Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1118/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1118/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 1118/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1118
Ședința publică din 23 februarie 2016
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul T. C. M. împotriva pârâtei . ca obiect anulare clauză abuzivă și pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului – avocat H. C. din cadrul Baroului A., lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 29 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune împuternicire avocațială și o chitanță de onorariu avocat achitată de reclamant avocatului inițial.
Pe baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, constatarea ca abuzivă și eliminarea din contract a clauzei privind comisionul de administrare și restituirea sumelor reținute cu titlu de comision de administrare de la data încheierii contractului până la sistarea încasării acestuia, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 10.07.2015, reclamantul T. C. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta .>
- să se constate ca fiind abuzivă clauza prevăzută la pct. 8 al art. III din Condițiile generale de creditare ale Contractului de credit nr. 023CSF_ din data de 16.04.2008;
- să se dispună anularea ca abuzivă și eliminarea din contract și din planul de rambursare a comisionului de risc, redenumit comision de administrare, prevăzut de pct. 8 al art. III din Condițiile generale de creditare ale Contractului de credit nr. 023CSF_ din data de 16.04.2008;
- să se dispună restituirea sumei reținută de pârâtă cu titlu de comision de risc/administrare de la data încheierii contractului până la sistarea încasării acestuia;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 14.04.2008 a încheiat cu . L. B. A., contractul de credit de consum nr. 023CSF_ pentru a refinanța un credit contractat inițial în anul 2007.
La data de 16.04.2008 a semnat actul adițional la acest contract care cuprinde Condițiile generale de creditare.
Conform art. III pct. 8 al Actului adițional, banca a inserat comisionul de administrare al creditului, clauză pe care reclamantul o apreciază ca fiind abuzivă și solicită să se dispună anularea și eliminarea acesteia din convenție și obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în baza acesteia.
A apreciat reclamantul că este îndreptățit a solicita restituirea sumelor de bani încasate de către bancă cu titlul de comision de risc/administrare începând cu data primei plăți, prescripția dreptului de a cere restituirea acestor sume începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constată clauzele abuzive vizând plata comisionului de risc, redenumit ulterior comision de administrare și nu de la data la care sumele solicitate s-au plătit.
Clauza privitoare la comisionul de risc prevăzută de pct. 8 din art. III din Actul adițional la Contractul de credit de consum nr. 023CSF_ „Comision de administrare a creditului (...) se calculează după următoarea formulă: CA = S x 30/360xCa%, unde S = soldul creditului, Ca%= rata anualizată a comisionului de administrare”.
Comisionul de administrare este definit ca fiind perceput pentru monitorizarea, înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat și va fi plătit lunar de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare.
Punerea la dispoziție a creditului este obligația principală a băncii (art. VI pct. 2 din Condițiile generale), iar perceperea unui comision pentru îndeplinirea obligației contractuale este abuzivă și nelegală.
Din aceleași condiții generale rezultă că, pentru punerea la dispoziție a creditului, se percepe și comisionul de analiză.
Acest comision de administrare creează, contrar cerințelor bunei cerințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Dezechilibrul rezidă din faptul că reclamantul, urmare a punerii la dispoziție a creditului, plătește băncii atât dobânda cât și comisionul de administrare. Astfel, pentru executarea propriei obligații contractuale, banca încasează un comision fără ca reclamantul, pentru executarea propriilor obligații (plata ratelor) să încaseze vreo sumă de la bancă.
Comisioanele stabilite și încasate de către bancă trebuie să reprezinte contravaloarea unor servicii prestate de către bancă pentru clienți în strânsă legătură cu creditul.
Reclamantul a apreciat că, în speță, comisionul de administrare nu este justificat prin vreun serviciu prestat de bancă, întrucât rațiunea încasării lui, (pentru punerea la dispoziție a creditului), este obligația principală a băncii executată prin tragerea sumei împrumutate în aprilie 2008. Așadar, banca încasează comisionul de administrare, lunar, pentru un serviciu care nu există.
