Obligaţie de a face. Sentința nr. 05/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 05/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-11-2012 în dosarul nr. 10001/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.

SECȚIA CIVILĂ Operator 3208

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 05 noiembrie 2012

Președinte: R. A. C.

Grefier:S. Barbara C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face formulată de reclamanta . primar în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei, av.I. N., absent fiind reprezentantul reclamantei

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei depune la dosar înscrisuri

În probațiune solicită proba cu interogatoriul reclamantei

Instanța respinge proba ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

JUDECĂTORIA

P. acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 12.09.2012, sub numărul de dosar_ reclamanta . contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței obligarea acesteia să desființeze construcția, respectiv o hală pe structura metalică închisă perimetral cu panouri termoizolante, edificată nelegal, pe .. nr._, situate la km 8+300 pe partea stângă a DN 79, sensul de mers A. -Oradea, și să aducă terenul la starea inițiala într-un termen limită,

În motivare reclamanta arată că imobilul situat în extravilanul localității Zimand Cuz, jud. A., la km 8+300, pe partea stânga a DN 79, sensul A.-Oradea, este potrivit CF.nr._ Z. N., proprietatea a ..

În urma verificărilor efectuate de către organele de control ale administrației publice locale, în ziua de 19.10.2011, s-a constatat “ existența unei hale în suprafața de 1200 mp executată din profile metalice”.

P. Procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr.4487 din 19 octombrie 2011, încheiat de Primăria Z. N., pârâtul . prin administratorul L. S. V., în calitate de investitor al lucrărilor, a fost sancționat, în temeiul dispozițiilor art.26 alin(l) lit.a), și alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu 1000 de lei amendă contravențională.

Pârâtul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, motiv pentru care acesta a rămas definitiv.

Mai arată reclamanta că, în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, autoritatea publică competentă a dispus, în temeiul art. 28 alin(l) și alin. (2) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anumite măsuri, respectiv oprirea lucrărilor și “ punerea în legalitate a construcției pnn inițiere PUZ conform art.I, pct.35, art.56)l, din OUG 7/2011, și obținerea autorizației de construire, conform art.28 din legea 50/1991 și art.59 din ordinal 839 /2009, și desființarea construcțiilor care nu corespund condițiilor legale de autorizarea, după aprobare PUZ, stabilind în acest scop termenul de 19.08.2012.

Pârâtul nu a realizat însă, aceasta ultimă măsură în termenul stabilit (19.08.2012) motiv pentru care solicită Onoratei Instanțe să dispună pârâtului, în temeiul dispozițiilor art.32 alin.(l) lit.b) raportate la cele ale art.28 alin (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea, executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să desființeze construcția, respectiv hala metalică, construită pe .._, la km.8+300 lângă DN79, sensul A.-Oradea și să aducă terenul la starea inițială, într-un termen limită, pe care să-l stabilească în temeiul dispozițiilor art 32 alin (2) din lege.

Menționează reclamanta că pârâtul a solicitat și obținut, certificatul de urbanism nr. 177 din 4 noiembrie 2011 cu valabilitate până în 4 noiembrie.2012, în scopul: elaborare PUZ și RLU și întocmire documentație tehnică în vederea obținerii autorizației de construire pentru investiția: Service auto -Zimand Cuz.

Consiliul local al comunei Z. N. a emis Hotărârea nr.69 din 28.07.2011, “privind Acordul de principiu al Consiliului local al comunei Z. N. pentru realizarea unor zone de servicii in extravilanul localității Zimand Cuz “.

Pârâtul nu a făcut demersurile necesare pentru inițierea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal, în termenul stabilit prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.4487 din 19 octombrie 2011, respectiv data de 19 august 2012.

Din cuprinsul Legii nr,50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că executarea lucrărilor de construcții este permisă numai cu respectarea prevederilor autorizației de construire, emisă în condițiile legii, și ale proiectului tehnic anexat (art.l alin. 1 și art 2 alin. 1 din lege}.

Pârâtul a executat, însă fără autorizație de construire valabilă, contrar prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care ele există /funcționează în stare de nelegalitate.

