Pretenţii. Sentința nr. 5035/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5035/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 5035/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5035

Ședința publică din 05 octombrie 2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâta Vostinar S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară, potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul prevederilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța verifică propria sa competență generală, materială și teritorială, constatând, în baza art. 94 coroborat cu art.107 Cod procedură civilă că este competentă în judecarea prezentei cereri.

Se constată depusă, prin serviciul registratură, note de ședință din partea pârâtei însoțite de dovada achitării pretențiilor solicitate de reclamant.

Nefiind formulate alte cereri, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /29.07.2015, reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâta Vostinar S., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 83,99 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la data de 23.02.2015 în conformitate cu contractul de închiriere teren garaj nr.7199/24.12.1997.

În motivare, reclamantul arată că, în baza Legii nr. 69/1991, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 7199/24.12.1997, având ca obiect închirierea terenului situat în A., zona . de 15 mp, chiria fiind stabilită la suma de_ lei/mp/an

Începând cu anul 2009 pârâta nu și-a achitat chiria pe care o datora, iar la data de 03.07.2014 a achitat debitul restant și o parte din penalitățile de întârziere, rămânând un rest de 83,99 lei.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1270 Cod civil, iar în probațiune a depus înscrisuri în copie, respectiv contract de închiriere nr. 7199/24.12.1997, somație nr._/11.03.2014, fișă de calcul penalități.

Prin rezoluția din data de 30.07.2015, instanța a dispus comunicarea către pârâtă a acțiunii formulată de reclamant, punându-i-se în vedere acestuia, prin adresă scrisă, că în termen de 25 de zile de la primire are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus note de ședință însoțite de dovada achitării pretențiilor solicitate de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt, următoarele:

Prin contractul de închiriere nr. 7199/24.12.1997, reclamantul a închiriat pârâtei terenului situat în A., zona . de 15 mp, chiria fiind stabilită la suma de_ lei/mp/an

Pârâta a achitat chiria fără respectarea scadenței, astfel că aceasta figurează în evidențele reclamantului cu un debit de 83,99 lei reprezentând penalități de întârziere.

Potrivit art. 1091 C.civ. din 1864, obligațiile se sting prin plată, prin novațiune, prin remitere voluntară, prin compensație, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție.

Având în vedere ca pârâta a achitat debitul restant, instanța va respinge acțiunea civilă în pretenții ca rămasă fără obiect .

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantul M. A., prin primar, cu sediul în A., ., județul A., CUI_ în contradictoriu cu pârâta Vostinar S. domiciliată în Sicula nr.354, jud.A. ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 05.10.2015.

Președinte, Grefier,

R. A. C. P. S.

R./PS/13.10.2015

4 ex/2 ex se . A., - A., ., județul A.,

B. Aniko - Vostinar S. domiciliată în Sicula nr.354, jud.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5035/2015. Judecătoria ARAD