Dezechilibrul creat în sarcina reclamantului, cât și nerespectarea cerințelor bunei credințe rezultă și din suma totală încasată ca și comision de administrare, la sfârșitul contractului. Astfel, în total se achită comision de administrare o sumă enormă pentru un serviciu inexistent și neexecutat.
Raportat la dobânda finală, reclamantul a arătat că valoarea finală a comisionului de risc apare ca disproporționat și nejustificat de mare.
Caracterul abuziv al clauzei rezultă și prin raportare la prevederile din anexa la Legea nr. 193/2000. Astfel, la alin. 1 lit. i) se indică ca și clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor despăgubiri disproporționat de mari față de pagubele suferite de comerciant. Prin asemănare este de asemenea abuzivă o clauză prin care banca încasează un comision exagerat de mare fără vreo justificare contractuală sau legală.
A apreciat că acest comision de administrare este nelegal, nejustificat, abuziv introdus în convenție și trebuie eliminat.
Reclamantul a solicitat să se constate caracterul abuziv al comisionului de administrare credit, deoarece acesta nu a fost negociat cu consumatorul, contractul de credit fiind unul de adeziune în care clauzele sunt prestabilite de către împrumutător. Potrivit unor uzanțe proprii, banca acordă credite în condițiile încheierii cu clienții a unor contracte standardizate, care au astfel caracterul unor contracte de adeziune, în care cealaltă parte poate să aleagă liber doar dacă încheie sau nu contractul cu banca, toate clauzele contractuale fiind standardizate și impuse conform voinței băncii.
Încălcarea bunei credințe de către bancă s-a manifestat prin stabilirea comisionului de administrare, în condițiile în care creditul acordat a fost asigurat cu o asigurare cu un asigurător agreat de către bancă, riscurile fiind practic acoperite, încălcându-se prevederile art. 1 alin. 1 și 3 și prevederile art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000.
După cum rezultă din conținutul clauzelor convenției de credit, riscurile băncii decurgând din plata cu întârziere sunt acoperite de dobânzile penalizatoare, conform art. III pct. 6 din contract. Astfel, orice eventual risc suferit de Bancă este acoperit, inclusiv în cazul apariției fluctuațiilor aferente ivirii unei inflații.
A apreciat reclamantul că, riscul de piață trebuie să fie asumat și suportat în egală măsură de ambele părți, atât de consumator, cât și de bancă, cu atât mai mult cu cât banca este comerciant, riscul de piață făcând parte din natura activității sale.
Prin perceperea unui comision în vederea acoperirii riscului de piață se ajunge la situația în care consumatorii pe lângă faptul că sunt nevoiți să suporte propriul risc de piață (fluctuațiile cursului de schimb, modificarea veniturilor realizate, fluctuațiile pieței imobiliare etc.) ajung să suporte și riscul băncii, adică se ajunge în situația ca întregul risc de piață să fie suportat exclusiv de către consumator, asupra căruia sunt transferate toate riscurile aferente încheierii convenției de împrumut, în condițiile în care consumatorul a constituit garanții imobiliare în vederea recuperării creanței în caz de neplată.
Caracterul abuziv al comisionului de administrare rezidă și din faptul că în condițiile achitării integrale a creditului, inclusiv la data scadentă, instituția bancară nu a prevăzut în contract o clauză privind restituirea comisionului de administrare încasat, riscul prezumtiv fiind practic eliminat.
În acest sens, reclamantul a invocat practică CEDO și art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din aprilie 1993, privind clauzele abuzive. În sensul directivei și legii menționate se consideră că o clauză care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu condiția de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din contract, în detrimentul consumatorului.