Având în vedere cele menționate mai sus, solicită admiterea acțiunii

În drept, a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), art.2 alin. (1) și alin.(2), art. 6 alin.(5), art.26 alin.(l) lit. a) și ahn.(2), art.28, art. 32 alin. (1) lit. b) si alin. (2) și ale art. 37 alm.(5) dm Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;Ordinul ministerului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;art.56Al din Legea nr.3 50/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; art.555 alin.(l) și ale art. 556 alin(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată; art.l pct.l, art. 5, art.13 alin.(l), art. 112, art.242 și ale art.274 alrn.(l) din Codul de procedură civilă.

În probațiune a depus înscrisuri

Pârâta .. a fost reprezentată în instanță și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .

În esență, pârâta a arătat că susținerile reclamantei nu corespund adevărului întrucât s-a solicitat si obținut Certificatul de urbanism nr. 177/04.11.2011 eliberat de către Consiliul Județean A., cu termen de valabilitate 12 luni, respectiv până pe data de 04.11.2012, prin care la pct. 3 se face referire la procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor din 19.10.2011, prin care s-a dispus punerea in legalitate a construcției prin inițiere PUZ, cu mențiunea expresa că „dupa aprobarea PUZ si RLU se va intocmi D.T.A.C., cu respectarea acesteia“;

Edificarea construcției s-a făcut pe terenul proprietate privata a ., in baza Hotararii nr. 69/28.07.2011 a Consiliului Local Z. N. privind acordul de principiu pentru realizarea unor zone de servicii in extravilanul localitatii, prin care la art. 1 Consiliul Local este de acord cu realizarea unor zone de servicii - Pensiune turistica, respectiv service auto, in extravilanul localitatii, iar la art. 2 s-a hotarat ca documentațiile de urbanism, PUZ si RLU vor fi preluate in Planul Urbanistic general al Comunei Z. N.;

Conform dispozițiilor din procesul verbal de contravenție, la data de 17.08.2012, inainte de termenul limita stabilit s-a solicitat Consiliului Local Z. N. de către . in calitate de titular al Proiectului PUZ si RLU, construire service auto prin . A., in calitate de proiectant general, Avizul pentru PUZ, invocând si Certificatul de Urbanism eliberat de către Consiliul Județean A., cu mențiunea ca este valabil pana in 04.11.2012, solicitare insa care s-a refuzat a fi luata in evidenta pe motiv ca persoana responsabila cu analiza acestuia se afla in concediu, iar cea înlocuitoare, care dealtfel a si întocmit procesul verbal de contravenție, respectiv referent I. A., nu este in măsură sa preia dosarul. Cererea si documentația anexata a fost înregistrata doar pe data de 10.09.2012, după ce pe data de 04.09.2012 s-a întocmit si un memoriu justificativ prin care s-a menționat in mod expres ca ne-am conformat in termen celor dispuse prin proces verbal de contravenție, in sensul ca am inceput procedura pentru obținerea autorizației de construire care este condiționată de aprobarea PUZ, si ca ne aflam in termenul de valabilitate a Certificatului de Urbanism, termen decalat fata de cel stabilit prin procesul verbal de contravenție, iar Certificatul de Urbanism poate fi prelungit in temeiul art. 40 alin. 1 din Ordinul 839/2009. Cu toate acestea, pe data de 10.09.2012, prin Adresa nr. 3158, Consiliul Local a acordat aviz nefavorabil pentru documentația de urbanism PUZ. in referire la Proiect nr. 239 întocmit de către . A.;

În referire la dispozițiile art. 56 ind. 1 din Legea 350/2001, privind amenajarea teritoriului si urbanismul, introdus prin OUG nr. 7/02.02.2011, invocata si de către agentul constatator in procesul verbal de contravenție ca temei pentru masurile stabilite, precizam ca „nu pot fi inițiate si aprobate documentații de urbanism care au ca scop . unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respecta prevederile autorizației de construire“. Dispozițiile prezentului articol intra in vigoare la data de 01.12.2012, conform art. VIII din OUG nr. 7/2011;

