Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3844/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3844/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 3844/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3844

Ședința camerei de consiliu din 15 aprilie 2014

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare plângerea precizată formulată împotriva încheierilor de reexaminare nr._/05.12.2013 și_/05.12.2013 formulată de petenții M. A., M. E. și I.I. M. A. A. M. RB, în contradictoriu cu intimații L. P. A. și L. A.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petenților avocat S. R. din Baroul A. și reprezentanta intimaților avocat M. O. din Baroul T., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 27 din OUG nr. 80/2013..

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții părților arată că nu formulează alte cereri.

Nefiind formulate alte cereri ori probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul petenților solicită admiterea plângerii, în sensul de a se lua act de încheierea OCPI prin care se dispune radierea suprafeței suprapuse și radierea înscrierilor din CF de la pozițiile B 7 și 10. Apreciază că s-a forțat o introducere în circuitul civil a acestui teren, iar dacă s-a constatat suprapunerea OCPI trebuia să-i citeze, conform Ordinului ANCPI nr. 643/2006, însă nu s-a procedat în acest fel. Abia în momentul în care prezenta plângere a ajuns pe rolul instanței OCPI a procedat la radierea din oficiu a acestor suprafețe. Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea plângerii ca fiind lipsită de obiect și de interes, dacă s-a efectuat deja radierea. Precizează că există o stare de fapt, care trebuie rezolvată și nu rezultă modificarea suprafeței de teren. Va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ /30.12.2013, petenții M. A., M. E. și I.I. M. A. A. M. RB au solicitat anularea încheierii de respingere nr._/05.12.2013 emisă de OCPI A. în dosarul nr._/08.11.2013 și comunicată la data de 06.12.2013, precum și a încheierii de respingere nr._/_ emisă de OCPI în dosarul nr._/08.11.2013 ca netemeinice și nelegale, radierea înscrierilor din CF și anume de la poziția B5, 7 și 10, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petenții au arătat că OCPI nu a respectat prevederile art. 26 lit. e) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 634/2006 cu modificările și completările ulterioare, în situația în care în . în cartea funciară, așa cum este cazul în CF nr._ A., ele nu pot fi modificate din punct de vedere al suprafeței și dimensiunilor lor numai cu acordul proprietarului, la convocarea comisiei locale.

Petenții apreciază că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 2 din același act normativ, în situația în care suprapunerea este reală, aceasta se va soluționa pe cale amiabilă prin documentații cadastrale sau de către instanțele de judecată și nu face obiectul prezentei reglementări. Dacă proprietarii refuză să își exprime acordul cu privire la modificarea atributelor imobilelor, oficiul teritorial va nota din oficiu suprapunerea în cărțile funciare, în baza încheierii de carte funciară, a referatului întocmit de consilierul de cadastru și aprobat de șeful serviciului cadastru.

Petenților nu le-a fost solicitat acordul nici cu privire la modificarea din punct de vedere al suprafeței și dimensiunilor și nici cu privire la modificarea atributelor imobilelor, astfel că OCPI nu era în drept să procedeze la notarea din oficiu a suprapunerii în cărțile funciare.

În susținerea plângerii, petenții au invocat și prevederile art. 27 alin. 2ˆ1 din actul normativ menționat, apreciind că OCPI nu era în drept să pronunțe o încheiere prin care să constate suprapunerea, ci trebuia să emită o notă de respingere.

În ceea ce privește întabularea terenurilor în speță, conform planurilor parcelare vizate de către cei în drept, petenții consideră că aceasta nu putea fi efectuată cu încălcarea limitelor de hotar ale unității administrativ teritoriale în care sunt situate terenurile, respectiv UAT A. și UAT Livada, deoarece terenurile în cauză sunt situate în cadrul unei singure unități administrativ teritoriale.

În drept, petenții au invocat art. 26 lit. a), art. 27 alin. 2, art. 27 alin. 2ˆ1 din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 634/2006, art. 31 alin. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, iar în probațiune au administrat înscrisuri în copie, respectiv încheierea OCPI nr._, extras CF vechi 2927 Livada, cererile adresate OCPI de către petenți, încheierile de respingere nr._, nr._.

Prin precizarea cererii, depusă la dosar la data de 12.03.2014, petenții au solicitat introducerea în cauză a numiților L. P.-A. și L. A., cu motivarea că atât încheierea CF nr._/18.10.2013 a OCPI, cât și încheierea nr._/08.11.2013 a OCPI A. vizează și terenul aflat în proprietatea acestora.

Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea plângerii, arătând că notarea în cartea funciară a situației de suprapunere reală este clar reglementată în Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 emis de Președintele ANCPI (art. 42 alin. 1 lit. l2).