Este de notorietate că foarte mulți clienți ai băncilor au efectuat sesizări privitoare la clauzele abuzive inserate în convențiile pe care acestea le încheie cu clienții săi, majoritatea acestor sesizări fiind rezolvate în favoarea clienților băncii, atât de Oficiile Județene pentru Protecția Consumatorului cât și de instanțele de judecată. În acest sens, reclamantul a indicat mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din țară.
A apreciat că, raportat la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori coroborată cu O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului și OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, clauza invocată este abuzivă.
În drept se invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. 21/1992 și OUG 50/2010.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, anterior semnării contractului de credit, reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza și studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia dacă acestea corespund intereselor sale sau, dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract, anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză. Aceasta este practica bancară obișnuită și a fost respectată și de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia și indiferent de consumator.
În situația în care reclamantul ar fi ajuns la concluzia că unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractul de credit, realizându-și obiectivele și necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea banca la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut să vină mai mult în întâmpinarea nevoilor proprii ale reclamantului.
Astfel, reclamantul a avut posibilitatea reală, concretă, de a lua cunoștință despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii. Reclamantul a avut la dispoziție elementele necesare pentru a cunoaște costurile și condițiile contractuale, indiferent dacă, în concret, a valorificat sau nu aceste condiții.
Precizează că niciuna dintre clauzele contractuale nu obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Referitor la art. 4 din Legea 193/2000, pârâta a precizat că la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancară o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată, iar prin completarea cererii de credit reclamantul a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii. Contractele de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și de comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
În data de 14.04.2008, a fost încheiat contractul de credit nr. 023CSF_, prin care B. a acordat reclamantului un credit în cuantum de 30.000,00 CHF, pe o perioadă de 120 luni.
În momentul acordării creditului, pârâta punea la dispoziția clienților o anumită ofertă pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază în fiecare an în funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de bancă fiind influențate de mai mulți factori, dar în special, de costul fondurilor, precum și marja de risc a țării.
Din portofoliul de soluții de creditare oferite de bancă la vremea respectivă, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobânda variabilă acordat în moneda CHF, iar prin semnarea contractului de credit, împrumutatul a confirmat că a citit, înțeles și acceptat termenii și toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.
Pentru o mai mare transparență, în relația cu clienții, începând cu anul 2009, toate actele adiționale semnate cu aceștia presupuneau o rescriere a contractului de credit pentru ca prevederile OUG 174/2008 să fie respectate.
În anul 2010 B. SA a trimis la adresa de corespondență a reclamantului, o notificare, cu privire la . OUG nr. 50/2010. Notificarea conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ și informa cu privire la posibilitatea semnării unui act adițional la contractul de credit în unitatea B. care a acordat creditul.
Modificările impuse de OUG nr. 50/2010 sunt în favoarea clienților, impunând transparență în modalitatea de variație a dobânzii prin raportarea la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului și totodată, limitarea numărului de comisioane percepute de bancă.
Dobânda aferentă contractului încheiat cu reclamantul a fost transparentă din momentul semnării contractului de credit și astfel OUG nr. 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componentei dobânzii.
Actul adițional includea strict modificările prevăzute de lege prin OUG nr. 50/2010. Conform dispozițiilor legale din actul normativ menționat, începând cu data de 19.09.2010 nesemnarea Actelor adiționale a fost considerată acceptare tacită și modificările prezentate în Actul Adițional s-au aplicat de drept.
Referitor la stabilirea actelor normative incidente în speță, pârâta a arătat că este necesar să se aibă în vedere faptul că o parte din pretențiile reclamantului decurg din contractul de credit, categorie de contracte cunoscând, la momentul încheierii lor, reglementări distincte și speciale, derogatorii de la dreptul comun și care nu se completează reciproc. C. legislativ în materia protecției consumatorilor în contractele de credit este unul complex și a suferit în timp o dinamică semnificativă, de care instanța urmează să țină seama în aplicarea și interpretarea corectă a legii aplicabile în timp contractului ce constituie obiectul prezentei cauze.
