Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 540/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 540/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 540/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 540
Ședința publică din data de 06 februarie 2014
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare, plângerea formulată de petenta P. M. împotriva încheierii de carte funciară nr._/20.08.2013 a O.C.P.I. A. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor P. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intimatei, consilier juridic B. M., lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei în conformitate cu dispozițiile art. 20 din OUG. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține că este competentă să judece prezenta cauză în raport de prevederile art. 94 Cod de procedură civilă raportat la art. 31 din Legea 7/1996.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii ca nefondată, încheierea de carte funciară contestată fiind legal încheiată.
INSTANȚA
Deliberând, constată că, prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 02.10.2013 sub numărul_/2013, petenta P. M., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara – Administrația Județeană a finanțelor P. A., a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr61825/20.08.2013 prin care, în temeiul art. 30 din Legea 7/1996 i s-a respins cererea de reexaminare a încheierii nr._/23.07.2013, prin care în baza actului administrativ nr._/15.07.2013 și a actului administrativ nr._/15.07.2013 emise de A. A. s-a intabulat dreptul de ipotecă legală în valoare de_ lei asupra dreptului de proprietate a debitorului P. G. M. de sub A1, A1.1 în favoarea A. – D. A. – Administrația finanțelor P. A. – Serviciul de Colectare și executare Silită Persoane Fizice sub C1.1 în CF_ Livada (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2856 Livada) și s-a notat interdicția de executare silită a bunului conform art. 136 alin. 9 din OG. 92/2003, privind codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, asupra dreptului de proprietate a debitorului P. G. M. de sub A1.1, în favoarea A. – D. A. – Administrația Finanțelor P. A., sub B4 în CF 301987Livada, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună radierea înscrierii dreptului de ipotecă legală în valoare de_ lei și a notării interdicției de executare silită a bunului conform art. 136 alin. 9 din OG. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, în favoarea A. – D. A., Administrația finanțelor P. A. asupra dreptului de proprietate a debitorului P. G. M. asupra A1.1 din CF_ Livada (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2856 Livada), cu nr. top 127/a/3 și cad C1.
Fără cheltuieli de judecată.
În motivare petenta a arătat că prin încheierea nr._/CF/2007 s-a respins cererea de radiere a înscrierii dreptului de ipotecă legală în valoare de_ lei și a notării interdicției de executare silită a bunului conform art. 136 alin. 9 din OG. 92/2003, asupra dreptului de proprietate a debitorului P. G. M. asupra A1.1 din CF_ Livada, notată prin încheierea CF nr._/23.07.2013 avându-se în vedere că „Din cuprinsul cărții funciare rezultă clar faptul că dreptul de ipotecă legală și interdicția de executare silită au fost înscrise asupra dreptului de proprietate a debitului P. G. M. și nu asupra întregului imobil, așa cum se afirmă în cererea de reexaminare”.
Se mai arată că, prin încheierea de reexaminare s-au înscris practic atât ipoteca legală, cât și interdicția de executare silită asupra întregului imobil situat în ., cod 2856 Livada, înscris în CF nr._ Livada, respectiv atât asupra A1, cât și asupra A1.1., ceea ce în opinia sa este inadmisibil având în vedere că potrivit înscrierilor din CF_ Livada atât petenta cât și debitorul P. G. M. apar ca proprietari în devălmășie cu titlu de construire, asupra construcției edificată pe terenul situat în Livada, nr. 255, de sub A1.1 și proprietari în cotă de ½ fiecare asupra terenului intravilan în suprafață totală de 500 mp situat în Livada, nr. 255 înscris în CF nr._ Livada de sub A.1.
Petenta apreciază că, înainte de a formula cererea de față, intimata avea obligația de a reglementa situația juridică, respectiv de a aplica dispozițiile art. 678 al. 1 teza a II a Cod civil, solicitând împărțeala bunului, pentru ca urmărirea silită să aibă loc asupra părții de bun sau asupra sumei de bani cuvenită debitorului.
Legat de natura creanței, petenta a arătat că aceasta este o creanță personală a debitorului P. G. M., decurgând dintr-o condamnare penală, respectiv sentința penală nr. 1026/05.04.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2010.
Totodată, petenta învederează că în vederea reglementării situației juridice a imobilului situat în ., . CF nr._ Livada, petenta a promovat o acțiune la Judecătoria A. înregistrată sub nr._/55/2013, având ca obiect partaj bunuri comune.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 667, art. 678 al. 1 Cod civil, art. 31 alin. 3 din Legea 7/1996 republicată, iar în probațiune a depus la dosar, în copie: plângere împotriva încheierii nr._/20.08.2013 a OCPI A., extras CF, încheierea de respingere nr._/20.08.2013 a OCPI A., acțiune civilă înregistrată la Judecătoria Ara sub nr._/55/2013, cerere de reexaminare a încheierii CF nr._/23.07.2013, cerere A. nr._/18.07.2013, proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/15.07.2013 emis de A..
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca temeinică și legală a încheierii de CF nr._/20.08.2013 și implicit a încheierii nr._/23.07.2013 date de OCPI A., arătând că, împotriva debitorului P. G. M. s-a declanșat procedura executării silite pentru suma de 48.060 lei reprezentând amendă, care a fost luată în debit în baza cererii de recuperare a creanțelor fiscale transmisă de autoritatea solicitantă din Ungaria, potrivit Hotărârii nr._/_-2009 și care a fost comunicată potrivit prevederilor art. 141 alin. 6, art. 184 și art. 185 din OG. 92/2003 organului de executare, debitorul având calitatea de coproprietar asupra bunului imobil cu reclamanta.
