Contestaţie la executare. Sentința nr. 833/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 833/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 833/2014
R.
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 833
Ședința publică din data de 20 februarie 2014
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorii Ș. E. și Ș. C. în contradictoriu cu intimații B.E.J. B. C. și S. S. reprezentată prin K. R. SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul contestatorilor, av. P. S., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța se constată depus la dosar, transmis prin e-mail și prin registratura instanței, adresă răspuns la adresa instanței de la termenul precedent, la care este anexat contractul de credit bancar nr. 259/21.04.2005, din partea intimatei, instanța comunicând reprezentantului contestatorilor un exemplar din acestea.
Reprezentantul contestatorilor depune la dosar dovada plății onorariului de avocat și arată că părțile contestatoare nu contestă procentul dobânzii de 25,5% fiind în limitele contractuale și întrucât nu mai are alte cereri de formulat solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, să se constate că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea contestației reprezentantul contestatorilor a arătat că, potrivit adresei creditorului cedent în luna octombrie 2010 contestatorii figurau cu 506 zile întârziere la plată.
Apreciază că este evidentă ultima rată achitată întrucât în cadrul graficului de rambursare, în dreptul fiecărei rate, se indică cuantumul capitalului rămas de plată, iar suma din dreptul ratei scadente la data de 06.04.2009 este exact suma cesionată.
Având în vedere că ultima plată a fost efectuată în data de 20.07.2009 nu înțelege de ce cuantumul cesionat a fost cel din dreptul ratei scadente în luna aprilie 2009.
Din extrasele de cont retroactive se poate constata că nu s-a plătit integral rata din noiembrie 2008, motiv pentru care plățile efectuate ulterior au stins ratele mai vechi, ceea ce explică faptul că plata făcută în 20.07.2009 a stins rata din 06.04.2009.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită învederează că discuțiile purtate pe parcursul acestui termen nu întrerup prescripția executării întrucât recunoașterea este motiv doar de întrerupere a prescripției extinctive și nu a prescripției dreptului de a cere executarea silită reglementată de codul de procedură civilă incident în speță, singurele acte de executare fiind plățile voluntare efectuate anterior emiterii somației.
Dreptul de a cere executarea silită a întregului capital s-a născut, conform contractului, în 30 de zile de la data întârzierii la plată a unei singure rate. Conform extraselor, ultima rată a fost plătită în noiembrie 2008, astfel că dreptul de a cere executarea silită s-a născut în decembrie 2008. Pe măsură ce s-au efectuat plăți succesive s-a întrerupt succesiv și dreptul de a cere executarea silită. De la ultima plată efectuată în data de 20.07.2009 a început să curgă un nou termen de prescripție care nu a mai fost întrerupt până în data de 20.07.2012 când au fost reluate plățile. Însă această dată este ulterioară expirării termenului de a cere executarea silită.
Față de cele arătate, reprezentantul contestatorilor apreciază că creanța nu era exigibilă la momentul începerii executării silite.
Reprezentantul contestatorilor apreciază că nici pe fondul cauzei creanța nu este exigibilă, aspect care rezultă chiar din actele depuse în probațiune de creditor, care nu a ținut cont de cele trei plăți efectuate după cererea de executare silită. Astfel contestatorii au efectuat două plăți anterior emiterii somației de plată, de care executorul nu a ținut cont la momentul emiterii acesteia consemnând întreaga sumă, iar cea de-a treia ulterior emiterii somației. După comunicarea somației, reprezentantul contestatorilor arată că nu au mai fost făcute plăți.
Se mai arată că ultima propunere a creditoarei, care chiar dacă nu a fost expres acceptată, a fost respectată din punct de vedere al plăților voluntare în sensul că au fost achitate într-un cuantum mai mare decât cel pretins de creditoare și la scadențele pretinse.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.10.2013 contestatorii Ș. E. și Ș. C. în contradictoriu cu intimata S. S. reprezentată prin K. R. SRL a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 5702/06.09.2013 a Judecătoriei A., anularea somației din data de 09.09.2013 emisă în dosar nr. 266/2013 al B. B. C., precum și a tuturor formelor de executare din acest dosar, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, în temeiul art. 718 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 255/21.04.2005 au împrumutat de la BCR SA suma de_ ROL (19.000 RON) pe care urma să o restituie pe o perioadă de 120 luni conform graficului de rambursare.
Datorită unor dificultăți financiare, începând cu rata 49 din graficul de rambursare, scadentă în data de 05.05.2009, contestatorii arată că nu au mai avut posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de plată, acestea fiind reluate ulterior.
