Anulare act. Sentința nr. 4116/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4116/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 4116/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4116
Ședința publică din 07 septembrie 2015
Președinte: R. A. C.
Grefier: P. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanții M. M. și M. A. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. ..R.L.
La apelul nominal se prezintă reclamanții asistați de avocat Vucoiev N. din Baroul A. și reprezentanta pârâtei, avocat B. C. F. din Baroul A., în substituire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța din oficiu, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, în baza art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanta reclamanților depune la dosar precizare de acțiune, răspuns la întâmpinare, o cerere de probațiune privind efectuarea unei expertize în construcții și extras CF nr._-C1-U64; înmânează un exemplar din aceste înscrisuri reprezentantei pârâtei.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar delegație de substituire.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei susține excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că acțiunea este prescrisă.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției, apreciind că este nefondată. Termenul curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Reprezentanta pârâtei susține de asemenea și excepția inadmisibilității acțiunii apreciind că nu se poate invoca nicio pretenție.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției ca fiind neîntemeiată.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă, unește excepțiile cu fondul cauzei.
Având cuvântul, reprezentanta reclamanților solicită încuviințarea probei privind efectuarea unei expertize în construcții pentru stabilirea valorii investițiilor efectuate de reclamanți.
Reprezentanta pârâtei apreciază că nu se mai poate efectua această expertiză. Arată că reclamanții au fost evacuați în urmă cu 2 ani iar imobilul este posibil să fie vândut.
Instanța respinge proba ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanții prin reprezentant, solicită admiterea acțiunii formulate; să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 6.2.2 și 6.3 al. 2 din promisiunea de vânzare cumpărare. Fără cheltuieli de judecată. Apreciază că pârâta, păstrând banii de la reclamanți și procedând la vânzarea imobilului din nou, a beneficiat de o îmbogățire fără just temei.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele prezentate pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 01.04.2015 sub nr. dosar_, reclamanții M. M. și M. A. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. ..R.L, au solicitat instanței anularea clauzei abuzive din promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 796/11.09.2009 care permite pârâtei să rezilieze promisiunea fără restituirea sumelor deja achitate în baza ei, și, ca o consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 30.544,87 euro, în temeiul art. 1 din Legea 193/2000; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că, între reclamanți și pârâtă s-a încheiat Promisiunea nr. 796/11.09.2009 prin care reclamanții s-au obligat să achiziționeze un apartament construit de către pârâtă, în schimbul unui preț de 93.616,62 euro, la care se adaugă TVA-ul.
Din acest preț, reclamanții au achitat 25.544,87 euro, după cum rezultă din fișa contului 461.
Având în vedere că apartamentul s-a predat în stadiu semifinisat, reclamanții au mai investit 5000 euro, constând în construirea unor ziduri interioare, zugrăvit, montat gresie, faianță și uși.
Datorită unor dificultăți financiare, reclamanții au acumulat o întârziere la plata ratelor, iar pârâta, prevalându-se de clauza menționată din contract, a promovat acțiunea civilă înregistrată sub nr._ a Tribunalului A., prin care a solicitat rezilierea contractului, iar acțiunea a fost admisă în apel, prin Decizia nr. 255/A/2011, pronunțată de CAT și menținută și de ICCJ.
Contractul a fost reziliat, reclamanții au pierdut posesia apartamentului, dar în același timp și suma de 30.544,87 euro.
Apreciază că această clauză contractuală are fără dubiu caracterul unei clauze abuzive asupra nulității absolute, deoarece nu a fost negociată între părți ci reprezintă o clauză standard tipizată, inserată în toate promisiunile de vânzare cumpărare.
Caracterul abuziv rezidă din simplul fapt că pârâta a rămas proprietara apartamentului dar, concomitent și-a îmbogățit nejustificat patrimoniul cu suma de 30.544,87 euro.
Ulterior, apartamentul a fost revândut, astfel încât pârâta a încasat prețul pentru imobil, rămânând în patrimoniu atât cu prețul apartamentului, cât și cu suma încasată de la reclamanți.