Din motivarea acțiunii, rezultă că reclamantul își întemeiază pretențiile pe prevederile Legii nr. 193/2000 și ale Directivei 93/13/CEE.
În privința comisionului de administrare, a învederat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, întrucât comisionul de administrare a creditului este recunoscut în cuprinsul dispozițiilor 93 lit. d) teza I din O.G. nr. 21/1992, devenind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
Comisionul de administrare a creditului este prevăzut și de OUG nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, în cuprinsul art. 36 alin. 3, potrivit căruia, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea / înregistrarea / efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Întrucât respectivul tip de comision este reglementat în cuprinsul dispozițiilor legale anterior menționate, nici nu era necesară definirea acestuia în cuprinsul contractului de credit, așa cum susține reclamantul. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreagă procedură ce presupune implicare de personal, de timp și de capital. Cu alte cuvinte, clientul nu împrumută de la bancă o sumă de bani și, prin urmare, are de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este dobânda. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.
Până a se ajunge la . banilor și la utilizarea acestora, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifică documentația depusă în vederea acordării creditului, verifică îndeplinirea condițiilor necesare în acest sens, ceea ce implică utilizare de personal, de timp și de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profită clientului împrumutat, este firesc ca și costurile să fie suportate de client. Mai departe, după acordarea creditului, stabilirea și calcularea dobânzii, urmărirea scadențelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare în cazul în care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implică din nou costuri, resurse de personal și resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie să plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului împrumutându-i o sumă de bani atunci când acesta din urmă are nevoie. Mai mult, respectivul comision se calculează prin raportare la soldul creditului, astfel încât pe măsură ce sunt achitate ratele, cuantumul acestui comision scade.
De asemenea, comisionul de administrare este determinat matematic în expresie procentuală, și legiuitorul a prevăzut legalitatea unui comision de administrare care să acopere costurile administrării contului prin care se derulează plățile creditului acordat.
Mai mult decât atât, cuantumul comisionului de administrare a fost evidențiat atât în cuprinsul contractului, cât și a graficelor de rambursare, iar respectivele grafice fac parte integrantă din contractul de credit. Astfel, întrucât pe fiecare pagină a graficelor de rambursare este menționată valoarea comisionului de administrare, rezultă că acesta are un caracter clar și inteligibil.
Totodată, nu poate fi considerată îndeplinită condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă de bani, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze. Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în speță nu este vorba despre o astfel de situație.
Mai mult, nu se poate invoca nici reaua-credință a băncii, atât timp cât acest tip de comision era permis de legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de credit.
Clauza contractuală privind comisionul de administrare este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis și își găsește suport normativ în dispozițiile legale anterior menționate, motiv pentru care, pârâta consideră că nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Este important ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă, consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.
De asemenea, intenția părților de a stipula comisionul de administrare cu titlu de preț al contractului este fără echivoc. Este de notorietate că, costul unui credit nu se compune numai din dobândă, ci și din comisioane și alte costuri conform art. 3 lit. g) și i) din Directiva nr. 48/2008.
Dispozițiile art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992 definește costul total al creditului ca fiind toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale. Din aceste dispoziții rezultă că sumele percepute cu titlu de comision de administrare sunt incluse în noțiunea de preț al contractului prevăzută de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, precum și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prin care se exclude prețul contractului de la analiza controlului abuziv, comisionul de administrare care este parte integrantă a costului creditului și care a fost introdus de Bancă în mod corect în acest sens în contractul de credit, nu poate fi analizat de instanță sub aspectul de a fi abuziv, în măsura în care clauze care stipulează acest tip de comision sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.
În concluzie, clauza care stabilește obligația de plată a unui comision de administrare nu este abuzivă, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, nu se poate susține faptul că reclamantul nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă acest comision, când acesta reflecta chiar operațiunile în care el însuși a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
Cu privire la capetele de cerere prin care s-a solicitat restituirea sumelor încasate în baza clauzelor contestate ori emiterea de înscrisuri, având în vedere caracterul accesoriu al acestora față de primele capete de cerere, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate pentru motivele menționate anterior mai sus.
