Executare fără somaţie. Art. 573 C.p.c.. Sentința nr. 5646/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5646/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 11719/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5646/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE :L. P.
GREFIER: M. E.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect anulare incident plată, acțiune formulată de reclamant A. D.- N., în contradictoriu cu pârâta .>
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul Registratură, cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantul A. D. - N..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, s-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând .
La data de 8.08.2013, reclamantul A. D. – N. domiciliat în Bacău . . s-a adresa instanței de judecată cu o cerere prin care solicită să se declare nulitatea unei file CEC . 1BN_ cu valoare de 2236,01 Ron și cu data scadentă la 6.08.2013, ca urmare a pierderii acesteia.
Ulterior, prin cererea înregistrată la dosar, din 3.09.2013 reclamantul precizează că renunță la judecată.
Așa fiind, văzând și prevederile art. 406 alin. 1 și alin. 6 din noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de manifestarea de voință a reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că reclamantul A. D. – N. domiciliat în Bacău . . renunță la judecarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 08.08.2013
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Președinte, L. P. | ||
Grefier, M. E. |
M.E. 16 Septembrie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3835/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 760/2013.... → |
---|