Pretenţii. Sentința nr. 5199/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5199/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 5199/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5199

Ședința publică din 08 octombrie 2015

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul Statul Român - M. A., în contradictoriul cu pârâtul M. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța apreciază cercetarea procesului încheiată și, în baza art. 394 alin. 1 C.pr.civ., declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 21.07.2015, reclamantul Statul Român - M. A. a solicitat să fie obligat pârâtul M. O. la plata sumei de 3.948,76 lei din care: suma de 2.386,24 lei reprezintă chirie restantă și suma de 1.562,5 lei penalități contractuale aferente perioadei iunie 2012 – martie 2013, calculate până la data de 31.12.2014.

În motivare, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractele de închiriere nr. 4/01.10.2010 și nr. 4/05.10.2012 pentru două spații cu altă destinație decât cea de locuință, respectiv: spațiul situat în A., ., corp A, . 11, cu o suprafață utilă de 138,24 mp, înscris în CF colectiv nr._ A., nr. cad._-C1-U6, precum și spațiul situat în A., ., . de 71,32 mp, înscris în CF nr._ A., nr. cad._-C1-U6, precum și cota parte din teren în suprafață de 49,27 mp/825 mp.

Începând cu luna iunie 2012 și până în luna martie 2013 pârâtul nu a achitat plata chiriei datorată în baza celor două contracte. Potrivit art. 8 din contractele în cauză, neplata la termen dă dreptul locatorului să perceapă penalități de întârziere, precum și daune interese.

La data de 13.11.2014 a somat pârâtul că figurează cu un debit restant, constând în chiria neplătită și penalități de întârziere, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată, ca urmare a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumelor indicate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 61 din Legea nr. 114/1996; OUG nr. 40/1999; OUG nr. 8/2004; HG nr. 310/2007; art. 5 din HCLM A. nr. 209/27.09.2012 și art. 8 Cap. V din contractele de închiriere în cauză.

În probațiune a depus înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Între părți s-au încheiat contractele de închiriere de la filele 9-14, prin care reclamantul a închiriat pârâtului imobilele situate în A., ., corp A, ., ap. 4, ap. 11 și ., . unei chirii de totale de 537,58 lei/lună.

Prin acțiunea de față, reclamantul a arătat că pârâtul nu a achitat chiria aferentă perioadei iunie 2012-martie 2013, în sumă de 2386,24 lei și a solicitat obligarea sa la plata acestei sume, precum și la plata sumei de 1562,51 lei reprezentând penalități de întârziere.

Potrivit art. 249 C.pr.civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, însă, în materie contractuală, creditorul este ținut doar să facă dovada existenței obligației, iar debitorul care pretinde stingerea acesteia prin plată, va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plății.

Așa fiind, întrucât pârâtul nu a dovedit efectuarea plății, constatând că pretențiile reclamantului sunt justificate, în temeiul art. 1270 al. 1 C.civ., potrivit căruia “Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante” și art. 1516 al. 1 și al. 2 pct. 1 C.civ., potrivit căruia “Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației”, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata sumei de 2386,24 lei, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei iunie 2012-martie 2013.

De asemenea, în temeiul cap. V art. 8 din contractele încheiate de părți, pârâtul va fi obligat și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1562,51 lei, calculate până la data de 31.12.2014 (potrivit tabelului de calcul de la fila 8).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul Statul Român – M. A., cu sediul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtul M. O., CNP_, cu domiciliul în A., .. 6, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3948,76 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2015.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red./dact./AN/CM/21.11.2015; se comunică părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5199/2015. Judecătoria ARAD