Față de cele menționate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept se invocă dispozițiile O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 1578 cod civil (din 1864), art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, alin. 1 lit. a) teza a II-a din Anexa la Legea nr. 193/2000 art. 205 - art. 208 Cod procedură civilă.
Prin notele scrise, reclamantul a arătat că apărarea pârâtei referitoare la comisionul de administrare, nu poate fi primită, deoarece nici Directiva Europeană nr. 93/13/CEE și nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, trebuind să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput. Totodată, pentru a fi excluse de la controlul privind caracterul abuziv, clauza referitoare la preț trebuie să fie exprimată în mod clar și inteligibil, în condițiile în care clauza nu este exprimată în mod clar, lăsând loc la echivoc, ori când este folosit un limbaj neinteligibil poate fi supusă analizării din perspectiva unui eventual caracter abuziv.
Astfel, în clauza a cărui nulitate s-a solicitat, art. 8 din Actul adițional la contractul de credit nr.023CSF_ din data de 16.04.2008 Condiții generale, comisionul de administrare se calculează după formula menționată în cuprinsul textului articolului, ca apoi în cuprinsul Condițiilor speciale, este stabilit în valoare de 0,2% lunar.
Situația este aceeași și în cazul clauzei reglementate la art. 5 din Actul adițional la contractul de credit unde se prevede că dobânda anuală efectivă este egală pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor, trageri, rambursări, costuri, prezente și viitoare ceea ce induce ideea perceperii a două costuri pentru același serviciu al băncii, fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar.
Or, scindarea prețului în aceste componente poate duce la ideea că, pentru aceeași prestație s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut reclamantului la momentul perfectării convenției de credit, în lipsa unei exprimări clare și neechivoce. Or, clauza respectivă nu este clară și precisă, dând posibilitatea doar băncii de a interpreta, strict în interes propriu, această clauză, creând, astfel, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil, cu atât mai mult având acest drept, atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar și precis, cum este cazul de față.
Așa cum a menționat și în cererea introductivă, comisionul de administrare este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului și ca o garanție a îndeplinirii unei obligații de restituire a împrumutului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia, însă nicio clauză a contractului nu prevede condițiile în care sumele depuse cu acest titlu pot fi reținute și nici ce se întâmplă cu aceste sume în cazul rambursării anticipate a creditului, ceea ce înseamnă că nu s-a prevăzut în contract o obligație corelativă a băncii.
Or, câtă vreme riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.
A apreciat că nu pot fi primite nici susținerile ce țin de aplicarea principiului libertății contractuale, în condițiile în care dispozițiile art. 969 Cod civil, prevăd că au putere de lege doar convențiile legal făcute și în care Legea nr. 193/2000 reglementează chiar acele situații în care clauzele contractuale sunt considerate ca fiind abuzive.
Mai mult, prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/ CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului „pacta sunt servanda”, dând instanței posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.
Din actele și înscrisurile dosarului, respectiv: contractul de credit de consum nr. 023CSF_/14.04.2008, actul adițional din data de 16.04.2008 la contractul de credit, grafice rambursare, practică judiciară, interogatoriul reclamantului și răspuns la interogatoriu, instanța reține în fapt următoarele:
Între reclamantul T. C. M., în calitate de împrumutat, și pârâta .-a încheiat la data de 14.04.2008 contractul de credit de consum nr. 023CSF_, având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în sumă de 30.000 CHF, pe o durată de 120 de luni, cu destinația de lichidare anticipată a unui alt credit și nevoi personale nenominalizate.