Reclamanții învederează că în aceste condiții sunt incidente prevederile Legii 193/2000. De asemenea, apreciază că trebuie avută în vedere și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene care privește interpretarea Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. De asemenea, au solicitat instanței de judecată să constate incidente în cauză dispozițiile art. 1 lit. a, g și i din Anexa la Legea 193/2000 modificată.
Au mai susținut că, contractul a fost încheiat cu nesocotirea normelor ce interesează ordinea publică. În acest sens au arătat că au fost nesocotite prevederile legale în materia protecției consumatorului, norme ce protejează ordinea publică, conform notei de fundamentare a Legii 296/2004 privind Codul Consumatorului precum și prevederilor Legii 193/2000.
Având în vedere cele arătate mai sus, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept au invocat dispozițiile Legii 193/2000, Legea 296/2004, art. 948 pct. 4 V. C. civ. iar în probațiune au depus înscrisuri în copii: Decizia civilă nr. 255/A/21.11.2011 pronunțată de Curtea de apel Timișoara pronunțată în dosar nr._, Decizia nr. 95/17.01.2013 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr._, promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare nr. 796/11.09.2009, fișa contului 461 R7 GG Mihut M..
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca prescrisă sau inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
Referitor la prescripția dreptului reclamanților la acțiune, pârâta a arătat că, dat fiind că rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a fost constatată (printr-o hotărâre definitivă și executorie) încă de la data de 21 noiembrie 2011, rezultă că potrivit dispozițiilor art. 2523 din Codul civil de la aceeași dată de 21 noiembrie 2011 a luat naștere și dreptul reclamanților la acțiune privind restabilirea situației anterioare promisiunii rezoluționate (în sensul restituirii sumelor achitate în baza acesteia), iar împotriva reclamanților a început să curgă termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 cod civil pentru formularea unei astfel de acțiuni în pretenții, termen care s-a împlinit astfel la data de 21 noiembrie 2014.
Tot pe cale de excepție, pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii reclamanților sub două aspecte. În primul rând motivat de faptul că la data introducerii acțiunii, promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 796/11.09.2009 – în conținutul căreia a fost inserată clauza pe care reclamanții o consideră abuzivă - nu se mai află în ființă iar în al doilea rând, pentru motivul că această promisiune de vânzare-cumpărare a fost încheiată sub imperiul Codului civil din 1864, care spre deosebire de actualul Cod civil, nu prevedea posibilitatea instanței de judecată de a interveni asupra acordului de voințe al părților contractante în sensul reducerii clauzei penale stipulate în contractul încheiat între părți.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că la data de 11.09.2009 între aceasta (în calitate de promitentă-vânzătoare) și reclamanți (în calitate de promitenți-cumpărători) s-a perfectat promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 796/2009, în baza căreia pârâta s-a obligat să le vândă reclamanților un apartament situat în cartierul RED 1, ./C, ., . loc de parcare cu nr. PDR0827 în incinta aceluiași . de 93.616,62 euro + TVA.
Deși apartamentul și locul de parcare le-au fost predate reclamanților încă de la început, pârâta le-a permis acestora să achite prețul de achiziție al acestor imobile în mai multe tranșe (conform art. 3 din promisiunea de vânzare-cumpărare rezoluționată).
La data încheierii promisiunii, reclamanții au achitat un avans cu titlu de arvună în sumă de 16.798,87 euro TVA inclus, iar în termen de 30 de zile de la încheierea promisiunii, reclamanții aveau obligația de a mai achita, în completarea avansului cu titlu de arvună, o sumă de încă 3.464,8 euro TVA inclus, restul de preț fiind eșalonat sub formă de tranșe lunare de câte 739,5 euro + TVA fiecare, conform Anexei 6A sau 6B la promisiune, după caz.
Cu toate acestea, după momentul încheierii promisiunii și predării apartamentului și respectiv a locului de parcare, reclamanții au achitat ratele lunare aferente restului de preț numai sporadic, parțial și cu foarte mari întârzieri, astfel că la data de 05.10.2010 când societatea pârâtă s-a văzut nevoită să invoce rezoluțiunea promisiunii, reclamanții acumulând un debit restant în valoare totală de 89.564,67 euro TVA inclus (reprezentând totalul ratelor scadente de mai multe luni și neachitate).
