Contestaţie la executare. Sentința nr. 775/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 775/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 775/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 775
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare, contestația la executare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – Serviciul Colectare și
Executare Silită Persoane Fizice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul contestatoarei, av. B. P. și reprezentanta intimatei, consilier juridic L. F., lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată cu suma de 804 lei taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 10 al. 2 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantei depune la dosar răspuns la întâmpinare și extras din aplicația ecris referitoare la o speță asemănătoare, un exemplar din acestea comunicând cu reprezentantul intimatei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și motivată cu consecința anulării somației nr._/12.11.2014 emisă de AJFP A. având în vedere că în temeiul art. 93 din OG. nr. 92/2003 a intervenit prescripția dreptului de a se efectua acte de executare silită. Astfel, din cuprinsul dosarului de executare rezultă că în ultimii 5 ani nu s-a efectuat nici un act de executare silită care să fie legal comuniat contestatorului. Cu cheltuieli de judecată și restituirea taxei judiciare de timbru depusă la dosar.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației la executare ca nefondată și menținerea actului de executare ca temeinic și legal întocmit pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 28.11.2014 sub nr. de dosar_, contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – Serviciul Colectare și
Executare Silită Persoane Fizice a solicitat, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate prescrierea dreptului de a se cere executarea silită și anularea somației nr._/12.11.2014 emisă de AJFP A. – Serviciul Colecatre și Executare Silită Persoane Fizice, comunicată prin poștă la data de 13.11.2014 prin care a fost somat să achite suma de 13.965 lei reprezentând taxe vamale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea învederează că sumele pretinse au fost stabilite în anii 2001-2003 prin procese verbale de control care nu i-au fost comunicate, astfel că, potrivit art. 45 alin. 2 din OG. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic, raportat și la punctul 5 din Decizia nr. 6/2004 a Comisiei Centrale Fiscale.
Având în vedere faptul că nu s-a efectuat nici un act de executare silită care să îi fie comunicat în interiorul termenului de prescripție, contestatorul apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 93 din OG. 92/2003, fiind împlinit termenul de prescripție a dreptului de a se efectua acte de executare silită în sarcina sa.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 91, 93, art. 172,173 cod procedură fiscală, iar în probațiune a depus la dosar copia somației contestate și a dovezii de comunicare a acesteia.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită apreciind că acesta nu este prescris, având în vedere actele de executare silită întreprinse înlăuntrul termenului de 5 ani și care întrerup prescripția, ceea ce face să curgă un nou termen de 5 ani potrivit art. 131 alin. 1 din OG. 92/2003 coroborat cu art. 133 lit. c) din același act normativ.
Debitul principal a fost stabilit prin actul constatator nr. 315A/11.10.2001 emis de Biroul Vamal A., pentru care s-au calculat accesorii în sumă de 4.004 lei și care a fost comunicat contestatorului cu confirmare poștală de primire.
La data de 04.02.2002 s-a emis somația de plată nr. 1955 pentru care, în conformitate cu documentele preluate în baza protocolului de predare-primire a dosarului execuțional de la unitatea vamală, nu există dovada comunicării.
În data de 30.11.2004 DRV A. a întocmit procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._, iar la data de 18.10.2007 se emite somația nr._ care cuprinde și accesoriile aferente actului constatator nr. 315A/11.10.2001 pentru care nu există dovada de comunicare.
Prin adresa nr._/20.05.2008 DRAOV Timișoara solicită instituirea unei ipoteci care cuprinde și accesoriile aferente actului constatator nr. 532/31.01.2003, fără ca la dosarul execuțional să existe și un sechestru asupra bunului imobil și fără ca ipoteca să fie instituită doar asupra cotei părți deținută de către debitor.
La data de 05.08.2009 DRAOV Timișoara emite procesul verbal e sechestru bunuri mobile nr._ asupra aceluiași bun sechestrat în anul 2004, iar datorită nevalorificării vreme îndelungată a acestuia, în anul 2014 bunul mobil este predat la fier vechi de către proprietar, fiind obținută la bugetul general consolidat al statului suma de 61 lei.
Prin adresa nr. 6082/04.03.2013 debitorul a comunicat DRAOV Timișoara faptul că bunul sechestrat se află într-o stare avansată de degradare, solicitând fie ridicarea sechestrului aplicat, fie predarea la un centru autorizat de casare, fără ca la dosarul execuțional să existe un răspuns la această solicitare.