Având in vedere dispozițiile acestor acte normative, solicită să se constate că in speță nu sunt aplicabile dispozițiile acestui articol invocând principiului neretroactivității legii civile, ca ne-am îndeplinit toate obligațiile stabilite prin procesul verbal de contravenție si in referire la normele juridice privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, parcurgând toate etapele impuse de Legea 50/1991, in sensul ca s-a obținut Certificat de Urbanism valabil la aceasta data, s-a întocmit si depus in termen cererea pentru însușirea soluției propuse prin PUZ, având întocmită si documentația pentru obținerea autorizației de construire care conține fisa tehnica, avizele de amplasament, studiu geotehnic si borderou cu piesele scrise si desenate;

A mai arătat pârâta că documentația pentru obținerea si aprobarea proiectului PUZ si RLU este completă, având toate avizele necesare și s-a întemeiat pe dispozițiile art. 15 din Constitutia României, ale art. 1,2, 10, 12 si 18 din Legea 554/2004, a art. 6 din Legea 287/2009, a art. 6 din Legea 50/1991, a art. 40 si 59 din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale si Locuinței 839/2009, ale art. 36 din Legea 215/2001 si art. VIII din OUG 7/2011.

Analizând înscrisurile aflate la dosar prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:

P. procesul verbal de contravenție nr.4487/19 octombrie 2011 emis de Primaria Z. N. a fost sancționată contravențional pârâta . pentru executarea de lucrări de construcție fără autorizație, dispunându-se totodată prin procesul-verbal ca pârâta sa obțină autorizație de construire până la 19.08.2012.

Pârâta nu a obținut nici până în prezent această autorizație de construcție conform susținerilor făcute de aceasta, prin avocat, în fața instanței

Potrivit art.28 si art.32 din Legea 50/1191 în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanța pentru desființarea construcțiilor realizate nelegal.

În cadrul acțiunilor promovate în baza art.32 din Legea 50/1991 instanța verifică numai existența sancțiunii contravenționale în baza art.26 alin.1 lit.a si b din aceasta lege și neîndeplinirea de către contravenient a măsurilor dispuse de organul constatator (în prezenta cauza Primăria Z. N.) în termenul stabilit prin procesul-verbal de contravenție.

Astfel, motivele care l-au împiedicat pe contravenient sa obțină autorizația de construcție, cum sunt cele invocate de pârâta si care vizează faptul că reclamanta a refuzat acordarea avizului pentru documentația de urbanism PUZ în referire la Proiect nr.239 întocmit de către S.C. STUDIO M S.R.L. A. nu pot fi reținute întrucât pârâta avea posibilitatea să conteste în instanță refuzul Primăriei, dacă considera că acesta este abuziv. Ori, în cauză un astfel de demers nu a fost întreprins.

De asemenea, instanța va înlătura apărarea pârâtei conform cărei prin obținerea certificatului de urbanism s-ar fi decalat termenul stabilit prin procesul verbal de contravenție, întrucât nu are relevanță in cauză că pârâta a obținut certificatul de urbanism, din moment ce nu i-a fost eliberata autorizația de construire care este obligatorie in cazul edificării construcției, dispozițiile legale in materie fiind imperative.

Față de aceste considerente instanța constată că pârâta . nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de contravenție nr. 4487/19 octombrie 2011 emis de Primăria Z. N. privind obligația de a obține autorizație de construire pentru construcția menționată în acest proces verbal până la 19.08.2011, motiv pentru care în raport de dispozițiile art.32 din Legea 50/1991 acțiunea reclamantei . impune a fi admisă.

Astfel, instanța urmează a admite acțiunea formulata de reclamanta . primar împotriva pârâtei ..R.L si va obliga pârâta la desființarea construcțiilor realizate nelegal, construcții care au făcut și obiectul procesului verbal de constatare a contravențiilor nr. 4487/19 octombrie 2011 emis de Primăria Z. N.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul . P. în contradictoriu cu pârâta ..R.L.

Obligă pârâta să desființeze construcția în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri

Fără cheltuieli de judecată

Cu apel în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 05.11.2012

Președinte Grefier

R. A. C. S. Barbara C.

Red./Dact.: R./SBC/13.12.2012

Reclamanta . N., ..248, jud.A.

Pârâta ..R.L.-sediul procesual ales în A., . nr.19, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 05/2012. Judecătoria ARAD