Intimata susține că executarea silită declanșată împotriva debitorului P. G. M. este legală fiind respectate întocmai prevederile art. 141 coroborate cu art. 145 din OG. 92/2003, debitorul nefăcând dovada plății debitului, notarea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile proprietatea debitorilor P. G. M. și P. M. în cote de 1/1 de sub B.1 și P. M. în cota de ½ de sub B.2 și P. G. M. în cota de ½ de sub B.3, în evidențele de publicitate imobiliară în favoarea AFP A. este legală, respectând toate prevederile legii speciale în speță.
Se mai arată că bunul sechestrat nu a fost încă valorificat, fiind sub incidența dispozițiilor art. 154 alin. 1 conform căruia „Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei”, fiind necesară stabilirea cotei parte din bun care aparține debitorului.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 47 alin. 7 din Legea 7/1996., OG. 92/2003, iar în probațiune a depus la dosar, în copie, somație, adresele nr._/30.07.2009 și nr._/11.08.2009 emise de AFP A..
Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care învederează că prin plângerea formulată nu a contestat legalitatea titlurilor executorii și a procesului verbal de sechestru, ci doar legalitatea încheierii nr._/23.07.2013 prin care s-a înscris dreptul de ipotecă legală în valoare de 48.460 lei, precum și interdicția de executare silită a bunului asupra întregului imobil (atât A1, cât și A1.1) situat în ., . CF nr._ Livada.
Petenta apreciază această soluție ca fiind nelegală doar în ceea ce privește dreptul de ipotecă legală în valoare de 48.460 lei, precum și a interdicției de executare silită a bunului, asupra construcției de sub A1.1, dat fiind că în cazul construcției, atât aceasta cât și debitorul apar ca proprietari în devălmășie, neavând determinate, în concret, cotele de proprietate.
Se mai arată că, atât prin plângerea ce face obiectul prezentei cauze, cât și prin acțiunea civilă care face obiectul dosarului cu nr._/55/2013 al Judecătoriei A., având a obiect partaj bunuri comune, petenta a solicitat doar aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. 1 din OG. 92/2013 privind codul de procedură fiscală, iar prin cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară nr._/23.07.2013 a solicitat doar, ca în urma admiterii cererii de reexaminare, printr-o încheiere motivată, să respingă cererea de înscriere a dreptului de ipotecă legală în valoare de 48.460 lei și a notării interdicției de executare silită a bunului conform art. 136 alin. 9 din OG. 92/2003, asupra dreptului de proprietate a debitorului asupra A1.1 din CF_ Livada, notată prin încheierea CF nr._/23.07.2013.
Analizând cererea, încheierile de carte funciară și cuprinsul cărții funciare nr._ Livada, reține următoarele:
Reclamanta are un drept de proprietate în codevălmășie cu P. G. M. asupra imobilului – construcție, cu nr. top. 127/a/3, înscris în cartea funciară nr._ Livada, sub A1.1 și un drept de coproprietate pe cote părți, respectiv ½ din imobilul – teren cu același număr top, înscris sub A1 în cartea funciară amintită, asupra celeilalte cote de ½ figurând înscris dreptul de proprietate al sus numitului.
Prin încheierea cu nr._/23.07.2013 a OCPI A. s-a admis cererea A. A. și în baza actului administrativ nr._/18.07.2013 s-a notat interdicția de executare silită a bunului conform art. 136 al. 9 din OG nr. 92/2003, „ asupra dreptului de proprietate al debitorului P. G. M., în favoarea A. – D. A.”, sub B4 și ipoteca legală, în valoare de 48.460 lei asupra dreptului de proprietate al aceluiași debitor, sub C1.
Susținerea petentei referitoare la înscrierea interdicției și ipotecii asupra întregului bun imobil, este neîntemeiată, fiind clar și fără echivoc că acestea vizează doar dreptul de proprietate al debitorului P. G. M., adică, cota de ½ din imobilul de sub A1 și cota devălmașă a acestuia din imobilul de sub A1.1, așa cum figurează în cartea funciară, nicidecum și dreptul de coproprietate devălmașă al celei dintâi.
Împrejurarea că pe rolul instanței se află partajul imobilului în discuție, nu împiedică notarea celor de mai sus, atâta timp cât acestea vizează, așa cum s-a reținut, doar dreptul de proprietate al soțului petentei, cota acestuia asupra construcției urmând a fi stabilită prin hotărâre judecătorească.
Este de subliniat că prin notările efectuate nu s-a pornit executarea silită a debitorului coproprietar, acestea având doar rostul de a informa terțele persoane interesate de dobândirea dreptului de proprietate al debitorului, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 678 al. 1 teza a II a C.civ., invocate de petentă.
Așadar, reținând că notările în discuție s-au efectuat cu respectarea prevederilor art. 28 și 29 din Legea nr. 7/1996 republicată, apreciind că în mod temeinic și legal s-a respins cererea de reexaminare prin încheierea de respingere nr._/20.08.2013 a OCPI, găsind neîntemeiată plângerea împotriva acesteia din urmă, în baza art. 31 din același act normativ, instanța o va respinge, menținând încheierile amintite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta P. M., CNP._ cu domiciliul în ., . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor P. A., cu sediul în A., ., cod fiscal_, împotriva încheierii de respingere nr._/20.08.2013 a reexaminării încheierii de carte funciară nr._/23._ ambele ale OCPI A..
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.2013.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red./dact. EDB./GMP/11.02.2014
5 ex./3 ex. se comunică cu:
P. M., cu domiciliul în ., .
A. – D.-AFP A. cu sediul în A., ., jud. A.
Exp. 2 .>
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6668/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 833/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








