Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 6367/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6367/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 6367/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ /2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6367
Ședința publică din 18 noiembrie 2015
Președinte: B. C.
Grefier: I. K.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul C. F. I., în contradictoriu cu intimatul Țigu G. V..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului, av. G. B. Ladislau din Baroul A., lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu 752 lei taxă judiciară.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depusă prin serviciul registratură o cerere de renunțare la judecată din partea contestatorului.
Reprezentantul intimatului este de acord cu renunțarea contestatorului la judecată, solicitând instanței să ia act în acest sens, fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /24.02.2014, contestatorul C. F. I., în contradictoriu cu intimatul Țigu G. V., a solicitat anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr. 5/2014 al B. P. H..
În perioada 30.04._15, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 304-307 Cod procedură civilă, pentru finalizarea cercetărilor penale din dosarul nr. 2893/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A..
Față de renunțarea contestatorului la judecată și văzând că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă, va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE
Ia act de renunțarea contestatorului C. F. I. (CNP_), cu domiciliul în A., .. 23, la judecata contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimatul Țigu G. V. (CNP_), cu domiciliul procesual ales în A., .. 41, . Avocat S. I.).
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2015.
Președinte,Grefier,
B. CosminIovuța K.
BC/IK/ 14.12.2015/ 4 ex./2 ex se . F. I. - A., .. 23
- Țigu G. V. - A., .. 41, . I.)
← Pretenţii. Sentința nr. 6350/2015. Judecătoria ARAD | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|