Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 3930/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3930/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-07-2015 în dosarul nr. 3930/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3930

Ședința publică din data de 20.07.2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de societatea petentă W. S. SRL în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A – DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art.713 Cod procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Văzând că nu sunt alte excepții de soluționat și probe de administrat, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu art.411 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată faza cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.

Prin contestația la executare înregistrată la această instanță, sub dosar nr._, societatea petentă W. S. SRL în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A – DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, a solicitat instanței aplicarea de penalități debitoarei obligației de a face, în sensul obligării la plata către creditoare a unei penalități de 1000 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. În baza art. 233 alin. 3 se solicită judecarea cauzei și în lipsă, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, prin sentința civilă nr. 1338 din 09.09.2014, CNADNR S.A – DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA a fost obligată la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1327 mp, situat în extravilanul Municipiului A..

Cum de la momentul rămânerii definitive au trecut 5 luni, fără a se lua vreo măsură în sensul celor dispuse de instanță, respectiv executarea de bună voie, societatea petentă solicită punerea în executare a titlului executoriu, în acest sens, înregistrând la B. G. A. G., dosarul execuțional nr. 109/2015. În dosarul execuțional a fost încuviințată executarea silită prin încheierea din data de 23.03.2015.

În data de 14.04.2015 s-a întocmit procesul-verbal potrivit căruia, debitoarea a primit somația în data de 2 aprilie 2015, iar până la data întocmirii procesului-verbal nu s-a conformat.

Cum petenta nu are la îndemână decât calea prevăzută de art. 903 și 905 Cod procedură civilă, aceasta solicită instanței aplicarea de penalități în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

În drept s-au invocat art. 902, 903, 905 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă intimata solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nefondată. Aceasta arată că, între părțile litigante a existat un litigiu având ca obiect expropriere – despăgubiri, care a fost clar stabilit prin Sentința Civilă nr. 1338 din 09.09.2014 pronunțată de Tribunalul A.. Prin această sentință, intimata a fost obligată la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1327 mp, situat în extravilanul Municipiului A..

Intimata menționează că s-a conformat dispozițiilor instanței și a emis procesul-verbal nr. 12 din 29.04.2015 și hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 12 din 29.04.2015, pentru terenul în suprafață de 1327 mp, situat în extravilanul Municipiului A. expropriat pentru lucrarea „ Pasaj denivelat pe varianta de ocolire A. peste liniile CF B. – CF C. și DJ 709B.” Atât procesul-verbal nr. 12 din 29.04.2015, cât și hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 12 din 29.04.2012 au fost comunicate reclamantei prin adresa D.R.D.P Timișoara nr. 180/1408/29.05.2015, care a luat cunoștință prin semnarea confirmării de primire.

În consecință, intimata consideră că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă a rămas fără obiect, astfel că solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată.

În probațiune s-a depus: adresa D.R.D.P Timișoara cu nr. 180/1408/29.05.2015, prin care au fost înaintate Procesul-verbal nr. 12 din 29.04.2015 și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 12 din 29.04.2015.

În caz de neprezentare, intimata solicită judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 233 coroborat cu art. 441 alin 1. pct. 2 Cod procedură civilă.

La data de 23 iunie 2015, prin Serviciul Registratură, societatea petenta a depus cerere de renunțare la judecată.

Văzând cererea scrisă a creditoarei de renunțare la judecată, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 406 Noul Cod procedură civilă, urmând să ia act de renunțarea la judecată, iar față de dispozițiile art.406 al.3 Noul Cod de procedură civilă, va constata că debitoarea nu a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de creditoarea S.C. W. S. S.R.L. (CUI RO_) cu sediul în A., .. 181, jud. A. și cu sediul procesual ales în A., .. 6, .. Av. M. în contradictoriu cu intimata Statul Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri Timișoara cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 20.07.2015.

Președinte, Grefier,

R.-A. C. P. S.

Red./Tehn./R./SBF/28.07.2015

ex.4/ 2 . comunică cu:

- S.C. W. S. S.R.L - A., .. 6, .

- Statul Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – Direcția Generală de Drumuri și Poduri Timișoara - Timișoara, .. 18, jud. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 3930/2015. Judecătoria ARAD