Se mai arată că în luna octombrie 2010 contractul de credit a fost cesionat către . administrator active ., care în urma demersurilor efectuate de contestatori, le-a propus acestora două angajamente de plată, în datele de 11.05.2012 și 24.07.2012, angajamente ce nu au fost acceptate întrucât dobânda calculată depășea dobânda din contractul inițial de credit, noul creditor refuzând justificarea noii dobânzi.
Începând cu data de 25.07.2012, după expirarea termenului de prescripție, contestatorii au reluat plata ratelor, conform graficului inițial de rambursare, fără a se mai înregistra alte întârzieri.
Cu toate acestea, în data de 25.09.2013 au fost înștiințați de bancă despre instituirea popririi pe conturi pentru suma totală de 30.072,70 lei, fiindu-le totodată indisponibilizate și salariile.
Contestatorii apreciază că executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 266/2013 al B. B. C. și încheierea de încuviințare a executării silite sunt nelegale.
În acest sens au invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită în raport de prevederile art. 405 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 70 din OUG 50/2010 arătând că pretinsul drept de a cere executarea silită s-a născut în momentul în care creditorul însuși s-ar fi putut prevala de caracterul executoriu al contractului, întrucât prin actul de cesiune, cesionarul nu poate dobândi drepturi mai extinse decât cele ale cedentului, în speță născut cu 506 de zile anterior cesiunii, fiind evident că la data propunerii primului angajament de plată dreptul de a cere executarea silită era deja expirat.
În opinia contestatorilor contractul de credit bancar nu constituie titlu executoriu în favoarea unei alte entități decât dacă ea însăși are calitatea de instituție de credit în sensul art. 3 din OUG. 99/2006.
Contestatorii au făcut referire la dispozițiile Legii 58/19981 privind recunoașterea caracterului de titlu executoriu contractului de credit și ale Deciziei XIII din 2006 a ÎCCJ potrivit căreia și contractele încheiate anterior acestei legi sunt titluri executorii, însă, în opinia conetstatorilor aceste considerente nu se mai mențin atunci când creanța a fost cesionată unei societăți care nu este instituție de credit.
Se mai susține că un contract de credit bancar, chiar în favoarea instituției de credit, nu constituie titlu executoriu pentru diferența declarată scadentă anticipat arătându-se că, instanțele de judecată, chiar dacă s-au pronunțat în privința altor contracte, respectiv a unor contracte de leasing, au apreciat că executarea silită în temeiul unui contract reziliat este o executare silită pornită fără să existe un titlu executoriu din moment ce anterior pornirii executării contractul a fost reziliat în temeiul pactului comisoriu expres de ultim grad.
S-a apreciat în jurisprudență, de asemenea, că nelegalitatea executării silite astfel începute este întemeiată pe dispozițiile art. 1021 cod civil vechi, potrivit căruia partea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale are alegerea sau să oblige cealaltă parte de a executa convenția dacă este posibil sau să ceară desființarea convenției cu daune-interese. Astfel, în condițiile rezilierii contractului pentru neplata ratelor, executarea silită poate fi considerată nelegală dacă este pornită în baza aceluiași contract de credit.
Cum efectul este desființarea contractului pentru viitor de la momentul declarării rezilierii, actul juridic nu își mai produce efectele față de părți, acestea nemaifiind ținute de obligațiile asumate prin contract; singurele obligații care nu sunt afectate de reziliere sunt cele deja scadente la data declarării. Plățile efectuate voluntar, precum și solicitările efectuate din proprie inițiativă către creditoare au ca efect recunoașterea întinderii debitului real din graficul inițial de rambursare, nicidecum că acesta este datorat anticipat în integralitatea sa.
Contestatorii apreciază că acest contract de credit, considerat reziliat pentru neplată, poate avea caracter de titlu executoriu exclusiv pentru ratele scadente până la momentul rezilierii, cât timp producea efecte față de părți, nicidecum pentru diferența declarată scadentă anticipat.
Pe fondul cauzei, contestatorii au apreciat că creanța, astfel cum rezultă din actele de executare nu are caracter cert, lichid și exigibil conform art. 662 Cod procedură civilă, niciun element probatoriu neconducând la sumele stabilite prin somația atacată.
