Reziliere contract. Sentința nr. 595/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 595/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 595/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 595

Ședința publică din 10 februarie 2014

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect reziliere contract și evacuare formulată de reclamanta Direcția de D. și Asistență C. A. în contradictoriu cu pârâții T. I., B. F., T. I. M.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, consilier juridic C. M., curatorul special al pârâților B. F., T. I. M., av.P. A., lipsă fiind pârâtul T. I.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la interpelarea instanței reprezentanta reclamantei arată că pârâtul nu a mai efectuat nicio plată.

Nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Av.P. A. solicită admiterea acțiunii și majorarea onorariului stabilit de instanță, de la suma de 100 lei la suma de 200 lei.

Instanța încuviințează majorarea remunerației curatorului special la suma de 200 lei.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /16.07.2013, reclamanta Direcția de D. și Asistență C. A. în contradictoriu cu pârâții T. I., B. F., T. I. M. a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 32/05.07.2010 încheiat între părți, evacuarea pârâților din imobilul situat în A., ., .> În motivarea cererii, reclamanta arată că, în baza contractului de închiriere nr. 32/05.07.2010, a închiriat pârâtului locuința din A., ., . a acumulat până în luna mai 2013 restanțe de peste 2493,42 lei la plata cheltuielilor comune, astfel că pârâtul și-a încălcat obligațiile contractuale asumate, prin neachitarea cheltuielilor comune pe o perioadă mai mare de 3 luni, conform art. V pct.1 lit. b) din contractul menționat.

În drept, invocă dispozițiile art. 1817, 1830 Cod civil, iar în cadrul probei cu înscrisuri depune contractul de închiriere nr. 32/05.07.2010, lista cheltuielilor comune restante.

Pârâtul T. I. legal citat, s-a înfățișat în instanță și a solicitat acordarea unui termen pentru a face dovada achitării debitului restant.

Pârâtele B. F., T. I. M., prin curator av.P. A. au depus întâmpinare prin care au arătat că nu se opun admiterii acțiunii.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor reclamantei instanța reține în fapt următoarele:

P. contractul de închiriere nr. 32/05.07.2010 încheiat între părți, în schimbul închirierii locuinței din A., ., .-a obligat să plătească asociației de locatari cheltuielile comune aferente, neachitarea cheltuielilor pe o perioadă de 3 luni putând conduce la rezilierea închirierii și evacuarea pârâților-chiriași, conform art. 5 lit. b) din contractul părților .

Analizând cererea de rezilierea a contractului de închiriere sub aspectul condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1020 – art. 1021 cod civil privind rezoluțiunea si rezilierea judiciară a contractelor, respectiv: neexecutarea obligației asumate de către una din părți; vinovăția părții respective, sub forma intenției sau culpei; prejudiciul; punerea in întârziere; inexistenta unei clauze de nerăspundere, instanța apreciază că acțiunea este fondată pentru următoarele considerente

Așa cum rezultă din listele asociației de locatari, la data de 09.07.2013 pârâtul figurează cu o restanță la plata cheltuielilor pe ultimele 7 luni care se cifrează la suma totală de 2493,42 lei

Așadar, pârâtul nu și-au îndeplinit obligația asumată prin contract, anume aceea de a achita contravaloarea cheltuielilor comune pentru spațiul de locuit ocupat, timp de șapte luni consecutiv, contrar obligațiilor contractuale, astfel că pentru cele expuse mai sus, precum și în temeiul art. 969 Cod civil, potrivit căruia contractul reprezintă legea părților, temei legal aplicabil în speță în considerarea dispozițiilor art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, instanța va admite acțiunea reclamantului și va dispune rezilierea Contractului de închiriere 32/05.07.2010 încheiat între părți, iar în consecință va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în A., ., .

La pronunțarea acestei soluții instanța va avea în vedere și faptul că deși s-au acordat la cererea pârâtului mai multe termene de judecată pentru a face dovada achitării debitului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație.

În temeiul art.453 noul cod de procedură civilă pârâții B. F., T. I. M. fiind în culpă procesuală, instanța îi va obliga și la plata către Ministerul Justiției a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat pentru curatorul special P. A. M..

În temeiul art.58 raportat la art.167 noul Cod de procedură civilă instanța va dispune virarea din contul Ministerului Justiției a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat pentru curatorul special P. A. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect reziliere contract și evacuare formulată de reclamanta Direcția de D. și Asistență C. A. cu sediul în A., Calea Radnei, nr.250, jud.A. în contradictoriu cu pârâții T. I., B. F., T. I. M. cu domiciliul în A., .., ., jud.A..

Dispune rezilierea contractului de închiriere nr.32/05.07.2010 și evacuarea pârâților din imobilul situat în A., .., ., jud.A..

Dispune virarea din contul MJ a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat pentru curatorul special P. A. M..

Obligă pârâții B. F., T. I. M. la plata către Ministerul Justiției a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat pentru curatorul special P. A. M.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, prin depunerea cererii la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2014.

Președinte,Grefier,

R. A. C. P. S.

Red/tehored/R./PS/20.02.2014

6 ex. din care 4 ex. se comunică

Direcția de D. și Asistență C. A. cu sediul în A., Calea Radnei, nr.250, jud.A.

T. I., cu domiciliul în A., .., ., jud.A..

B. F., T. I. M.- ușa instanței,

- ultimul domiciliu cunoscut, în A., .., ., jud.A.,

-curator special av.P. A. –A., ., ., jud.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 595/2014. Judecătoria ARAD