Reziliere contract. Încheierea nr. 11/2014. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 11295/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 11.295

Ședința Camerei de Consiliu din 04 noiembrie 2014

Președinte: C. L. D.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamantul M. A. prin P. în contradictoriu cu pârâta A. G. D., având ca obiect reziliere contract și evacuare.

Procedura se desfășoară în Camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, conform adresei emise în acest sens, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 200 alin.(3) din N. Cod de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 26.09.2014, sub nr. de dosar_, reclamantul M. A. prin P. în contradictoriu cu pârâta A. G. D., a solicitat instanței rezilierea contractului de închiriere nr. 1570/40/10.01.2013 încheiat cu pârâta, în calitate de chiriaș și evacuarea necondiționată a acesteia și a membrilor familiei acesteia din imobil.

Potrivit art. 200 alin. 1 și 2 N.C.pr.civ., „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197.

Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantaui i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3)”.

În temeiul art. 200 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, instanța a acordat petentului un termen de 10 zile pentru a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 194 și art. 197 ți 150 alin.2 Cod procedură civilă, în sensul de a depune 2 exemplare din înscrisurile doveditoare certificate pentru conformitate, precum și extrasul de carte funciară, adresa prin care i s-a solicitat complinirea fiind din data de 01.10.2014, comunicată reclamantului în data de 07.10.2014.

Până la data prezentei încheieri, reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale sus indicate, în sensul că nu a depus 2 exemplare din înscrisurile doveditoare deși înscrisurile invocate în acțiune, depuse la filele 7 și 9-12 sunt simple copii, nefiind depus nici extrasul de carte funciară.

Constatând că în termenul acordat, reclamantul nu a înlăturat neregularitățile cererii de chemare în judecată,

Văzând că potrivit art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii,”

Instanța va anula cererea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea formulată de reclamantul M. A. prin P. cu sediul în A., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâta A. G. D., având ca obiect reziliere contract și evacuare.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în data de 04.11.2014.

Președinte Grefier

C. L. D. M. T.

Red./dact.CLD/CP/05.12.2014

3 ex./ 1 ex.

Se comunică: cu reclamantul M. A. prin P. cu sediul în A., ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Încheierea nr. 11/2014. Judecătoria ARAD