La data de 16.04.2008, părțile inițiale, la care s-a adăugat și EFG New Europe Funding II B.V., în calitate de creditor actual, au semnat Condițiile generale de creditare, în care s-a prevăzut, la art. III pct. 8, un comision de administrare a creditului, calculat cu formula: CA = S x 30/360xCa%, unde S = soldul creditului, Ca% = rata anualizată a comisionului de administrare.
S-a menționat în condițiile generale că acest comision de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat și va fi plătit lunar de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare.
În condițiile speciale de creditare, semnate de asemenea la 16.04.2008, la art. 2.8.3, s-a stabilit că valoarea comisionului de administrare este de 0,2% lunar.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat instanței să constate că acest comision de administrare este abuziv, raportat la prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din această lege: O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Rezultă din acest text legal că pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Dobânzile și comisioanele percepute de bancă intră în sfera noțiunii de „preț al contractului de credit”, de vreme ce reprezintă o parte din contraprestațiile lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat. Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale ...;”
CJUE a arătat că „ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. (Hotărârea Curții din data de 30 aprilie 2014, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt., Cauza C-26/13, par. 49- 51).
De asemenea, într-o cauză mai recentă (C‑143/13 M. și M. c. Volksbank, par. 55-57) Curtea a considerat că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu privește decât caracterul adecvat al prețului sau al remunerației prevăzute față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându‑se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 54 și 55). Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor.”
Instanța constată față de cele de mai sus că, în speță, comisionul de administrare, de 0,2 % din valoarea soldului, face parte, împreună cu dobânda, din costul total al creditului, respectiv din prețul împrumutului.
Mai mult, art. 5.1 din contractul de credit prevede expres că obligația de rambursare privește creditul, dobânda și comisioanele stabilite în graficul de rambursare, grafic care conține distinct debitul principal, dobânda și comisionul de administrare (f. 21-24).
Astfel, comisionul este inclus, împreună cu dobânda, în costul total al creditului, care formează împreună cu marja de profit a băncii prețul contractului de credit, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi caracterul adecvat al prețului, în măsura în care clauzele sunt exprimate clar și inteligibil. Or, în speță, comisionul a fost clar evidențiat, atât în prevederile contractuale cât și în graficul de rambursare semnat de împrumutat.
Prin urmare, o minimă diligență îl obliga pe reclamant ca înainte de semnarea convenției de credit să citească prevederile contractuale, inclusiv planul de rambursare, ambele prevăzând într-o manieră clară și inteligibilă modalitatea de calcul și cuantumul comisionului de administrare, respectiv care era întinderea ratei lunare, fapt posibil pentru orice persoană, chiar fără cunoștințe de specialitate.
Ținând seama totuși de nuanțările făcute de CJUE, instanța apreciază, având în vedere și împrejurarea că reclamantul a ales oferta de creditare a pârâtei în urma comparării cu oferte similare ale altor patru bănci (aspect ce rezultă din răspunsul la interogatoriu), considerând-o evident mai avantajoasă, că acest comision nu a fost în măsură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Mai mult, comisionul de administrare este permis și în prezent de legislația bancară, fiind reglementat de art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010. Justificarea perceperii comisionului este cea prevăzută de lege, respectiv pentru monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului acordat împrumutatului, comisionul stabilit în procent urmând a se aplica la soldul curent al creditului, aspecte ce se regăsesc și în contractul de față.
Față de toate acestea, instanța constată că, în lumina prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, nu este cazul constatării ca abuzive a clauzei contractuale ce privește comisionul de administrare, astfel că acțiunea formulată de reclamant este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul T. C. M., CNP_, cu domiciliul în A., .. 19, jud. A., împotriva pârâtei .>, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_/1992, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, având ca obiect anulare clauză abuzivă și pretenții.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune în caz de exercitare la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2016.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red/dact/HB/AC
16.03.2016. 5 ex/3 .. - T. C. M. - A., .. 19, jud. A.,
- A., ., jud. A., la av. H. C.;
Pârâta - ., .. 6A, sector 2.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1211/2016.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