La data de 05.10.2010, pârâta le-a remis reclamanților notificarea de rezoluțiune cu nr. 2122, prin care le-a adus la cunoștință că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare cu nr. 796/11/09.2009 este rezolvită de drept începând cu data notificării, în temeiul pactului comisoriu expres de gradul IV prevăzut de art. 6.2.2 din promisiune și că, în conformitate cu aceeași clauză a promisiunii, pârâta urmează să rețină cu titlu de daune-interese toate sumele achitate în baza promisiunii.
Ulterior, rezoluțiunea acestei promisiuni de vânzare-cumpărare a fost constatată și de către instanța de judecată, prin decizia civilă nr. 255/21.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, menținută prin Decizia 95 din 17.01.2013 a ICCJ pronunțată în același dosar.
Cu privire la acțiunea reclamanților, pârâta arată că există o contradicție între petit și motivarea în fapt a acțiunii. Astfel, prin petit, reclamanții solicită restituirea sumei totale de 30.544,87 euro ca fiind suma plătită de aceștia în baza promisiunii rezoluționate și argumentând că clauza contractuală (art. 6.2.2 din promisiune) care permite societății pârâte să rezilieze promisiunea fără restituirea sumelor deja achitate în baza ei ar constitui o clauză abuzivă. Cu toate acestea, în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în realitate, sumele plătite de aceștia în baza promisiunii rezoluționate totalizează doar 25.544,87 euro, restul de 5000 euro reprezentând de fapt contravaloarea îmbunătățirilor aduse de ei apartamentului pentru propriul confort (și nu preț achitat și reținut de pârâtă cu titlu de daune interese urmare a rezoluțiunii promisiunii).
Pârâta apreciază că în nici un caz nu poate fi obligată la plata sumei de 5.000 euro solicitată de reclamanți pentru amenajările efectuate în imobil deoarece art. 6.3 alin. 2 din promisiunea de vânzare-cumpărare reclamanții au renunțat anticipat la dreptul de a pretinde de la pârâtă astfel de despăgubiri în ipoteza rezoluțiunii promisiunii din culpa lor.
Cât privește restul pretențiilor reclamanților și clauza pretins abuzivă (cea din art. 6.2.2 din promisiune), pârâta apreciază că susținerile reclamanților sunt de asemenea nefondate.
În primul rând, arată că, după cum rezultă din conținutul promisiunii rezoluționate (art. 3.2.5, 6.1 și 6.2), tranșele de avans în sumă de 16.798,87 euro TVA inclus și 3.464,8 euro TVA inclus achitate de reclamanți la începutul relației contractuale, aveau regim de arvună, astfel că în virtutea legii (atât în vechiul cât și în noul Cod civil) arvuna nu se mai restituie, fiind o sumă care se pierde automat ca efect al răzgândirii cumpărătorului sau al neexecutării obligațiilor sale contractuale, fără posibilitatea instanței de a cenzura sau interveni asupra regimului arvunei, care este în mod obligatoriu cel prevăzut de lege.
În al doilea rând, nici clauza în litigiu (cea din art. 6.2.2 din promisiune) nu poate fi considerată una abuzivă, la fel precum nici promisiunea de vânzare-cumpărare în ansamblul său nu poate fi considerată dezechilibrată date fiind condițiile excepționale în care a fost încheiată și condițiile de favoare, neobișnuite, oferite de vânzător în ceea ce privește modalitatea de plată a prețului.
În continuare, învederează că nu se poate susține cu privire la clauza în litigiu că ar fi una abuzivă, în condițiile în care clauza în discuție a fost negociată cu reclamanții și acceptată de aceștia prin semnarea promisiunii.
Clauza în discuție nu poate fi consideră abuzivă nici raportat la dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000. Aceasta deoarece, chiar dacă la rezoluțiunea promisiunii reclamanților li s-au reținut sumele achitate cu titlu de daune interese, orice posibilă pretenție a reclamanților față de pârâtă este compensată de faptul că reclamanții au beneficiat de folosința imobilului timp de peste 4 ani, de la data de 11.09.2009 și până la evacuarea lor din apartament, perioadă în care dacă nu ar fi ocupat imobilul în litigiu, ar fi fost nevoiți să închirieze, probabil, un imobil asemănător plătind o chirie lunară.