La data cesiunii debitul rămas de restituit era de 15.091,95 lei, iar dobânda în sumă de 4.090,26 lei. Astfel cum rezultă din graficul de eșalonare, la momentul ratei 48, prima plătită cu întârziere, cuantumul dobânzii era de 234,4 lei. Plata ratei a fost reluată în data de 25.07.2012, anume la 21 de luni după cesiune, dobânda putând să fie în cuantum de cel mult 4.922,4 lei pentru perioada de întârziere. Plățile efectuate din luna septembrie 2012 în cuantumul datoriei însumează 5.227,4 lei, deci cuantumul total al sumelor care ar putea să fie legal solicitate, trecând peste incidența prescripției dreptului de a cere executarea silită, este de 18.877,21 lei.
Contestatorii au solicitat suspendarea executării silite având în vedere cuantumul sumei care este unul foarte mare și imposibilitatea efectuării plății într-o singură tranșă.
În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 711 și urm., art. 718 din noul Cod de procedură civilă, iar în probațiune, au depus la dosar, în copie: somația și înștiințarea de înființare a poprii, contractul de credit și condițiile de creditare, graficul inițial de rambursare, notificarea de cesiune, adresa creditorului inițial, propunerile de angajament de plată, dovada plăților efectuate începând cu luna iulie 2012, practică judiciară, alte înscrisuri.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat pe ale de excepție: excepția netimbrării contestației la executare, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, excepția tardivității formulării contestației la executare în raport de dispozițiile art. 714 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv nulitatea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 194 Cod procedură civilă în sensul nesemnării contestației la executare de către contestatori, instanța pronunțându-se asupra excepțiilor prin încheierea de ședință din data de 16.01.2014 în sensul respingerii acestora.
În fapt, intimata a arătat că la data de 08.10.2010 BCR Sa, în calitate de cedent și S. S.a.R.L. în calitate de cesionar au încheiat contractul de cesiune creanțe nr. J 918 prin care cedentul a cedat cesionarului un portofoliu de creanțe neperformante, printre care și cea rezultată din contractul de credit nr. 259/21.04.2005 încheiat între BCR SA și contestatori în calitate de împrumutați.
Intimata susține că data ultimei plăți efectuată la BCR SA înaintea cesiunii de creanță este 20.07.2009 și nu 05.05.2009 cum susțin contestatorii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, intimata a solicitat respingerea acesteia având în vedere dispozițiile art. 2538 alin. 2 Cod civil, contestatorii recunoscând că au efectuat demersuri către noua creditoare S. S. în vederea reluării plăților în luna mai 2012 și au început efectuarea plăților pentru acoperirea creanței din luna iulie 2012, recunoscând astfel debitul și acceptând dispozițiile contractului de credit semnat. Astfel, prin demersurile efectuate, debitorii au solicitat termen de plată pentru achitarea creditului, întrerupând termenul prescripției, iar de la data întreruperii începe să curgă o nouă prescripție conform art. 2541 alin. 3 Cod civil. Mai mult, debitorii au fost puși în întârziere prin nenumăratele notificări transmise acestora începând cu data cesiunii și până la momentul actual.
Potrivit deciziei nr. 2438/2008 dată de ÎCCJ „Băncile pot efectua orice alte activități ori operațiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizația acordată, deci inclusiv operațiuni de recuperare a creanțelor, care se pot concretiza și în contracte de cesiune de creanță prin care se urmărește încasarea sau recuperarea unor creanțe neperformante”.
De asemenea, potrivit aceleiași decizii s-a reținut că „Pe de altă parte nu există nicio prevedere legală sau reglementară care să instituie numai anumite modalități de recuperare a creanțelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanță, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o bancă, poate recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanței sale.”
Referitor la apărările contestatorilor, prin care se susține că nu constituie titlu executoriu diferența declarată scadentă anticipat din contractul de credit, intimata invocă dispozițiile art. 4.11 din condițiile generale ale contactului de credit bancar nr. 259/21.04.2005, potrivit cărora tot creditul devine scadent anticipat, contractul de credit constituind titlu executoriu pentru toată creanța datorată, actualizată în conformitate cu dispozițiile art. 622 alin. 3 cod procedură civilă.
Intimata apreciază creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă, având în vedere existența titlului executoriu care conține toate elementele definitorii pentru stabilirea obiectului determinat și nerespectarea obligațiilor prevăzute în contract, creditul acordat contestatorilor devenind scadent anticipat.
