Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2128/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2128/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 2128/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2128

Ședința publică din data de 23 aprilie 2015

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta M. E., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic – pentru perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că a trecut mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 11.09.2014, în baza art. 242 Cod de procedură civilă.

Asupra excepției de perimare, invocată din oficiu,

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 04.04.2014, sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta M. E., a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acrodul pârâtei privind desființarea imobilelor proprietatea reclamantei înscrise în CF nr._ A., nr. CF vechi 905 provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 905 CAD C1 top 1131, CAD C2 top 1132, situate în A., .. 10,12, construcții amplasate pe terenul intravilan din același CF nr. top 1131, 1123.a.2, 1132.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, “orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”

Conform art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la situația de fapt mai sus prezentată, rezultă că această cerere a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părților, situație în care sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamanta . cu sediul în A. I., ., nr. 5A, .. 41, jud. A. și sediul procesual ales în A., ., nr. 41, ., în contradictoriu cu pârâta M. E. cu domiciliul în A., .. 8, ..

Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

E. D. B. G. M. P.

Red.Tehnored.EDB GMP/28.04.2015

4 ex./2 ex. se comunică cu:

. cu sediul procesual ales în A., ., nr. 41, .,

M. E. cu domiciliul în A., .. 8, .

Exp. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2128/2015. Judecătoria ARAD