La dosarul execuțional se regăsește adresa de înființare a popririi nr._/08.09.2011 care cuprinde și accesoriile calculate la actul constatator nr. 315A/11.10.2011 pentru care nu există comunicare către debitor.
Ulterior, ca urmare a reorganizării ANAF, debitele stabilite de către direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, au fost comunicate spre executare administrației Județene a Finanțelor Publice A., aceasta din urmă emițând somația nr._/12.11.2014, contestată în prezenta speță.
Pe fond, intimata a solicită respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că în raport de prevederile art. 172 alin. 1 din OG. nr. 92/2003, contestația la executare este formulată cu încălcarea prevederilor art. 112 pct. 4 C.pr. civ., respectiv nu există nici un temei legal care să justifice acțiunea contestatoarei, aceasta neinvocând nici un temei de drept care să justifice anularea formelor de executare instituite, ci doar apărări de fond, aceasta neinvocând textul legal încălcat, cererea fiind vădit nelegală.
Se mai arată că debitul în cuantum de 13.965 lei reprezentând taxe vamale a fost stabilit în octombrie 2001 de către Direcția Generală a Vămilor. Astfel, având în vedere că acesta nu și-a achitat debitul plata nefăcându-se de bună voie, s-a declanșat procedura de executare silită prin emiterea unor somații succesive de către autoritățile vamale nr. 1955/04.02.2002, nr. 7383/09.04.2003 și nr._/18.10.2007, a procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/30.11.2004 și nr._/05.08.2009 și adresa de înființare a popririi nr._/08.09.2011.
Actele mai sus menționate au fost comunicate spre executare Administrației Județene a Finanțelor Publice A. în septembrie 2013, urmare Ordinului ANAF nr. 2594/29.08.2013, aceasta din urmă emițând somația nr._/12.11.2014.
Se mai arată că Tribunalul A. prin sentința civilă nr. 1538/27.09.2010 a respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de contestator pentru anularea actului constatator nr. 532/25.01.2003 emis de DJAOV A., sentința fiind definitivă și irevocabilă prin decizia civilă pronunțată de curtea de apel Timișoara la data de 11.05.2011.
Prin urmare, având în vedere întreaga stare de fapt precum și succesiunea cronologică a actelor de executare silită întreprinse în prezentul dosar execuțional atât de către DRAOV Timișoara cât și de către AJFP A., intimata consideră că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 C.pr. civ, OG. 92/2003, iar în probațiune a depus la dosar, în copie: actul constatator nr. 315A/11.10.2001, adresa de înștiințare și confirmarea poștală a actului constatator din 25.10.2001, somația nr. 1955/04.02.2002, procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/30.11.2004 și anexa, procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/05.08.2009 ași anexa, somația nr._/18.10.2007, adresa nr._/20.05.2008, somația nr._/12.11.2014, decizia nr._/23.12.2011 emisă de DRAOV Timișoara, decizia nr._/23.12.2011 emisă de DRAOV Timișoara, adresa înregistrată de contestator la DRAOV Timișoara sub nr. 6082/04.03.2013, poprirea nr._/08.09.2011 adresată BCR AS, adresa nr._/28.03.2014, actul constatator nr. 7383/09.04.2003 și confirmarea de primire, sentința civilă nr. 1583/27.09.2010 pronunțată de Tribunalul A., extras de pe portalul de judecată cu soluția pronunțată de curtea de apel Timișoara la data de 11.05.2011.
Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 93 din OG. nr. 92/2003, ca urmare a faptului că intimata nu face dovada comunicării vreunui act de executare silită cu respectarea prevederilor art. 44 din OG. nr. 92/2003.
Comunicarea actelor administrativ fiscale se efectuează în temeiul art. 44 din OG. 92/2003, privind codul de procedură fiscală. Modalitățile de comunicare nu pot fi realizate alternativ, deoarece acestea contravin Deciziei Curții Constituționale nr. 667/30.04.2009 prin care s-a hotărât că, anterior recurgerii la modalitatea prevăzută de art. 44 lit. d), să fie respectate cu strictețe ordinea prevăzută în art. 44 alin.2 lit. a) – c) din OG. 92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară.
Pentru a da o forță sporită deciziei și fără a marca o reconsiderare a jurisprudenței sale, Curtea Constituțională, prin Decizia 536/28.04.2011, constată neconstituționalitatea oricărei interpretări pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor de lege criticate față de cea consacrată în Decizia nr. 667/30.04.2009.
