Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3162/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3162/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 3162/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal 3208
JUDECĂTORIA A.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3162
Ședința publică din 08 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. A. B.
Grefier: R. L. B.
S-a luat în examinare cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petenta Poliția L. A. în contradictoriu cu intimatul-contravenient F. C. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei, după care se constată că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ /31.07.2014 petenta Poliția L. A. a chemat în judecată pe intimatul-contravenient F. C. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să înlocuiască sancțiunea amenzii aplicate prin procesele verbale nr. 3666/31.03.2010, nr. 3766/09.04.2010 și nr. 3800/20.04.2010 cu muncă în folosul comunității.
În fapt, s-a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesele-verbale amintite și nu a achitat amenzile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.
În drept, s-a invocat art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.
La data de 13.10.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
Ținând cont de prevederile art. 416 Cod procedură civilă potrivit cărora, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar conform art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu,
Din raportarea textelor citate la situația de fapt mai sus prezentată, rezultă că această cerere a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa petentei, situație în care sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că cererea formulată de petenta Poliția L. A. cu sediul în A., . D., nr. 18, . cu intimatul F. C. I., cu domiciliul în Perugu M., .. 350, jud. A., CNP_, având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională este perimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 08.06.2015.
Președinte, Grefier,
V. A. B.R. L. B.
Red. VAB/tehnored.RLB
4 ex. /2 .
Se comunică cu părțile
← Fond funciar. Sentința nr. 2994/2015. Judecătoria ARAD | Evacuare. Sentința nr. 2965/2015. Judecătoria ARAD → |
---|