Pretenţii. Sentința nr. 5606/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5606/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 5606/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5606

Ședința publică din 24 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: N. R.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții V. T. și V. R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. DE M. FINANȚELOR P. PRIN DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR P. TIMISOARA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Grefierul expune referatul cauzei, după care se constată că reclamanta a formulat la data de 22.10.2014 cerere de renunțare la judecată.

Instanța, din oficiu, conform prevederilor art. 131 Noul Cod de proc.civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă.

Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2014 reclamanții V. T. și V. R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. DE M. FINANȚELOR P. PRIN DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR P. TIMISOARA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. A. a solicitat instanței obligarea acestuia la restituirea sumei de 40.000 lei reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate la imobilul din . . CF_ M. având nr. top.345.346; obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 90.000.000 ROL actualizată cu rata inflației la data plății; instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei asupra imobilului din . corn. M. înscris în CF_ M. având nr. top.345.346 până la plata integrală a acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că în data de 12.09.2003 a încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu Harasz E. având ca obiect imobilul din localitatea Sânmartín cu nr. top.345.346, înscris în CF vechi 190 Sânmartín, CF nou_ M.. Prețul imobilului a fost stabilit la suma totală de_ ROL, din care a achitat pe loc. vânzătoarei suma de 90.000.000 lei, urmând ca diferența să fie achitată "după finalizarea procedurii de înscriere".

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile 566, art. 1345-1348, art. 2495 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

La data de 22.10.2014 reclamanții au depus prin registratura instanței cerere de renunțare la judecată.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține ca în cauză reclamanta a formulat la data de 22.10.2014 cererea de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, aceasta fiind consemnată în practicaua acestei sentințe.

Întrucât consfințirea acestui drept nu poate fi condiționată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunțare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, instanța verifică în continuare îndeplinirea acestei condiții.

În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că reclamanta renunță la judecarea cauzei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanții V. T., CNP_ și V. R., CNP_, domiciliați în S. nr. 181, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. D. M., A., Bld. Gen. V. M. nr.33-35 ., renunță la judecarea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului S. R. R. DE M. FINANȚELOR P. PRIN DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR P. TIMISOARA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. A., cu sediul în A., .. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria A..

Pronunțată în ședinbța publică din data de 24 noiembrie 2014.

Președinte Grefier

N. R. R. L. B.

Red. NR/Tehnored/RLB./ 24.11.2014 / 5 ex. / 3 . 3 . - V. T., și V. R., domiciliați în S. nr. 181, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. D. M., A., Bld. Gen. V. M. nr.33-35 .

Pârâtul - S. R. R. DE M. FINANȚELOR P. PRIN DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR P. TIMISOARA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. A., cu sediul în A., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5606/2014. Judecătoria ARAD