Contestaţie la executare. Sentința nr. 281/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 281/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 281/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 281

Ședința publică din 22.01.2015

Președinte: A.-M. A.

Grefier: S. B.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul I. Z. în contradictoriu cu intimata E.ON E. ROMANIA SA.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în baza art. 130 alin. 2 C.pr.civ., instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. față de prevederile art. 650 Cod procedură civilă, în vigoare la data formulării cererii de executare silită și reține cauza spre soluționare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 04.11.2014, contestatorul I. Z. a chemat în judecată intimata E.ON E. ROMANIA SA, formulând contestație la executarea silită dispusă împotriva sa în baza încheierii civile nr. 4927/10.04.2014 emisă de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2014 prin care s-a dispus recuperarea de la contestator a sumei de 3428,40 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale și dobânda legală, a sumei de 537,98 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a sumei de 677,38 lei reprezentând onorariu de executare.

În motivare contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 1825/21.02.2012 a Judecătoriei A., dată în dosarul nr._/55/2011, a fost obligat să-i plătească intimatei suma de 3428,40 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale și dobânda legală, a sumei de 537,98 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Intimata a obținut titlu executoriu prin sentința menționată, dar nu a ținut cont de sumele achitate de contestator și a început executarea silită pentru întreaga sumă, contestatorul precizând că de la data începerii executării silite, a depus în contul B. D. D. și Stepanov Voislav suma de 120 lei, reprezentând 1/3 din venitul net lunar.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 261/2013.

La termenul de astăzi, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A.

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei A., instanța reține următoarele:

În primul rând, instanța constată că prezenta contestație la executare cade sub incidența dispozițiilor procedurale anterioare modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014 (în vigoare din data de 19.10.2014) întrucât cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 24.03.2014. Or, conform art. 24 alin. 1 C.pr.civ., dispozițiile legii noi se aplică doar cererilor și executărilor silite începute după .. Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 650 C.pr.civ. în forma în vigoare la data depunerii cererii de executare silită.

Potrivit art. 650 al. 1 și 2 C.pr.civ. (1) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

(2).Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

De asemenea, potrivit art. 713 alin. 1 C.pr.civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Cum sediul biroului executorului judecătoresc se află în Timișoara, prezenta contestație la executare este de competența Judecătoriei Timișoara.

În consecință, se va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și se va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și în consecință,

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul I. Z., în contradictoriu cu intimata E.ON E. ROMÂNIA S.A., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

Președinte Grefier

A.-M. A. S. B.

Red/dact

AMA/SB – 09.02.2015

2 ex. – nu se comunică

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 281/2015. Judecătoria ARAD