Validare poprire. Sentința nr. 546/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 546/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 546/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 546
Ședința publică din data de 06 februarie 2014
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare cererea pentru validarea popririi formulată de B. Soameș C. R. în contradictoriu cu terțul poprit M. D. C. SRL, debitoarea B. C. A. și creditoarea E. N. E. F. II BV.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă debitoarea, lipsă fiind creditoarea și terțul poprit.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța reține că este competentă să soluționeze prezenta cauză în raport de prevederile art. 373 alin. 2 vechiul cod procedură civilă.
Debitoarea învederează că este angajată a terțului poprit însă, în lunile anterioare a avut instituite și alte popriri asupra drepturilor salariale, creditorii respectivi fiind plătiți până la limita prevăzută de lege.
Instanța pune în vedere debitoarei să depună la dosar o adeverință de venituri din care să rezulte că au fost înființate popririle anterioare, respectiv cuantumul salariului lunar.
Debitoarea depune la dosar adeverința de salariu și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Debitoarea arată că este de acord cu poprirea salariului în limitele prevăzute de lege.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.01.2014, creditoarea E. N. F. II BV a solicitat validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr. 98/2012 al B.E.J. Soameș C. R., asupra veniturilor debitoarei B. C. A., în mâinile terțului poprit . SRL, în temeiul titlului executoriu constituit prin contractul de credit nr. 023CSF_/04.07.2007, obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată și amendarea acestuia pentru că nu și-a îndeplinit obligația legală de înființare a popririi.
În motivare, creditoarea a arătat că în baza titlului executoriu constituit prin contractul de credit nr. 023CSF_/04.07.2007 a fost încuviințată executarea silită în dosarul nr._/55/2012 al Judecătoriei A., debitoarea datorând creditoarei suma de 9.112,24 CHF (franci elvețieni) la cursul BNR din ziua plății și 1.851,76 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare.
Deși la data de 12.11.2013 s-a expediat terțului poprit adresa de poprire asupra veniturilor datorate de către debitoare, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 460, respectiv 3732 alin. 2 și art. 3 Cod procedură civilă și anume, de a comunica executorului judecătoresc un răspuns la adresa de poprire și nici nu a achitat în termenul legal suma datorată.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus la dosar, în copie, titlul executoriu, încheierea de încuviințare a executării silite, dovada locului de muncă al debitoarei, adresa de poprire, dovada comunicării către terțul poprit, extras ONRC cu datele terțului poprit.
Debitoarea nu a depus la dosar întâmpinare, însă prezentă fiind la acest termen a depus la dosar adeverință de venit, situația sumelor plătite din popriri asupra acesteia, dovezi de plată și a arătat că nu se opune admiterii acțiunii și înființării popririi în limita prevăzută de lege.
Terțul poprit nu a depus la dosar întâmpinare deși a fost citat cu această mențiune.
S-a atașat dosarul execuțional nr. 98/2012 al B. soameș C. R..
Analizând cererea, înscrisurile din cuprinsul dosarului execuțional, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Împotriva debitoarei B. C. A. s-a pornit la cererea creditoarei E. N. E. F. II BV, executarea silită, în dosarul nr. 98/2012 al B. Soameș C. R., din Timișoara.
Prin adresa din data de 28.05.2013, din dosarul execuțional amintit, executorul judecătoresc a înființat poprire asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit M. D. C. SRL debitoarei B. C. A., până la concurența sumei de 9.112,24 CHF ( franci elvețienii) la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 1.851,76 lei. Această adresă a fost comunicată terțului poprit la data de 29.05.2013, însă terțul nu și-a îndeplinit în termen de 15 zile de la comunicare, obligația de a consemna în contul executorului judecătoresc suma de bani în procentul prevăzut de lege, din venitul net datorat debitoarei sus numită, angajata acestuia, potrivit art. 456 alin. 1 lit a din vechiul c.p.civ., și nici aceea de a comunica, în cazul în care erau înființate mai multe popriri, numele creditorilor și sumele poprite de fiecare, potrivit alin. 2 al aceluiași articol.
Având în vedere recunoașterea raportului juridic dintre debitoare și terțul poprit ( cea dintâi fiind angajata celui din urmă), cum potrivit art. 460 C.p.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi (...), creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (...)”, reținând că în luna ianuarie 2014 asupra veniturilor salariale ale debitoarei au existat și alte popriri, către B. Gh. C., B. G. Magnolia și B. Galuti A., onorate la plată ( câte 50 lei la dispoziția fiecărui executor judecătoresc), găsind întemeiată cererea raportat la dispozițiile legale invocate, făcând și aplicarea art. 409 alin. 1 C.p.civ. instanța urmează a o admite și a valida poprirea înființată la data de 28.05.2013, în dosar execuțional nr. 98/2012 al B. Soameș C. R., asupra veniturilor salariale ale debitoarei, obligând terțul poprit să plătească în contul biroului executorului sus numit, parte din venitul net salarial datorat debitorului, calculată potrivit art. 409 alin. 1 C.p.civ., până la stingerea creanței urmărite.
În ceea ce privește cererea de amendare a terțului poprit, instanța apreciază că, în raport de prevederile art. 1083 vechiul cod de procedură civilă, nu se impune sancționarea terțului poprit, atâta timp cât s-a dovedit existența și a altor popriri instituite anterior de alți executori judecătorești, în favoarea altor creditori, nefiind vorba de o rea credință în temporizarea executării silite în cauză .
În baza art. 274 C.p.civ. terțul poprit fiind în culpă procesuală, va fi oblicat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de B. Soameș C. R. cu sediul în Timișoara, .. 15A, parter, camera 1, jud. T. în contradictoriu cu terțul poprit M. D. C. SRL, având C.:_, J_ cu sediul în A. –_, ., ., ., debitoarea B. C. A., CNP._ cu domiciliul în A. –_, ., jud. A. și creditoarea E. N. E. F. II BV cu sediul în Amsterdam, Naritaweg 165, 1043BW, Olanda, reprezentată de S.C.A. „E., E. și Asociații”, cu sediul procesual ales în București, . G., nr. 19, parter, ..
Validează poprirea înființată de B. Soameș C. R. la data de 28.05.2013, în dosar execuțional nr. 98/2012 al acestuia, asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit M. D. C. SRL debitoarei B. C. A., în limita prevăzută de lege, până la concurența sumei de 9.112,24 CHF ( franci elvețienii) la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 1.851,76 lei.
Obligă terțul poprit să plătească în contul biroului executorului sus numit, parte din venitul net salarial datorat debitorului, calculată potrivit art. 409 alin. 1 C.p.civ., până la stingerea creanței urmărite.
Respinge cererea privind amendarea terțului poprit.
Obligă terțul poprit sus numit la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către petentă.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.2014.
Președinte, Grefier,
E. D. B. G. M. P.
Red./tehn /EDB/GMP/11.02.2014
5 ex./3 ex. se comunică cu:
B. Soameș C. R. cu sediul în Timișoara, .. 15A, parter, camera 1, jud. T.
M. D. C. SRL cu sediul în A. –_, ., ., .,
B. C. A. cu domiciliul în A. –_, ., jud. A. și E. N. E. F. II BV cu sediul procesual ales în București, . G., nr. 19, parter, .
Exp. 3 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 833/2014. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1024/2014.... → |
|---|