Intimata se opune suspendării executării silite având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 718 Cod procedură civilă, motivele invocate de contestatori fiind lipsite de suport real.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus la dosar, în copie: contract de cesiune creanțe nr. J918/08.10.2010, anexa contract de cesiune creanțe nr. 918/08.10.2010, procesul verbal de înmânare a somației din 09.09.2013, situația contului emisă de către BCR SA, istoric de cont, mod de calcul debit, modalitatea de imputare a plăților voluntare efectuate de către debitori, angajamentele de plată din 14.05.2012 și 24.07.2012.
Contestatorii au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au arătat că niciuna dintre susținerile intimatei cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită nu sunt dovedite, termenul de la care curge dreptul de a cere executarea silită fiind 05.05.2009.
Pe de altă parte, contestatorii învederează că nu există nicio dovadă privind cele peste 30 de pretinse scrisori, care în opinia lor nu produc efecte întreruptive de prescripție, datorită faptului că se referă la texte de lege care nu erau în vigoare la data începutului prescripției, fiind inaplicabile conform art. 6 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Mai mult, temeiurile invocate se referă la prescripția „dreptului material de acțiune” și nu la „prescripția dreptului de a cere executarea silită”, invocată prin contestația la executare.
Se mai învederează că elementele indicate prin întâmpinare nu sunt motive de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 4052 și art. 708 Cod procedură civilă.
De asemenea, susține că recunoașterea întrerupe prescripția doar pentru dreptul material la acțiune, pentru dreptul de a cere executarea silită având efect întreruptiv doar un act de executare voluntară, iar primul moment în care au reluat voluntar plățile a fost la data de 25.07.2012 când dreptul de a cere executarea silită era deja expirat, astfel că plățile efectuate nu constituie acte întreruptive de prescripție, ci doar plăți voluntare care nu mai sunt supuse repetițiunii.
În ceea ce privește apărările intimatei referitoare la legalitatea cesiunii, contestatorii învederează că obiectul cesiunii îl constituie doar creanța nu și caracterul executoriu al înscrisului constatator privind respectiva creanță. În momentul în care banca cesionează creanțele către alte entități decât instituțiile financiare, deși creanța este valabil cesionată, înscrisul inițial nu mai are caracter de titlu executoriu.
Referitor la scadența anticipată, contestatorii învederează că pentru un contract cu executare succesivă declararea anticipată a scadenței creditului poate rezulta doar ca urmare a rezilierii contractului și nu ca efect al unei clauze contractuale.
Cu privire la fondul cauzei contestatorii au arătat că intimata a făcut referire la cuantumul creanței indicat în cadrul cesiunii, deși acesta nu corespunde cu cel din actele de executare și nu a precizat ce reprezintă diferența de bani și cum a fost calculată.
Contestatorii au depus la dosar note de ședință – filele 116, 117, prin care au arătat că intimata nu a luat în calcul plățile efectuate după formularea cererii de executare silită precizând că suma din somație este de 30.072,7 lei, din care 4.211,2 lei reprezintă cheltuieli de executare silită, rezultând suma urmărită de 25.861,5 lei, respectiv suma la care a ajuns creditoarea fără a ține cont de plățile efectuate după cererea de executare silită.
De asemenea, dobânda a fost calculată la întregul interval dintre momentul cesiunii și momentul cererii de executare, iar din punctul lor de vedere reluarea plăților voluntare, în condițiile în care au fost efectuate mai multe propuneri de reeșalonare din partea creditoarei, a înlăturat posibilitatea calculului dobânzii pentru întregul capital cât timp de la prima plată reluată și până la demararea executării silite nu s-au mai înregistrat întârzieri.
Se mai arată că creditoarea a depus cerere de executare silită în interiorul termenului de grație acordat în vederea lămuririi situației, precizând că prin notificarea din 04.07.2013 li se pune în vedere că au termen până la 25.07.2013 pentru a beneficia de o rezolvare pe ale amiabilă, cu toate că cererea de executare silită era depusă din data de 16.07.2013.
Din punctul de vedere al prescripției extinctive, contestatorii au arătat că la data preluării creanței, creditoarea urmăritoare cunoștea că preia o creanță scadentă de 506 zile astfel că avea reprezentarea intervalului rămas în care mai putea solicita executarea silită. În acest sens învederează că ultima rată stinsă a fost cea scadentă în data de 06.04.2009, dată la care capitatul neplătit era în cuantum de 15.091,95 lei și se regăsește în dreptul ratei scadente la data de 06.04.2009. Conform adresei creditorului inițial, ultima plată a fost efectuată în data de 20.07.2009, ceea ce înseamnă că prima plată efectuată la data de 20.07.2009 a stins rata scadentă în data de 06.04.2009.