Intimații apreciază că petenții înțeleg greșit scopul și efectul notării realizată în cartea funciară prin încheierea nr._/22.10.2013 a OCPI A., întrucât prin această încheiere s-a notat în cartea funciară suprapunerea reală în suprafață de 2644 mp între imobilul înscris în CF_ A. și imobilul înscris în CF_ Livada (provenit din conversia de pe hârtie a CF 2927 Livada), fără a dispune prin această încheiere modificarea suprafeței/dimensiunii imobilelor. Acest aspect a fost arătat foarte clar prin încheierile OCPI de respingere a cererilor de reexaminare, în sensul că nu s-a modificat suprafața, dimensiunea și atributele imobilului petenților.

Astfel, argumentele petenților legate de inexistența acordului proprietarilor privind modificarea atributelor, suprafeței și dimensiunii imobilelor sunt lipsite de relevanță, fără legătură cu obiectul judecății.

De asemenea, intimații consideră că sunt fără legătură cu obiectul judecății prevederile art. 26 lit. e) din Regulamentul aprobat prin Ordinul 634/2006 emis de Președintele ANCPI invocate de petenți, întrucât acestea se referă la situațiile în care se operează modificări ale suprafeței și dimensiunilor imobilelor înscrise în cartea funciară, ceea ce nu este cazul în speță.

Existența situației de suprapunere reală între imobilul petenților înscris în CF_ Livada și imobilul proprietatea intimaților înscris în CF_ A. reprezintă o situație incomodă care îi deranjează pe petenți, dar care nu poate fi ignorată prin simpla omisiune, apreciind astfel că nu se poate dispune radierea acestei notări.

La dosar s-au depus și copii ale dosarelor în care au fost pronunțate încheierile CF nr._/05.12.2013, nr._/18.10.2013, copia colii funciare nr._ Livada și documentația înregistrată sub nr._/18.04.2013.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt următoarele:

Prin încheierea CF nr._/18.10.2013 a OCPI A. s-a notat, sub B5, în cartea funciară_ Livada suprapunerea reală în suprafață de 2644 mp între imobilul înscris în CF_ A. și imobilul înscris în CF_ Livada (provenit din conversia de pe hârtie a CF 2927 Livada).

Prin încheierea de respingere nr._/05.12.2013 emisă de OCPI A. în dosarul nr._/08.11.2013 s-a respins cererea de reexaminare a încheierii CF nr._/18.10.2013, respingerea cererii fiind notată în cartea funciară sub B7.

Atât sub B6 cât și sub B9 a fost notată, la data de 08.11.2013, faptul că s-a formulat cere de reexaminare a încheierea CF nr._/18.10.2013.

De asemenea, sub B7 și B10 a fost notată respingerea cererii de reexaminare a încheierii_/18.10.2013.

Ca urmare a petițiilor formulate de petenți, în paralel cu prezenta plângere, prin încheierea nr._/06.12.2013, ca urmare a referatului cu același număr, din oficiu, s-a procedat la radierea mențiunilor de sub B5 cu privire la suprapunerea reală de suprafață.

În acest context, plângerea petenților, care vizează radierea mențiunilor de sub B5 privind suprapunerea reală de suprafață, a rămas fără obiect, devenind lipsită de interes, astfel că în baza art. 35 din noul Cod de procedură civilă urmează a fi respinsă.

În privința capătului de plângere care vizează radierea mențiunilor de sub B7 și B10 instanța îl va respinge având în vedere că, pe de o parte cu privire la aceste mențiuni nu s-a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 31 din Legea 7/1996, fiind formulată plângere direct în fața instanței, iar pe de altă parte, respectivele mențiuni urmează a fi radiate din oficiu la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 3 din Ordinul 633/2006.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea precizată formulată împotriva încheierilor de reexaminare nr._/05.12.2013 și_/05.12.2013 formulată de petenții M. A., CNP_, M. E., CNP_, ambii cu domiciliul în A., P-ța M. Viteazul, nr. 15, . și domiciliul procesual ales în A., .. 9, . (la av. R. S.) și I.I. M. A. A. M. RB, având CUI RO_, cu sediul în A., P-ța M. Viteazul, nr. 15, . și sediul procesual ales în A., .. 9, . (la av. R. S.), în contradictoriu cu intimații L. P. A. și L. A., ambii cu domiciliul în Dumbrăvița, .. 3A, județul T..

Fără cheltuieli de judecată.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se poate depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică azi 15.04.2014.

Președinte, Grefier,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/ 16.05.2014/ 8 ex. din care 5 ex. se .> - M. A.-A., .. 9, . (la av. R. S.)

- M. E.-A., .. 9, . (la av. R. S.)

- I.I. M. A. A. M. RB-A.,..9,. (la av. R. S.)

- L. P. A.-Dumbrăvița, .. 3A, județul T.

- L. A.-Dumbrăvița, .. 3A, județul T.

1 ex. se va comunica OCPI după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3844/2014. Judecătoria ARAD