Pretenţii. Sentința nr. 6805/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6805/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 6805/2015
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6805
Ședința publică din 07 decembrie 2015
Președinte: R. A. C.
Grefier: P. B.
S-au luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari . în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale – G. A., având ca obiect pretenții și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. A. Naționale– G. A. în contradictoriu cu chemații în garanție J. I., J. R. și J. I. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat B. Ș. din Baroul A., absenți fiind reprezentantul pârâtului și chemații în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
La interpelarea instanței, reprezentantul reclamantei învederează că nu s-au mai efectuat plăți și s-a ținut seama de plățile efectuate. De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Nefiind formulate alte cereri ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată și depune în acest sens chitanța nr. 453/05.05.2015 în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial. Cu privire la cererea de chemare în garanție, reprezentantul reclamantei solicită admiterea acesteia.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată la această instanță la data de 07.05.2015, reclamanta Asociația de Proprietari ., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5817,47 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie 2014 – martie 2015 în valoare de 5429,09 lei și penalități de întârziere în cuantum de 388,38 lei, pentru aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în continuare, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că pârâtul deține apartamentul nr. 3 din cadrul asociației de proprietari și începând cu luna noiembrie 2014 și până în prezent nu a mai achitat cheltuielile de întreținere ale imobilului. Deși pârâtul a fost contactat de mai multe ori, a refuzat plata acestor cheltuieli.
Având în vedere prevederile art. 78 din statutul asociației, reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi, de la scadență și până la data plății efective.
În drept invocă dispozițiile L. nr. 230/2007.
În probațiune a depus înscrisuri.
P. precizarea de acțiune depusă la data de 29.05.2015, reclamanta învederează că, în realitate, pârâtul din prezenta cerere este M. A. Naționale – G. A., după cum reiese din extrasul CF nr._ A..
Pârâtul M. A., prin întâmpinarea depusă la dosar, invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând introducerea în cauză a Ministerului apărării naționale, arătând că din listele de cheltuieli comune depuse la dosar rezultă că deținător al imobilului este UM_.
Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtul M. A. arată că din eroare a fost indicat acesta ca având calitatea de pârât în cauză, în realitate calitatea de pârât este deținută de M. A. Naționale – G. A..
Pârâtul M. A. Naționale, prin întâmpinare, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Garnizoanei A. și implicit a Ministerului A. Naționale, arătând că, potrivit L. nr. 230/2007 proprietarul este obligat la plata cotelor de întreținere. Astfel, pârâtul arată că nu are calitatea de proprietar al apartamentului, întrucât imobilul a fost preluat pe bază de Protocol de la municipiul A. în 1994, dar dreptul care a intrat în patrimoniul ministerului este cel de administrare, în condițiile în care imobilele aflate în administrarea Ministerului A. fac parte, în baza legii, din proprietatea publică sau privată a Statului.
În al doilea rând, pârâtul susține că lipsa calității sale procesuale este determinată de transferul obligației de plată a cheltuielilor de întreținere către chiriași. În acest sens, arată că între M. A. Naționale, prin UM_ A. și numitul J. I. (pensionar militar) s-a încheiat un contract de închiriere nr. A – 5466/01.10.2009, în temeiul Ordinului ministrului apărării naționale nr. 84/13.08.2009, contract care a fost modificat ulterior prin actele adiționale nr. 9/07.10.2010, nr. 10/31.10.2011, nr. 11/10.10.2012, nr. 12/08.11.2013, nr. 13/17.04.2014, nr. 14/06.11.2014, nr. 15/19.12.2014, prin care termenul locațiunii a fost prelungit succesiv până la 31 martie 2015. În temeiul art. 26 alin. 3 din ordinul mai sus precizat, locatarii care dețin locuințele de serviciu sunt obligați să plătească în întregime pentru toate persoanele cu care locuiesc și gospodăresc împreună, cu regularitate, cotele ce le revin din cheltuielile de întreținere și reparare a părților și instalațiilor de folosință comună ale clădirii, iar la încetarea contractelor de închiriere sunt obligați să predea locuința în starea în care au primit-o, conform procesului verbal întocmit la data predării ei. Obligația de plată a cheltuielilor de întreținere este prevăzută și la pct. 5. 2 din contractul de închiriere.
Pe fondul cauzei, pârâtul arată că nu se opune admiterii acțiunii îndreptată împotriva adevăratului debitor, în condițiile în care se face dovada cotelor de întreținere restante.
