Validare poprire. Sentința nr. 615/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 615/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 615/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 615

Ședința publică din 11 februarie 2014

Președinte: H. B.

Grefier: A. Craițar

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. S., prin . în contradictoriu cu debitoarea S. M. P. și terțul poprit ..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul terțului poprit – c.j. B. O. A., lipsă fiind reprezentantul creditoarei și debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul terțului poprit depune la dosar delegație de reprezentare.

Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul terțului poprit solicită respingerea cererii. Arată că s-au efectuat reținerile din venitul debitoarei, fiind virate în contul B. B. R..

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A., la data de 06.12.2013, creditoarea S. S., prin reprezentant legal ., a solicitat validarea popririi înființată de executorul judecătoresc B. R. prin adresa din data de 01.11.2013 asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit . debitoarei S. M. P..

În motivare, se arată că prin adresa din data de 01.11.2013 Biroul Executorului Judecătoresc B. R. a dispus terțului poprit . înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitoarei S. M. P..

Poprirea a fost dispusă de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 1116/2013, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF_ din 21.07.2008, contract de credit cesionat în data de 27.06.2012 către S. S., executarea fiind încuviințată de Judecătoria A. prin încheierea din data de 14.10.2013.

Având în vedere faptul că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitoarei S. M. P., până la concurența sumei de 12.072,96 lei, solicită admiterea cererii și pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi înființate prin adresa executorului judecătoresc B. R., obligând terțul poprit ., la plata către creditor, în limita creanței, a sumelor datorate debitoarei.

Totodată solicită aplicarea dispozițiilor art. 460 al. 2 Cod procedură civilă în sensul amendării terțului poprit, având în vedere că acesta cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.

Suma pentru care creditoarea solicită validarea popririi este de 12.072,96 lei și este compusă din: 10.525,5 lei – debit principal la data de 14.10.2013 și 1.547,46 lei – cheltuieli de executare.

P. întâmpinare, terțul poprit . a solicitat respingerea cererii.

Arată că în dosarul de executare nr. 1116/2013 a fost emisă la data de 01.11.2013, de către B. B. R., adresa care a fost primită de către terțul poprit la data de 04.11.2013.

Poprirea a fost înființată pe veniturile de natură salarială ale debitoarei S. M. P. și confirmarea înființării popririi a fost comunicată Biroului Executorului Judecătoresc B. R. prin adresa cu nr._/28.11.2013. Această adresă a fost trimisă prin fax în aceeași zi către B. B. R..

La decontarea salarială a lunii noiembrie, adică venitul corespunzător lunii în care a fost înființată poprirea, decontare pe care . o efectuează până cel târziu pe data de 15 a fiecărei luni, din venitul salarial al debitoarei a fost reținută suma de 181 lei, care a fost virată în contul B. B. R., cu ordinul de plată nr. 1309/13.12.2013.

Apreciază că nu sunt întrunite elementele de rea credință din partea terțului poprit, pentru a se justifica aplicarea sancțiunii cu amenda în condițiile art. 789 al. 9 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Mai mult, în urma confirmării plății efectuate, reprezentantul legal al creditoarei . a fost de acord să renunțe la acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

În drept se invocă prevederile art. 205 al. 1 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Debitoarea, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări prin întâmpinare.

Analizând actele dosarului: adresa de înființare a popririi și dovada înmânării acesteia, adresă răspuns de la Serviciul Fiscal orășenesc L. privind veniturile debitoarei, încheierea de încuviințare a executării silite din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria A., încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, copia adresei nr._/28.11.2013 emisă de T. România SRL, copia ordinului de plată nr. 1309/13.12.2013, corespondența electronică prin care reprezentanții K. Romania SRL își manifestă intenția de a renunța la judecată după comunicarea efectuării primei plăți, instanța reține în fapt următoarele:

P. adresa de înființare a popririi emisă la 01.11.2013 în dosarul execuțional nr. 1116/2013, executorul judecătoresc B. R. a comunicat terțului poprit . înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitoarei S. M. P., până la concurența sumei de 12.072,96 lei, ce reprezintă debit și cheltuieli de executare în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF_ din 21.07.2008.

După cum rezultă din actele depuse la dosar, terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc la data de 28.11.2013 confirmarea popririi, învederând că va reține și vira 1/3 din venitul net al debitoarei începând cu salariul aferent lunii noiembrie 2013, iar conform ordinului de plată nr. 1309 din 13.12.2013 a virat în contul B. B. R. suma de 181 lei.

Față de cele de mai sus, instanța constată că terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin conform art. 786 Cod de procedură civilă, astfel că nu este cazul aplicării dispozițiilor art. 789 din același cod referitoare la validarea popririi.

Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea formulată de creditoare pentru validarea popririi.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea S. S., prin K. Romania SRL, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr. 51, ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu debitoarea S. M. P., CNP_, cu domiciliul în com. Ghioroc, ., jud. A., și terțul poprit ., cu sediul în A., . A. Vest, nr. 9, jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, având ca obiect validare poprire.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2014.

Președinte Grefier

H. B. A. Craițar

Red/dact/HB/AC

5 ex/3 .

Se .> Credit. - S. S., prin K. România SRL - București, Calea Moșilor, nr. 51, .

Debit. - S. M. P. - com. Ghioroc, ., jud. A.,

Terț poprit - . - A., . A. Vest, nr.9, jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 615/2014. Judecătoria ARAD