Mai arată pârâta că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, a predat încă de la început reclamanților atât apartamentul cât și locul de parcare, iar reclamanții s-au bucurat de folosința acestora fără a-și îndeplini obligația corelativă de plată a prețului la scadențele convenite. De asemenea, pârâta a dat dovada de bunăvoință și bună credință, așteptând ca reclamanții să achite prețul imobilului în rate, a oferit termene suplimentare de plată, timp în care reclamanții s-au bucurat nestânjenit de folosința imobilelor.
Dacă reclamanții, în calitatea lor de promitenți cumpărători, și-ar fi executat obligațiile contractuale asumate, clauza respectivă nu ar fi produs niciun efect. În aceste condiții, pârâta arată că clauza ce o îndreptățește să rețină cu titlu de daune interese sumele achitate până la momentul rezoluțiunii nu este abuzivă și nu creează în sine vreun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Date fiind toate aceste aspecte relatate mai sus, pârâta a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, arătând că este vorba despre o acțiune în constatarea nulității absolute, aceasta fiind imprescriptibilă iar pe de altă parte, termenul de prescripție se calculează începând cu data pronunțării hotărârii irevocabile din dosarul nr._, dosar în care s-a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv 17.01.2013, data la care s-a pronunțată decizia 95/2013 a ICCJ.
De asemenea, au susținut că excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, prin prisma ambelor considerente invocate în susținerea ei.
Pe fondul cauzei, reclamanții au susținut că apărările pârâtei sunt nefondate.
La termenul de judecată din data de 07.09.2015, reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 6.2.2 și 6.3 al. 2 din Promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 796/2009.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând probele administrate in cauza, prin prisma prevederilor legale si a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
La data de 11.09.2009, s-a încheiat între părți o promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare autentificată sub nr.796 prin care reclamanții se obligau să cumpere, iar pârâta să vândă, apartamentul situat în A., Cartierul RED 1, ./C, blocul R7, .> Conform art.3 pct.3.1. din contract prețul total al bunului a fost stabilit la suma de 93.616,62 euro + TVA, iar potrivit art.3.2.1. la data semnării contractului reclamanții au achitat suma de 16.798,87 euro + TVA cu titlu de avans, urmând ca în termen de 30 de zile de la semnarea convenției să achite suma de 3.464,8 euro TVA inclus, iar diferența urma să fie achitată în rate, în echivalent lei.
Prin decizia civilă nr.255/A pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a fost admis apelul formulat de reclamanta pârâtă reconvențional . A. împotriva sentinței comerciale nr.563/23.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. M. și M. A. C., a fost schimbă în tot sentința apelată, în sensul că a fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanta . și respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvențional M. M. și M. A. C.. S-a constatat rezoluțiunea de drept a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. 796/11.09.2009 încheiată între părți și s-a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul evacuării necondiționate a pârâților reclamanți reconvențional din apartamentul situat în A., Cartier RED 1, ./C ., ., proprietatea reclamantei.
Prin acțiunea astfel cum a fost precizată reclamanții au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 6.2.2 și 6.3 al. 2 din promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 796/2009, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 30.544,87 euro, din care suma de 25.544,87 euro reprzentând contravaloare rate și suma de 5000 euro reprezentând contravaloare investiții.
Conform art. 6.2.2 în cazul în care promitenta vânzătoare optează pentru rezoluțiunea convenției, părțile vor fi repuse de plin drept în situația anterioară încheierii Promisiunii, promitentul – vânzător fiind îndreptățit să păstreze toate sumele achitate de către promitentul - cumpărător în baza prezentei Promisiuni, cu titlu de daune interese.
Astfel, reclamanții arată că această clauză contractuală care permite pârâtei să păstreze sumele achitate cu titlu de daune interese este abuzivă, fiind contrară Legii nr.193/2000.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce urmează:
Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este, în principiu, prescriptibilă extinctiv, indiferent că ar fi vorba de o nulitate relativă ori de o nulitate absolută, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune (potrivit art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958), adică de la data declarării nulității actului juridic.
În speță, reclamanții au solicitat, în același timp, atât constatarea caracterului abuziv al clauzelor și declararea nulității acestora (capătul de cerere principal), cât și restituirea prestațiilor efectuate în baza acelor clauze (capătul de cerere accesoriu).