În drept invocă dispozițiile art. 205 și urm., art. 454 C. pr. civ., art. 1082 și urm. C. civ., iar în probațiune depune la dosar înscrisuri.
Pârâtul M. A. Naționale formulează și cerere de chemare în garanție a numiților J. I., J. R. și J. I. S., în calitate de locatari ai apartamentului nr. 3 aflat în administrarea Ministerului A. Naționale, situat în ., ., jud. A., solicitând ca în cazul în care pârâtul va cădea în pretenții, să fie obligați chemații în garanție la plata sumei solicitate de reclamantă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare se arată că mr. (rez.) J. I. a fost angajat al U.M._ A. la data repartizării locuinței de serviciu, 27.10.1995. În urma desființării unității, în anul 2002, locuința a trecut în administrarea U.M._ A.. Potrivit prevederilor Ordinului Ministrului A. Naționale nr. M86/25.07.2000 pentru aprobarea „Cz – 50 Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului A. Naționale, M. A. Naționale, prin Unitatea Militară_, în calitate de locator, a încheiat contractul de închiriere nr. 4 din 08.10.2002 cu locatarul J. I. P., pentru apartamentul nr. 3, pe cel mult doi ani, cu posibilitatea reînnoirii, cu acordul ambelor părți.
Conform fișei suprafeței locative, împreună cu locatarul locuiește și familia sa, compusă din soția – J. R. și fiul – J. I. S..
Ulterior, în temeiul Ordinului ministrului apărării naționale nr. 84/13.08.2009, unitatea a încheiat cu aceeași locatari un nou contract de închiriere nr. A – 5466/01.10.2009, contract care a fost modificat ulterior prin actele adiționale nr. 9/07.10.2010, nr. 10/31.10.2011, nr. 11/10.10.2012, nr. 12/08.11.2013, nr. 13/17.04.2014, nr. 14/06.11.2014, nr. 15/19.12.2014, prin care termenul locațiunii a fost prelungit succesiv până la 31 martie 2015.
În conformitate cu prevederile art. 12 din ordinul antemenționat, obligațiile locatarilor din locuințele de serviciu sau de intervenție sunt cele prevăzute de L. nr. 114/1996, inclusiv cele referitoare la plata cheltuielilor de întreținere.
Pârâtul învederează că pe timpul locațiunii, chematul în garanție a înregistrat constant întârziere la plata chiriei și a cheltuielilor de locațiune, fiind somat în nenumărate rânduri de unitate. Cu toate acestea, chematul în garanție nu și-a îndeplinit obligația de plată, astfel că unitatea nu a mai fost de acord cu prelungirea termenului închirierii. În prezent contractul de închiriere a încetat, iar chiriașii au fost notificați prin executor judecătoresc să plătească datoriile restante și să elibereze locuința.
Potrivit art. 26 alin. 3 din același ordin, „locatarii care dețin locuințe de serviciu sau locuințe de intervenție, aflate în administrarea Ministerului A. Naționale sunt obligați să plătească în întregime, pentru toate persoanele cu care locuiesc și gospodăresc împreună, cotele de întreținere și reparare...”.
Totodată, se arată că obligația de plată a persoanelor chemate în garanție îmbracă forma răspunderii contractuale, în conformitate cu prevederile art. 5.2 din contractul de închiriere.
Pentru toate acestea, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale ale chemaților în garanție, pârâtul solicită admiterea cererii de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
În drept a invocat dispozițiile art. 72 și urm., art. 205 și urm. C. pr. civ., iar în probațiune pârâtul a depus înscrisuri.
Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Naționale – G. A., ca nefondată, având în vedere că în cartea funciară a imobilului acesta figurează ca și proprietar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, având în vedere că între pârât și chematul în garanție s-a încheiat un contract de închiriere, reclamanta solicită admiterea acestei cereri.
P. încheierea de ședință din data de 28.09.2015 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale – G. A..
Chemații în garanție J. I. și J. R., fiind prezenți la termenul de judecată din data de 02.11.2015 au arătat că recunosc debitul.
Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Pârâtul M. A. Naționale – G. A. este proprietarul imobilului situat în A., . asociației de proprietari reclamante, astfel cum rezultă din CF_- C1- U16 A..
P. HG 1588/2007, de aprobare a normelor metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, s-a stabilit, potrivit dispozițiilor art. 25, obligația fiecărui proprietar din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul maxim de 20 zile de la data afișării listei de plată, după o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, asociația de proprietari putând calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de adunarea generală a asociației de proprietari. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.