Explicația rezidă în faptul că rata scadentă în data de 05.11.2008 nu a fost deloc achitată, motiv pentru care plățile ulterioare au stins datorii mai vechi.
Conform condițiilor generale de contractare, banca are dreptul să declare scadent anticipat întregul credit dacă se înregistrează întârzieri la plată mai mari de 30 de zile. Și având în vedere că prima rată achitată cu o întârziere de mai mult de 30 de zile este rata scadentă în data de 05.11.2008, rezultă că dreptul băncii de a declara scadent anticipat întregul credit, respectiv de a cere executarea silită a întregii sume, s-a născut la data de 05.12.2008. Dintre întreruperile succesive ale acestui termen, ultima s-a realizat la data de 20.07.2009, astfel că dreptul de a cerere executarea silită s-a prescris la finalul zilei de 20.07.2012. Plățile voluntare reluate au fost ulterioare acestui moment, motiv pentru care nu afectează soluția asupra prescripției.
La termenul de judecată din data de 16.01.2014, instanța a respims cererea de suspendare a executării silite, pentru motivele cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen, când, punând în discuția părților dispozițiile legale incidente în cauză, a reținut aplicabilitatea celor ale noului cod de procedură civilă, în raport de care contestația la executare s-a găsit promovată în termen, fiind astfel respinsă excepția tardivității invocată de intimată, cea privind nulitatea contestației la executare, invocată tot de intimată și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc B. C., de asemenea pentru motivele arătate în încheierea de ședință amintită.
În privința dispozițiilor legale referitoare la prescripția dreptului la executare silită, instanța a reținut că, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil și cele ale Decretului Lege nr. 167/1958.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
La data de 21.04.2005 contestatorii au încheiat cu BCR SA A., contractul de credit bancar nr. 259, pentru suma de_ lei vechi, restituibilă în 120 rate lunare cu o dobândă de 18,5 % pe an, variabilă, D. 21,2 % pe an, cu posibilitatea perceperii unei dobânzi majorate în cazul nerambursării la termen a ratelor.
La art. 4.11 din contract, s-a stipulat: „ Dacă în termen de 30 zile de la data scadenței împrumutatul si/sau coplătitorii /garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite (...)”
La data de 08.10.2010, Banca cesionează creanța rezultată din contractul anteamintit către . administrator active K. International SRL, prin contractul de cesiune J 918, creanța datorată la data cesiunii fiind 19.182,21 lei din care 15.091,95 lei credit și 4.090,26 lei dobânzi. În situația contului din data de 04.10.2010, banca arată că data ultimei plăți efectuate de contestatori a fost 20.07.2009.
Cesiunea este notificată debitorilor prin notificarea din 15.10.2010, iar la data de 11.05.2012 cesionarul S. S. transmite contestatoarei un angajament de plată ( filele 19-21 ) a sumei de 25.435,94 lei în 94 rate lunare, suma reprezentând creanța cesionată la care s-a adăugat dobânda calculată conform contractului inițial ( art. 4). Solicită totodată semnarea acestuia de către debitori și restituirea unui exemplar, condiție necesară validității acestuia.
Cum debitoarea nu dă curs cererii amintite, cesionarul retrimite la data de 24.07.2012 un nou angajament de plată pentru suma de 26.216,32 lei, plătibilă în 90 rate lunare, însă nici acesta nu este acceptat de contestatori.
Aceștia din urmă, efectuează prima plată voluntară a sumei de 348,49 lei, în contul creditoarei cesionare, la data de 25.07.2012, aceeași sumă fiind achitată și în lunile următoare, ultima plată având loc la data de 18.09.2013.
La data de 28.08.2013, creditoarea cesionară solicită B. B. C. executarea silită a sumei de 25.861,50 lei, reprezentând 15.091,85 lei debit principal și 10.769,55 lei dobânda aferentă creditului acordat, Judecătoria A. încuviințând executarea silită prin încheierea nr. 5702/06.09.2013.