Ca urmare, termenul de prescripție al dreptului de a solicita restituirea prestațiilor începe să curgă la data declarării nulității clauzelor în baza cărora acestea s-au efectuat .Ori, cât timp capătul de cerere principal nu a fost admis, iar nulitatea nu a fost declarată, nu se pune problema prescripției dreptului de a solicita restituirea prestațiilor, termenul de prescripție neîncepând să curgă.
Pe fond, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 al. 1-3 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 al. 1, 2 din Legea 193/2000 prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Chiar dacă, așa cum rezultă din art. 4 alin. (2), contractele de adeziune par a fi vizate cu prioritate, în realitate nicio formulă contractuală nu poate fi sustrasă de la aplicarea legii, dacă sunt reunite exigențele acesteia. Este ceea ce indică art. 3, care enumeră în domeniul legal de incidență bonurile de comandă sau de livrare, biletele, tichetele și alte asemenea înscrisuri care conțin stipulări sau referiri la condiții generale prestabilite. Numai în cazul în care dispoziții imperative ale altor acte normative impun un anumit conținut drepturilor și obligațiilor părților, poate fi înlăturată incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene consumatorul a fost definit ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică.
Așadar, raportat la aceste dispoziții legale, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă este neîntemeiată.
Instanța reține că actul încheiat de părți a fost preformulat de către pârâtă, iar reclamanții nu au participat la o negociere, ci doar au avut posibilitatea luării la cunoștință de conținutul acestuia. Simpla citire, înțelegere și conștientizare a unor aspecte din acest contract nu echivalează cu o negociere care presupune putere de modificare a unor clauze, posibilitatea de contraofertă și acceptare a noilor condiții, fapt ce implică putere de schimbare a comportamentului contractantului.
Instanța reține că prevederea din art.6.2.2 care permite pârâtei să păstreze toate sumele achitate de reclamanți cu titlu de daune interese reprezintă, în fapt, o sarcină evident excesivă impusă reclamanților, care sunt în situația în care au pierdut și imobilul și parte din prețul achitat pe parcursul derulării contractului.
Instanța reține că prejudiciul creat ca urmare a lipsirii pârâtei de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru apartamentul în cauză, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului, îndreptățește pârâta la contravaloarea lipsei de folosință. Însă instanța reține că despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că în caz contrar diferența s-ar transforma într-o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei.
Pe de altă parte, prejudiciul suferit de pârâta ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către reclamanți nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor – interese menționate, câtă vreme aceasta a reintrat în posesia bunului și păstrează dreptul de a solicita lipsa de folosință datorată până la data restituirii bunului.
Pentru aceste motive, instanța constată că clauza contractuală prevăzută la art.6.2.2. inserată în promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare nr.796/11.09.2009 are un caracter vădit abuziv, sens în care va constata nulitatea absolută a acestei. Ca o consecință a constatării nulității absolute a clauzei analizate instanța va dispune restituirea către reclamanți a sumei de 25.544,87 euro reprezentând contravaloare rate.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art.6.3 al.2 din promisiunea de vânzare cumpărare nr.796/11.09.2009, instanța o apreciază ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanții au fost cei care au ales să efectueze astfel de investiții și lucrări de amenajare în imobilul proprietatea pârâtei, în cuantumul dorit de aceștia, fără ca o astfel de obligație să le fi fost impusă de către pârâtă.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității invocate de pârâtă.
Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanții M. M. și M. A. C. ambii cu domiciliul procesual ales în A., ..C, ., jud.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. ..R.L.cu sediul procesual ales în A., ..13, .
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.6.2.2. inserată în promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare nr.796/11.09.2009.
Dispune restituirea către reclamanți a sumei de 25.544,87 euro reprezentând contravaloare rate.
Respinge în rest.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 07.09.2015.
Președinte,Grefier,
R. A. C. P. S.
R./PS/09.10.2015
5 ex/3 se .="margin-right:1.25pt"> - M. M. – A., .. C, ., jud. A.
- M. A. C. – A., .. C, ., jud. A.
- S.C. ..R.L. – A., .. 13, .>
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3855/2015. Judecătoria ARAD | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4168/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