Așa cum reiese din listele de plată depuse la dosar, în copie, de reclamantă și din situația debitului reprezentând cheltuieli de întreținere și penalizări datorate de pârât reiese că, în perioada noiembrie 2014– martie 2015, pârâtul M. A. Naționale – G. A., proprietar al apartamentului, a acumulat o datorie de 5429,09 lei față de Asociația de proprietari, reprezentând cote de contribuție la cheltuielile asociației.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, din situația debitului reprezentând penalizări datorate de pârât, reiese că acestea au fost calculate la procentul de 0,2% pe zi de întârziere, cuantumul total al penalităților astfel calculate fiind de 388,38 lei.
Instanța reține că modul de calcul al penalităților de întârziere își găsește fundamentul in prevederile art.49 alin.1 din Legea 230/2007 și art.25 HG 1588/2007 care prevăd că asociațiile de proprietari pot stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată și că nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit de plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În consecință, față de considerentele expuse, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5817,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2014- martie 2015. Va obliga pârâtul la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,2 % /zi ce se vor calcula asupra debitului restant de 5429,09 lei, fără ca totalul penalităților să depășească debitul restant.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 530 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului și taxe xerocopiere acte.
În privința cererii de chemare în garanție instanța reține că potrivit înscrisurilor depuse la dosar( fila 58), între pârâtul M. A. Naționale – G. A. în calitate de proprietar, și chematul în garanție J. I. P., s-a încheiat contractul de închiriere nr.4/2002 cu privire la apartamentul nr.3 din cadrul Asociației
Chemații în garanței au recunoscut această convenție și debitul restant.
Așadar, având în vedere perioada efectivă în care aceștia au locuit în imobil, în temeiul art. 24 alin. 3 din HG nr. 1588/2007, chemaților în garanție le revine obligația de a achita cheltuielile de întreținere aferente apartamentului, aflat în proprietatea pârâtului, pentru lunile noiembrie 2014- martie 2015.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că valoarea totală a cheltuielilor de întreținere aferente imobilului indicat, este de 5429,09 lei, reprezentând cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, aferente perioadei noiembrie 2014 – martie 2015, și 388,38 lei, penalități de întârziere pentru neachitarea la scadență a debitului principal.
Față de considerentele expuse, instanța constată, în baza art. 72 alin. 1 C. proc. civ., că cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. A. Naționale – G. A., debitor față de Asociația de proprietari reclamantă, este întemeiată, față de soluția de admitere a cererii principale și având în vedere raporturile juridice existente între pârât și chemații în garanție.
În consecință, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. A. Naționale – G. A. și va obliga chemații în garanție J. I. P., J. R. și J. I. S. la plata către pârât a sumei de 5817,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2014- martie 2015.
Obligă chemații în garanție la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,2 % /zi ce se vor calcula asupra debitului restant de 5429,09 lei, fără ca totalul penalităților să depășească debitul restant.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga chemații în garanție să plătească pârâtului, suma de 530 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de Proprietari ., ., jud. A., având CUI_, cu sediul procesual ales la C.. av. B. Ș., din A., ., nr. 7, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 – G. A. cu sediul în A., ., jud. A., și pe cale de consecință:
Obligă pârâtul M. A. Naționale – G. A. la plata sumei de 5817,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2014- martie 2015.
Obligă pârâtul la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,2 % /zi ce se vor calcula asupra debitului restant de 5429,09 lei, fără ca totalul penalităților să depășească debitul restant.
Obligă pârâtul la plata sumei de 530 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. A. Naționale – G. A. în contradictoriu cu chemații în garanție J. I. P., J. R. și J. I. S., toți cu domiciliul în A., ., ., ..
Obligă chemații în garanție la plata către pârât a sumei de 5817,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2014- martie 2015.
Obligă chemații în garanție la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,2 % /zi ce se vor calcula asupra debitului restant de 5429,09 lei, fără ca totalul penalităților să depășească debitul restant.
Obligă chemații în garanție la plata sumei de 530 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 07.12.2015
Președinte, Grefier,
R. A. C. P. B.
R./PB/28.12.2015
7 ex/5 ex se . Asociația de Proprietari ., . - A., ., nr. 7, jud. A.
- pârâtul M. A. Naționale – G. A. - A., ., jud. A.
- chemații în garanție: - J. I. -A., ., ., .
- J. R. - A., ., ., .
- J. I. S. - A., ., ., .
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 7030/2015. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 310/2016.... → |
|---|








