Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 260/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 260/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 260/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 260

Ședința camerei de consiliu din 19 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: N. R.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .-8 ., în contradictoriu cu pârâta D. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților – conf. art. 1029 al. 2 N.C.P.C..

Instanța, din oficiu, conform prevederilor art. 131 Noul Cod de proc.civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94, 126, 1025, 1027 Noul Cod de procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Încuviințează înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 394 raportat la art. 1030 al. 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

I NS T A N Ț A

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 27.11.2014, scutită de timbraj, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .-8 . a solicitat instanței obligarea pârâtului D. F. la plata sumei de 1.073,28 lei – cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2013-septembrie 2014, și a sumei de 301,07 lei – penalități de întârziere, calculate pana la data de 30.08.2014 precum și la plata de penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere în continuare până la data plății efective, fără a depăși cuantumul debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că pârâta nu și-a achitat obligațiile de întreținere ce îi revin.

În probațiune, reclamanta a depus extras de rol, liste de întreținere, extras CF, notificare de plată, statutul de oragnizare al Asociației .

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 1025-1032 Cod procedură civilă, art. 46,48,49,50 din legea 230/2007, art. 25,32 din HG 1588/2007.

Pârâta nu a trimis instanței formularul de răspuns completat, potrivit prevederilor art. 1029 alin. 4 Cod procedură civilă, și nu și-a formulat apărarea prin alt mijloc adecvat, conform prev. art. 1029 alin 4 NCPC.

Acțiunea este scutită de obligația de plată a taxelor de timbru, în conformitate cu prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari coroborat cu art. 29 lit. l din OUG 80/2013.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâta, în calitate de membru al asociației, nu și-a achitat cota din cheltuielile de întreținere a asociației de proprietari ce îi revenea pe perioada decembrie 2013-septembrie 2014, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în probațiune de reclamantă.

Conform prevederilor art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Art. 49 din același act normativ statuează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Aliniatul 2 al aceluiași articol de lege dispune că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 1Legea nr.230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că pârâtul avea obligația legală de a plăti lunar cota de contribuție ce îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că pârâtul nu și-a respectat această obligație acumulând restanțe la plată, instanța, în temeiul art.46 din Legea nr.230/2007 și art. 49 alin.1 din Legea nr.230/2007 va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.073,28 lei – cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2013-septembrie 2014, și a sumei de 301,07 lei – penalități de întârziere, calculate pana la data de 30.08.2014 precum si la plata de penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere în continuare până la data plății efective.

În temeiul art. 451-453 raportat la art. 1031 Cod de Procedură Civilă, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată astfel: suma de 30 lei reprezentând taxe carte funciară, suma de 11 lei reprezentând contravaloarea xerocopiilor efectuate, și suma de 270 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .-8 .

cu sediul procesual ales în Calea A. V. - C..Av. B., ._ în contradictoriu cu pârâta D. F.

domiciliată în A., .-8, ., . poștal_ astfel:

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.073,28 lei – cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2013-septembrie 2014, și a sumei de 301,07 lei – penalități de întârziere, calculate până la data de 30.08.2014 precum și la plata de penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere în continuare până la data plății efective, fără a depăși cuantumul debitului.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă astfel: 30 lei reprezentând taxe carte funciară, suma de 11 lei reprezentând contravaloarea xerocopiilor efectuate, și suma de 270 lei onorariu avocat.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria A..

Dată în ședința din Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică, azi 19.01.2015.

Președinte, Grefier,

N. R. R. L. B.

Red. NR/tehnored.RLB

4 ex. /2 .

Se comunică cu:

-ASOCIAȚIA DE P. .-8 .

cu sediul procesual ales în Calea A. V. - C..Av. B., ., .> -D. F. domiciliată în A., .-8, ., .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 260/2015. Judecătoria ARAD