Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 2959/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2959/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 2959/2014
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 2959
Ședința Camerei de Consiliu din 21 martie 2014
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat in examinare cererea formulată de către petenta ASOCIAȚIA P. ȘCOALA M. E. A. pentru înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la J. A. a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului asociației petente.
Cererea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 12 lit. c din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, avocat Gera R. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 5 și art. 33 din O.G. nr. 26/2012 și dispune atașarea dosarului nr._/55/2013 al Judecătoriei A. prin care s-a dispus acordarea personalității juridice a petentei.
Reprezentantul petentei învederează că nu are posibilitatea să depună la dosar procesul-verbal al A., întrucât nu s-a încheiat, deoarece Hotărârea încheiată cu acel prilej a fost concepută ca și conținând procesul verbal.
Instanța constată că în hotărârea A. se face referire la prezență, precum și împrejurarea că s-a votat în unanimitate, astfel că revine asupra solicitării de depunere a procesului – verbal al A., considerând că nu este util soluționării cauzei.
Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform prevederilor art. 244 alin. 3 și art. 392 Noul Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Conform prevederilor art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 11 martie 2014, petenta ASOCIAȚIA „P. ȘCOALA M. E.” A. a solicitat instanței înscrierea în registrul special pentru asociații și fundații ținut la J. A. a modificărilor aduse Actului Constitutiv și Statutului petentei, cu privire la scopul și obiectivele asociației.
Petenta a depus la dosar Hotărârea A. nr. 1 din data de 20.02.2014, statutul asociației Asociația P. Școala M. E. A., atestat sub nr. 187/10.03.2014 de către avocat Gera R. și actul constitutiv Asociația P. Școala M. E. A., atestat sub nr. 186/10.03.2014 de către avocat Gera R..
Din verificările efectuate, instanța constată că petenta a fost înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor, potrivit încheierii nr. 6006/12.09.2013 pronunțată de J. A. în dosar nr._/55/2013.
Prin Hotărârea A. nr. 1 din data de 20.02.2014 petenta a completat art. 5 din actul constitutiv și art. 6 din statutul asociației, referitoare la scopul asociației, iar la art. 7 din statutul asociației s-au modificat obiectivele asociației.
Constatând că au fost respectate dispozițiile art. 33 raportat la art. 8 – art. 12 din O.G. nr. 26/2000, instanța va admite cererea și va dispune înregistrarea în registrul asociațiilor și fundațiilor, aflat la grefa Judecătoriei A., a modificărilor intervenite la Statutul și Actul constitutiv al Asociației „P. Școala M. E.” A., atestate de avocat Gera R. din cadrul Baroului A. sub nr. 187, respectiv 186 din 10.03.2014, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale nr. 1 din 20.02.2014, privind scopul și obiectivele asociației.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Asociația „P. Școala M. E.” A., cu sediul A., .. 7-13, jud. A. și în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul Special pentru Asociații si Fundații aflat la J. A., a modificărilor intervenite la Statutul și Actul constitutiv al Asociației „P. Școala M. E.” A., atestate de avocat Gera R. din cadrul Baroului A. sub nr. 187, respectiv 186 din 10.03.2014, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale nr. 1 din 20.02.2014, privind scopul și obiectivele asociației.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la J. A..
Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2014.
Președinte,Grefier,
D. L. ChilaMarcela T.
Tehnored. DLC/MT/ex.5/3 .
Se comunică cu: Asociația „P. Școala M. E.” A. - A., .. 7-13, jud. A.
- P. de pe lângă J. A.
După rămânerea definitivă se comunică Ministerului Justiției
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 3032/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3666/2014. Judecătoria... → |
|---|








