Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7124/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7124/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 11371/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 7124/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S. P.
Grefier S. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U. A. TERITORIALĂ - MUNICIPĂIUL BACĂU PRIN PRIMAR
și pe pârâta V. V. B., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În temeiul art.131 Cod procedură civilă instanța se declară competentă să soluționeze cauza.
În temeiul art.258 Cod procedură civilă încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate cererii.
Având în vedere că procedura este legal îndeplinită, nu s-au formulat alte cereri, s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._/180/2013 din 31.07.2013, reclamantul Municipiul Bacău reprezentat legal prin Primar a chemat in judecata ca parat pe V. V. B. pentru obligarea la plata chiriei restante și penalităților de întârziere in cuantum de 6703,92 lei, reziliere contract și evacuare.
Cererea este legal scutita de plata taxei de timbru.
In motivarea cererii, reclamantul arata ca între părți a intervenit un contract de închiriere cu privire la o locuință situată in Bacău, . . și deși a fost somat sa își achite obligațiile de plata a chiriei restante, acesta a refuzat.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus copia contractului de închiriere nr._/2006, nota de calcul, proces verbal de predare primire, act adițional la contract_/04.08.2006.
Legal citat parata nu s-a prezentat in fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din actele si lucrările dosarului, instanța retine:
Pârâta a încheiat cu reclamantul contractul de închiriere nr._/2006 având ca obiect preluarea folosinței locuință situată in Bacău, . . in schimbul unei chirii de 8,76 lei lunar.
Prin actul adițional la contract_/04.08.2006, părțile au stabilit o chirie de 36,72 lei lunar, care potrivit punctului 4 din contract, se datorează „în termen de 10 zile de la expirarea lunii pentru care se face plata, dată după care chiriașul este de drept în întârziere”.
Potrivit clauzelor contractului încheiat intre părți, locatarul se obligă să plătească chiria datorată, iar in cazul nerespectării acestei obligații locatorul poate cere rezilierea contractului și evacuarea chiriașului.
Prin același contract s-a stabilit că întârzierile la plata chiriei conduc la plata unei penalizări stabilite la punctul 5 din contract, „la 0,5% din suma datorată, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante”.
Din probatoriul administrat in cauza, instanța retine ca parata nu si-a onorat obligația de plată a chiriei asumată prin contractul încheiat, pentru perioada cuprinsă între octombrie 2011 – mai 2013.
În drept, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Vechiului Cod Civil, în vigoare la data încheierii contractului.
Potrivit 1429 Cod Civil, locatarul are ca îndatorire principală să plătească prețul locațiunii la termenele statornicite.
Potrivit art. 969 Cod Civil, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante. In consecință, nerespectarea de către locatar a obligațiilor contractuale atrage răspunderea acestuia conform prevederilor contractuale.
Constatând ca pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plata a chiriei, instanța urmează a admite acțiunea și a dispune obligarea sa la plata chiriei restante. În cea ce privește cuantumul acesteia, instanța reține că reclamanta a solicitat chiria pentru 20 de luni, însă nu a făcut dovada că părțile au stabilit o chirie de 185 de lei lunar, așa cum pretinde în cerere. Ultima modificare a chiriei a fost făcută prin actul adițional la contract_/04.08.2006, când s-a stabilit o chirie de 36,72 lei.
In ceea ce privește penalizările pretinse, cuantumul acestora nu poate fi mai mare decât debitul pretins, astfel că instanța va dispune obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere de 0,5% pe zi întârziere pentru fiecare chirie de 36,72 lei lunar, datorată conform punctului 5 lit. b din contract, fără ca cuantumul penalităților să poată depăși cuantumul chiriei, așa cum se prevede la punctul 5 teza finală din contract.
Constatând ca pârâta nu și-a îndeplinit obligatia de plata a chiriei și văzând prevederile art. 1020 Cod civil, instanța urmează a admite cerere reclamantei și a dispune rezilierea contractului de închiriere_/04.08.2006 încheiat intre părți.
Având in vedere că titlul locativ al pârâtului a fost desființat, instanța va dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în ., ., .> Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează a dispune conform dispozitivului ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea având ca obiect actiune in raspundere contractuala, formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ - MUNICIPĂIUL BACĂU PRIN PRIMAR cu sediul în Bacău,., jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâta V. V. B. – CNP_, domiciliată în Bacău, ., ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 734,40 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada octombrie 2011 - mai 2013, precum și penalități de întârziere de 0,5% pe zi întârziere pentru fiecare chirie de 36,72 lei lunar, datorată în perioada octombrie 2011 - mai 2013, fără ca cuantumul penalităților să poată depăși cuantumul chiriei.
Dispune rezilierea contractului de închiriere_/04.08.2006.
Dispune evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcu obiectul contractului de închiriere, situat în Bacău, ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.
Președinte, C. S. P. | ||
Grefier, S. M. |
Red. S.P./16 Decembrie 2013
S.M. /28 Noiembrie 2013
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4277/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 407/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|