Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 623/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 623/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 623/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 623

Ședința publică din 11 februarie 2014

Președinte: C. L. D.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. în contradictoriu cu intimatul Ș. D. prin curator –av. P. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. P. M., în substituirea curatorului P. A., absenți fiind reprezentantul petentului și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Grefierul expune referatul cauzei.

Se constată că petentul nu a făcut dovada achitării remunerației curatorului.

Curatorul intimatului învederează că s-a interesat cu privire la aceste aspecte sens în care, arată că, instituțiile publice nu plătesc aceste onorarii, acestea fiind achitate din fondurile Ministerului de Justiție, sens în care lasă la aprecierea instanței.

Curatorul intimatului depune dovada privind demersurile efectuate pentru a lua legătura cu intimatul și note de ședință, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul pe fond.

Curatorul intimatului învederează că nu se opune admiterii cererii.

Văzând actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

J U D E C A T A

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.09.2013, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A., în contradictoriu cu contravenientul intimat Ș. D. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, în motivare arătând că, intimatul a fost sancționat prin procesul verbal . nr._/06.05.2013 și nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.

În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri privind starea de insolvabilitate a intimatului și copia procesului verbal . nr._/06.05.2013.

Intimatul, prin curator, a formulat note scrise, arătând că nu se opune admiterii acțiunii.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Intimatul Ș. D. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei prin procesul verbal . nr._/06.05.2013 și nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii .

Petentul a solicitat instanței să dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului întrucât a apreciat că nu există posibilitatea executării silite față de constatarea efectuată de către organul de executare.

Dispoziții legale incidente:

Potrivit art. 9 (3) din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor: În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În conformitate cu dispozițiile art.90 din Noul Cod Civil, Legea nr.287/2009, care reglementează prezumția de domiciliu,

(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.

(2) În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.

Aprecierile în drept ale instanței:

Demersurile efectuate de petent în vederea executării silite la domiciliul indicat al intimatului ., nr.52 C, județul B. au fost fără finalitate deoarece, conform mențiunilor factorului poștal, ,, destinatarul nu locuiește la Bogata”, la adresa respectivă( fila 17 și 21 la dosar), motiv pentru care nu se poate reține îndeplinită condiția prevăzută la art. 9 (3) din OG nr.2/2001, aceea de a nu exista posibilitatea executării silite.

În acest sens, instanța reține și faptul că, pentru a se atinge scopul executării silite, identificarea bunurilor debitorului trebuie să se realizeze la domiciliul cunoscut al acestuia ori la reședință, iar în cazul de față, organului de executare i s-a restituit corespondența cu intimatul debitor tocmai datorită faptului că acesta din urmă ,, a plecat definitiv din Bogata cu destinație necunoscută”.

Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea exercitată de petent conform dispozitivului.

În baza art. 49 alineat 1 din OUG nr.80/2013, va dispune avansarea remunerației cuvenite curatorului special, în sumă de 200 lei, din bugetul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale, formulată de petenta Inspectoratul de Poliție al Județului A., în contradictoriu cu intimatul Ș. D., având CNP_, domiciliat în Hochiz, ., jud. B. .

Dispune avansarea remunerației cuvenite curatorului special, în sumă de 200 lei, din bugetul statului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 11.02.2014.

Președinte Grefier

C. L. D. R. L. B.

Red. CLD/RLB/05.03.2014

Ex.6x./4om.

Se comunică cu:

Petentul – Inspectoratul de Poliție al Județului A. – A., .. 17-19, jud. A.

intimat– Ș. D. – ., nr. 52 C, jud. B.

- C. P. A. –A., ., .

- Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor fiscale.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 623/2014. Judecătoria ARAD