Contestația la executare se găsește neîntemeiată pentru cele ce urmează:
În ceea ce privește existența titlului executoriu, se reține că, a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit bancar nr. 255/2005, încheiat de contestatori cu BCR, contract cesionat către S. S., cum s-a arătat anterior. Ori, contractul de credit bancar constituie potrivit art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 în vigoare la data încheierii lui, titlu executoriu, caracter ce nu este pierdut prin cesionarea creanței, apărările contestatoarei în sens contrar, nefiind reținute de instanță ca temeinice, atâta timp cât, prin cesiune, cesionarul preia toate drepturile creditorului cedent din momentul cesiunii, creanța păstrându-și natura juridică, în speță, urmare a neplății ratelor lunare ( ultima plată efectuată cedentului având loc la data de 20.07.2009 ) s-a activat clauza contractuală prevăzută la art. 4.11 din contractul de credit, mai sus enunțată, creditul devenind scadent anticipat, astfel că la data cesiunii, contestatorii datorau băncii cedente suma de 19.182,21 lei. Ulterior cesiunii, clauzele contractuale sunt aplicabile întocmai, cesionarul calculând dobânda prevăzută în contractul inițial și solicitând debitorilor plata creanței principale ( scadente anticipat) și a dobânzilor calculate și ulterior cesiunii. Propunerea de eșalonare a plății datoriei, din cele două angajamente de plată, nu este acceptată de către debitori, aceștia refuzând semnarea angajamentelor amintite. Rezultă așadar că, cesionarul are dreptul la realizarea debitului principal, scadent anticipat (la momentul cesiunii ) și a dobânzilor contractuale ce curg până la momentul plății efective, cesiunea fiind un mod de transmitere a obligațiilor, iar nu de stingere a acestora.
În practica instanței supreme și în literatura juridică s-a statuat că, în cazul în care, „după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, debitorul recunoaște datoria față de creditor și se obligă să o plătească, deși nu mai poate fi vorba despre întreruperea cursului prescripției extinctive, suntem totuși în prezența unei novații valabile a obligației civile imperfecte, într-o obligație perfectă (...)” ( Dec. nr. 1944/1986 a Trib. Suprem citată în G. B., D. civil. Partea generală, Persoanele, ediția a III-a cu trimitere la Fr. D., Tratat de drept civil. Contracte speciale, p. 392 ) .
Însușindu-și această opinie, instanța reține că prin plata benevolă de către debitori a unor rate lunare începând cu data de 25.07.2012, în contul cesionarului, chiar ulterior termenului de prescripție de trei ani, calculat de la data ultimei plăți – 20.07.2009, a avut loc o novație a obligației civile de restituire a împrumutului ( debit principal scadent anticipat și a dobânzii contractuale), obligația nouă, născută așadar la 25.07.2012, fiind una valabilă, astfel că nu se mai pune în discuție prescripția extinctivă a celei dintâi.
Este adevărat că debitorii au efectuat plăți parțiale, în rate lunare a câte 348,49 lei atât anterior începerii executării silite, cât și ulterior cererii de executare, însă, obligația lor, la momentul cererii în discuție era una de restituire a întregii creanțe și a dobânzii calculate până la plata acesteia în întregime, astfel că, plățile amintite nu pot fi reținute decât din dobândă, potrivit art. 1111 vechiul cod civil, al cărei cuantum real nu poate fi determinat decât în momentul plății debitului principal.
Având în vedere cele deja arătate, nu se poate reține susținerea contestatorilor referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creantei, așa cum s-a arătat în cele ce preced, debitul urmărit îndeplinind aceste condiții definite de art. 662 N.c.p.civ.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că executarea silită contestată este legală și întemeiată, în baza art. 711 și urm. C.p.civ., instanța va respinge contestația la executare dispunând potrivit art. 719 alin. 6 C.p.civ., suma reprezentând cauțiunea depusă pentru soluționarea cererii de suspendare a executării, în cuantum de 2.003,64 lei, consemnată cu recipisa CEC nr._/03.10.2013, rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, urmând a se comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii Ș. E., CNP._ și Ș. C., CNP._, ambii cu domiciliul în A., .. 347, ., jud. A. în contradictoriu cu intimații B. Bocior C. cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A. și S. S. prin . cu sediul în București, C-lea Moșilor, nr. 51, ., sector 3, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI RO_, împotriva executării silite pornite în dosar execuțional nr. 266/2013 .
Dispune comunicarea către B. Bociuort C. a recipisei CEC nr._/03.10.2013
Executorie.
Cu drept de apel în 10 zile de al comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.02.2014.
Președinte, Grefier,
E. D. B. G. M. P.
Red./tehn. EDB/GMP/18.03.2014
6 ex./4 se comunică:
Ș. Elisabetași Ș. C., ambii cu domiciliul în A., .. 347, ., jud. A.
B. Bocior C. cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A. S. S. prin . cu sediul în București, C-lea Moșilor, nr. 51, ., sector 3
Exp. 4 .>
1 ex se va comunica și B. B. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Validare poprire. Sentința nr. 546/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|
