Fond funciar. Sentința nr. 2141/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2141/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 2141/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2141
Ședința publică din 07.05.2014
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta T. M. M., în reprezentarea numitului P. I. V. în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Fîntînele și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța invocă din oficiu și în temeiul art.591 din Legea nr. 18/1991, necompetența generală a instanței și în temeiul art.248 alin.1 Cod procedură civilă, reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., la data de 19.02.2014, reclamanta T. M. M., în reprezentarea numitului P. I. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Fîntînele și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., să se dispună modificarea Titului de proprietate nr._/12.12.1994, emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., în sensul modificării suprafeței de teren de 5.000 mp. situat în . nr. top 1009/2/7, în suprafață de 1 ha și 5.000 mp., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta T. M. M., a arătat că pe numele mandantului său P. I. V. a fost eliberat Titul de proprietate nr._/12.12.1994, pentru o suprafață totală de 5.000 mp, amplasat în . 1009/2/7, situat în extravilanul comunei Fîntînele, .. A..
Reclamanta arată că, la data scrierii titlului de proprietate, a fost inserată o eroare materială în ce privește suprafața de teren, deoarece, astfel cum reiese și din situația faptică și din descrierea suprafeței primite în proprietate, suprafața de teren corectă nu era cea de 5.000 mp. ci suprafața 1,5 ha, cum este menționat de altfel.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.51-65 din Legea nr.18/1991 republicată, precum și prevederile Codului de procedură civilă.
Pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Fîntînele, prin întâmpinare, a arătat că nu se opune admiterii cererii, având în vedere că din Tabelul nominal cu persoanele cărora li sau atribuit la cerere teren agricol în proprietate, conform art.18 alin.1, art.20 din Legea 18/1991, se poate observa că la poziția 248 este înscris numitul P. I. V. căruia i s-a atribuit în proprietate 1,5 ha teren arabil.
Se mai arată că prin Hotărârea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A. nr.102 din 13.02.1995 privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către C. comunală – orășenească Fîntânele, se validează hotărârea Comisiei Locale Fîntînele privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite de lege asupra terenurilor, potrivit proceselor-verbale și tabelelor anexă.
Față de aceste aspecte, pârâta solicită a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art.454 Cod procedură civilă și solicitat judecarea cauzei și în absență, în temeiul art.411 alin.1 pct.2 teza finală Cod procedură civilă.
Pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin întâmpinar a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea exercitată de reclamantă, cu motivarea că, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr.691/01.04.1991, reclamantul a solicitat pârâtei C. locală de fond funciar Fîntînele reconstituirea suprafeței de 3 ha teren, cerere aprobată în parte, prin înscrierea reclamantului în anexa nr.11, la poziția nr.248 cu suprafața de 1,50 ha teren, validată prin Hotărârea nr.102/13.02.1995 a Comisiei județene de fond funciar A..
În favoarea reclamantului s-a emis Titlul de proprietate nr._/12.12.1994, din a cărui analiză se constată că suprafața înscrisă pe verso-ul acestuia, nu coincide cu cea înscrisă pe fața titlului și anume 5.000 mp. teren.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 Cod de procedură civilă, art.58 teza a II-a din Legea nr.18/1991 iar în temeiul art.411 alin.1 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în absență.
La dosar au fost depuse, în copie: Titlul de proprietate nr._/12.12.1994 (f.4); procură (f.5); Hotărârea nr.102/13.02.1995 (f.14); Proces-verbal încheiat la 11.11.1994 de către C. locală Fîntînele (f.15,16); tabel nominal cu persoanele cărora li sau atribuit la cerere teren agricol în proprietate, conform art.18 alin.1, art.20 din Legea 18/1991 (f.17,18); cerere de reconstituire drept de proprietate (f.20).
Față de excepția invocată în cauză și dispozițiile art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază ca fiind întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.591 din Legea nr.18/1991, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.219/2012, rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene. Prin introducerea acestui text nou de lege s-a efectuat o atribuire de competență pentru rectificarea titlurilor de proprietate în favoarea comisiilor județene.
Prin urmare, în raport de temeiul legal anterior menționat, judecătoria va admite excepția și își va constata propria necompetență.
Ca urmare a admiterii excepției, instanța va declina competența în favoarea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., având în vedere prevederile art.132 alin.3 Cod procedură civilă, care permite declinarea competenței în favoarea organului cu activitate jurisdicțională competent. Or, potrivit art.52 alin.1 din Legea nr.18/1991, comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta T. M. M., domiciliată în A., ., județ A., C.N.P._, în reprezentarea numitului P. I. V., domiciliat în localitatea Fîntînele, nr.493, județ A., cu domiciliul procesual ales în A., ., nr.1, corp A, ., ., la SCA „Z. & Asociații”, în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Fîntînele, cu sediul în Fîntînele, ., județ A. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., în favoarea Comisiei județene pentru aplicarea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., cu sediul în A., ., județ A., și dispune trimiterea către aceasta a dosarului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.05.2014.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red. CH/..5/3 .
Se comunică: - reclamantei T. M. M., în reprezentarea numitului P. I. V. - la domiciliul procesual ales în A., ., nr.1, corp A, ., ., la SCA „Z. & Asociații,
- pârâtele ¤ C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Fîntînele - în Fîntînele, ., județ A.,
¤ C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., în favoarea Comisiei județene pentru aplicarea dreptului de proprietate asupra terenurilor A. - în A., ., județ A..
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 4653/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








