Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 304/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 304/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 10839/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 304/2013

Ședința în cameră de consiliu de la 30 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier V. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . ROMÂNIA SA și pe pârât G. V., având ca obiect cerere de valoare redusă

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu lipsind: - pârât - G. V. - reclamant - . ROMÂNIA SA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

În temeiul art.131 coroborat cu art.1027 alin.1 Cod procedură civilă, instanța își verifică competența și se declară competentă în soluționarea prezentei cauze.

În raport de faptul că nu mai sunt de formulat alte cereri, de ridicat alte excepții de propus alte probe, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar în temeiul art.255 alin.1 coroborat cu art.1030 alin.2 Cod procedură civilă ca fiind necesare, utile și concludente în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art.1030 alin.1, 2 Cod procedură civilă instanța constată probatoriul administrat, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 22.07.2013, reclamantul . ROMÂNIA SA a chemat în judecată pe pârâtul G. V. solicitând instanței să oblige pârâtul la plata 458,95 lei debit și 21,46 lei cu titlu de dobândă contractuală calculată până la data de 31.01.2013 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de furnizare de energie electrică în baza căruia a furnizat energie electrică și deși pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor, nu și-a respectat obligația de plată a acestora, înregistrând un debit de 458,95 lei pentru perioada mai 2012-ianuarie 2013 La aceste sume s-au calculat dobânzi contractuale de 21,46 lei.

În drept, reclamanta a formulat acțiunea potrivit prevederilor art.1025 și următoarele Cod procedură civilă privind procedura specială a cererilor cu valoare redusă.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 lei.

Reclamantul a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, certificat de înregistrare, situația datoriilor, situația facturilor neîncasate, centralizator calcul penalități, contractul de furnizare a energiei electrice, invitație la conciliere directă, facturi fiscale emise pe numele pârâtului.

În apărare, deși i-a fost comunicată anexa nr. 3 din Ordinul MJ nr.359/C/2013-formularul de răspuns împreună cu cererea reclamantului și cu înscrisurile doveditoare, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosar, pârâtul nu a înțeles să completeze formularul de răspuns și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantului.

Procedura s-a desfășurat fără înfățișarea părților în acord cu prevederile art.1029 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța în temeiul art.1029 alin.9 Cod procedură civilă a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri existentă la dosar considerând-o necesară, utilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta . SA în calitate de furnizor (vânzător) și pârâtul, în calitate de consumator (client) au încheiat contractul de furnizare energie electrică având ca obiect furnizarea de energie electrică la locul de consum din localitatea B. ..

În schimbul energiei electrice consumate, pârâtul și-a asumat obligația de a achita integral și la termen contravaloarea acesteia (art. 7, lit. c) din contract.

Părțile au convenit că, în caz de neachitare a contravalorii facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, se vor aplica penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare așa cum rezultă din art. 11, pct. 2 din contract.

În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale_/15.05.2012,_/19.07.2012,_/25.09.2012,_/21.01.2013 pentru valoarea totală de 458,95 lei, aferente perioadei mai 2012-ianuarie 2013, așa cum rezultă din situația facturilor neîncasate (fila 12.dosar). La suma neachitată de către pârât au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 21,46 lei calculate până la data de 31.01.2013, astfel cum rezultă din centralizator calcul penalități fila 13.

În drept, potrivit prevederilor art. 969 din vechiul cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

În ceea ce privește domeniul aplicabil procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, potrivit art. 1025 alin.1 Cod procedură civilă, procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Facturile reprezintă înscrisuri sub semnătură privată ce fac dovada existenței actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul acestora împotriva destinatarului.

În speță, instanța reține că reclamanta . SA a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile emise pentru perioada mai 2012-ianuarie 2013, iar pârâtul nu a făcut dovada executării acestei creanțe.

Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar acesta nu a dovedit stingerea ei prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât atitudinea acestui de a nu respecta clauza asumată la semnarea facturii emise de reclamantă încalcă principiile de drept enunțate de art. 969 alin.1 și art.970 alin.1 Cod civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la debitul principal și le va admite în această formă.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de dobândă contractuală aferente prețului serviciilor, față de prevederile art. 11, pct. 2 din contract, instanța reține că neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități la nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetar, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.

Pentru motivele de drept și de fapt expuse, având în vedere și modul de soluționare a capătului principal de cerere, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a-l obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 21,46 lei cu titlu de penalități calculate până la data de 31.01.2013.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, având în vedere că pârâtul urmează să cadă în pretenții, văzând dispozițiile art.453 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă instanța urmează să oblige pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamant . ROMÂNIA SA cu sediul în BACĂU, Ș. CEL M., nr. 22 și pe pârât G. V. cu domiciliul în com. CORBASCA, ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 458,95 lei cu titlu de contravaloare a energiei electrice și suma de 21,46 lei cu titlu de dobândă contractuală calculată până la data de 31.01.2013.

Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2013

Președinte,

M. C.

Grefier,

V. A. B.

Tehnred.M.C./V.B. 07 Octombrie 2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 304/2013. Judecătoria BACĂU