNP_) și U. I. (CNP_), ambii cu domiciliul în A., .. 11, .. C, . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoșeaua P., nr. 42, . 10, sector 2, având J_ și CUI_.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2015.
Președinte, Grefier,
A. - B. V. N. – G. B.
ABV/NGB/23.03.2015
5 ex. / 3 .:
- reclamanții U. I. și U. I., ambii cu domiciliul în A., .. 11, .. C, .
- pârâta ., cu sediul în București, Șoșeaua P., nr. 42, . 10, sector 2
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 945/2015. Judecătoria ARAD | Validare poprire. Sentința nr. 924/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