Astfel, curtea Constituțională, prin Decizia nr. 536/28.04.2011, admite excepția e neconstituționalitate ridicată de Judecătoria C. – secția civilă în dosarul său nr. 32._ și constată că dispozițiile art. 44 alin. 3 din OG. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a) – d) din aceeași ordonanță.
În speța de față, contestatorul arată că somația nr._/12.11.2014 emisă de AJFP A. – Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice prin care a fost somată să achite suma de 13.965 lei reprezentând taxe.
Având în vedere faptul că nu s-a efectuat nici un act de executare silită care să îi fi fost comunicat în interiorul termenului de prescripție, contestatorul apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 93 din OG. nr. 92/2003, fiind împlinit termenul de prescripție a dreptului de a se efectua acte de executare silită în sarcina sa.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:
Împotriva contestatorului s-a pornit executarea silită în baza titlului executoriu – act constatator nr. 315A/11.10.2001 emis de Biroul Vamal A. comunicat cu contestatorul la 25.10.2001.
La data de 04.02.2002 se emite somația nr. 1955, a cărei comunicare nu este dovedită.
Prin actul constatator 532/31.01.2003 se stabilesc alte obligații de plată și se emite somația 7383/09.04.2003 comunicată debitorului la 06.02.2003, prin aceasta întrerupându-se cursul prescripției.
Potrivit art. 131 al. 1 C.p.fisc.” Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”
Așadar, la 01.01.2004 începe să curgă termenul de prescripție a executării silite a sumelor cuprinse în acest act constatator.
Prin adresa_/20.05.2008, DRAOV Timișoara solicită OCPI A. notarea unei ipoteci legale asupra imobilului bun comun al contestatorului și soției sale, în baza titlului executoriu anteenunțat și a altora.
Această măsură este recunoscută de contestator prin adresa din 04.03.2013, prin care solicită ridicarea sechestrului aplicat asupra autovehiculului ce se află într-o stare avansată de deteriorare, improprie utilizării pe drumuri publice, măsură aplicată la data de 05.08.2009, prin procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile comunicat debitorului, sub semnătură.
De asemenea, prin acțiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr._ a Tribunalului A., s-a contestat creanța bugetară stabilită prin actul constatator 532/2003 și s-a solicitat radierea ipotecii instituită asupra imobilului din CF_ A..
Chiar dacă nu exista dovada comunicării cu contestatorul a instituirii ipotecii legale, în condițiile art. 44 al. 1 din C.p.fisc., instanța reține că acest act își produce efecte juridice potrivit art. 133 lit c din C.p.civ., fiind recunoscut de contestator.
Așadar, cursul prescripției este întrerupt atât prin instituirea ipotecii legale, la data de 20.05.2008, cât și prin actul de instituire a sechestrului asupra bunuri mobile, din 05.08.2009.
Prin plângerea prealabilă formulată de contestator, înregistrată la AJFP A. la data de 28.03.2014, acesta recunoaște că i s-a comunicat la data de 05.02.2014 adresa_/24.10.2013 privind obligația de plată a creanței bugetare în cuantum de_ lei.
Rezultă cu prisosință faptul că înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 131 C.p.fisc. potrivit căruia “Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”, au fost efectuate acte de executare silită, recunoscute de contestator, care au avut efect întrerupător de prescripție, motiv pentru care, emiterea somației la data de 14.11.2014, nu apare ca realizată ulterior împlinirii termenului de prescripție, cu alte cuvinte, dreptul la executarea silită a creanței bugetare nu este prescris.
Cum alte aspecte de nelegalitate a ultimei somații nu se invocă, apreciind neîntemeiată contestația la executare, în temeiul art. 172 și urm C.p.fisc., instanța o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. I. (CNP._) cu domiciliul în A., ., . și cu domiciliul procesual ales în arad, .. 1-3, . în contradictoriu cu intimata AJFP A. SCESPF A. cu sediul în A., ., jud. A. (cod fiscal_).
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2015.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red./dact EDB./GMP/16.02.2015
4 ex./2 ex. se comunică cu:
C. I. cu domiciliul procesual ales în A., .. 1-3, .
AJFP A. SCESPF A. cu sediul în A., ., jud. A.
Exp.2 .>
| ← Succesiune. Sentința nr. 6938/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 5105/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
