Succesiune. Sentința nr. 3597/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3597/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 3597/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3597

Ședința publică din 24.06.2015

Președinte: C. H.

Grefier: A. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâtele P. E. și C. M., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 18.12.2013, în temeiul art.413 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cauzei având ca obiect stabilirea calității de moștenitor înregistrată sub nr._/320/2013.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâtele P. E. și C. M., având ca obiect succesiune, se constată din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.12.2013, până la soluționarea cauzei având ca obiect stabilirea calității de moștenitor înregistrată sub nr._/320/2013.

Acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/320/2013 a fost soluționată definitiv la data de 16.10.2014, dată de la care cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina reclamantului.

Văzând că potrivit dispozițiilor art.416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art.420 alin.1 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu.

Văzând că în speță, cauza a stat mai mult de 6 luni în nelucrare, fără să fi îndeplinit vreun act de procedură, în temeiul art.416 și 420 Cod procedură civilă, instanța va constata perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâtele P. E. și C. M., având ca obiect succesiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V., domiciliat în localitatea Târgu M., ., ., C.N.P._ în contradictoriu cu pârâtele P. E., domiciliată în Târgu M., ..1, . și C. M., domiciliată în localitatea Târgu M., ..28/a, județ M., C.N.P._, având ca obiect succesiune.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare la instanța ierarhic superioară. Cererea de recurs se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015.

Președinte, Grefier,

C. H. A. P.

Red.CH/..5/3 .

Se comunică: - reclamantului R. V., domiciliat în localitatea Târgu M., ., .,

- pârâtelor ¤ P. E., domiciliată în Târgu M., ..1, .,

¤ C. M., domiciliată în localitatea Târgu M., ..28/a, județ M..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 3597/2015. Judecătoria ARAD