Grăniţuire. Sentința nr. 5170/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5170/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 17829/180/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5170
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 28.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. L.
GREFIER: I. E.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ acțiune în constatare”, formulată de reclamanta O. A. în contradictoriu cu pârâtul G. A. .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședință publică din data de 13.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.11.2011 sub nr. de dosar_ /180/2011 reclamanta O. A. a chemat în judecată pe pârâtul G. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că sunt titularii unui drept de proprietate comună, perpetuă și forțată în cote de ½ asupra terenului aferent imobilului . situat în com Faraoani, . Bacău în care fiecare deține câte un apartament, stabilirea prin semne vizibile și externe a unei linii de hotar care să delimiteze terenul proprietatea reclamantei care nu face obiectul dreptului de proprietate comună, de terenul proprietatea pârâtului; rectificarea Cărții Funciare nr 6012 a Comunei Faraoani, respectiv a planului de amplasament și delimitare aferent în sensul înscrierii corecte a suprafețelor de teren ce aparțin pârâtului și delimitării acestora de suprafețele de teren ce aparțin reclamantei; obligarea pârâtului la ridicarea construcției în suprafață de aproximativ 5 mp edificată în mod nelegal pe terenul proprietatea reclamantei; în subsidiar, în funcție de modalitatea în care se va efectua grănițuirea, stabilirea în beneficiul reclamantei a unei servituți de trecere pentru folosința terenului arabil ce îi aparține situat în spatele imobilului . reclamanta și pârâtul, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara unei suprafețe de teren de 500mp situată în com Faraoani, . Bacău așa cum rezultă din TP_/10.11.2006 iar pârâtul este proprietarul suprafeței de 1000mp teren potrivit TP_/15.12.1999.Deși celor două titluri de proprietate suprafețele de teren proprietatea sunt situate în tarlaua 58/1 respectiv fragmentate în 10 parcele distincte în realitatea nu există o delimitare concretă a acestor parcele în teren, existând doar trei corpuri distincte de proprietate din care unul este folosit în comun de către reclamantă și pârât pe acest corp de proprietate fiind amplasat un corp de proprietate fiind amplasat în continuarea primului corp de proprietate. Reclamanta fiind plecată în străinătate, pârâtul a luat în stăpânire întregul corp comun întregul corp comun de proprietate pe care sunt construite blocul, cele două magazii și beciul comun, a procedat la edificarea unei construcții de aproximativ 5 mp în care se află o centrală termică pe peretele de nord și a mai construit și un gard ornamental din lemn și arbuști care o împiedică să aibă acces la magazia sa și la terenul proprietatea reclamantei situat în continuarea primului corp de proprietate . În acest fel pârâtul a diminuat valoarea apartamentului și o împiedică să aibă acces la terenul și magazia sa care se află în spatele blocului. Pârâtul a procedat la înscrierea dreptului său de proprietate pentru suprafața de 1000mp în Cartea Funciară nr_ a Comunei Faraoani sub nr 36 întocmind o documentație cadastrală eronată cu privire la amplasamentul suprafețelor de teren din TP_/15.12.1999 astfel încât din planul de situație rezultă că ea ar fi proprietara suprafeței de teren aferentă blocului și căii de acces către acesta iar pârâtului i-ar reveni suprafața de teren situată în spatele blocului care este liberă și poate fi exploatată. Mai mult, documentația cadastrală este eronată. Arată că deține o suprafață de teren de 180 mp teren arabil cu destinația grădină situat în continuarea primului corp de proprietate dar care este delimitat de primul corp de proprietate de o parcelă de teren proprietatea pârâtului astfel încât solicită instituirea unei servituți de trecere în beneficul reclamantei pe terenul pârâtului. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.
Acțiunea a fost legal timbrata.
Pârâta, care a depus întâmpinare la dosar, a invocat excepția lipsei coparticipării procesual pasive obligatorii a tuturor vecinilor, excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea și lipsa de obiect al capătului de cerere privind grănițuirea și excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind rectificarea CF_ deoarece erorile inițiale care s-au făcut la întocmirea documentației cadastrale au fost înlăturate, întocmindu-se documentația cadastrală corect .
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii. În motivare a arătat că, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.12.1991 a dobândit împreună cu soția sa dreptul de proprietate asupra unui apartament împreună cu suprafața de 900 mp Prin TP_/15.12.1999 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1021mp teren în . care l-a cumpărat este situat într-un condominiu cu 4 apartamente, printre care și cel al reclamantei. Tot în anul 1991 reclamanta a cumpărat apartamentul său împreună cu o suprafață de 500 mp teren pentru care i s-a întocmit TP_/2006 pentru aceeași suprafață de teren. În niciunul din titlurile de proprietate nu se face vreo mențiune cu privire la vreun drept de proprietate comună sau coproprietate . În speță, în condominiu se află apartamente aparținând unor proprietari diferiți iar terenul de sub . stare de coproprietate pe cote părți comună și perpetuă. Cu privire la cotele de ½ solicitate de reclamantă arată că acestea ar trebui stabilite proporțional cu suprafața de teren cumpărată de fiecare dintre ei. În ce privește cererea privind desființarea construcției arată că aceasta nu este autorizată însă această construcție de dimensiuni mici nu afectează în nici un fel reclamanta, cu atât mai mult cu cât este situată pe terenul său. Vecinii de la scara cealaltă și-au construit o construcție simetrică pe partea cealaltă a blocului. Construcția era destinată centralei termice lucru ce asigură o izolație termică a apartamentului. Cu privire la dreptul de servitute, solicită să se respingă acest capăt de cerere deoarece reclamanta are cale de acces.
Reclamanta a precizat cererea arătând că se întemeiază în drept pe dispozițiile art 555 și art 631-633 C civ, al doilea capăt de cerere este întemeiat pe dispozițiile art 560 C civ, al treilea capăt de cerere pe disp art 907 C civ, al patrulea capăt de cerere pe dispozițiile art 588 C civ, al cincilea capăt de cerere pe dispozițiile art 617C civ, iar ultimul capăt de cerere pe dis part 247 C proc civ. Reclamanta și-a precizat că terenul în indiviziune în suprafață de 640,40 lei din care 320,20 mp reclamantei proporțional cotei de ½ care revine fiecăruia.
Instanța, în baza art.167 din Codul de procedură civilă, a încuviințat probele cu înscrisuri, expertiză și un martor,procedând la administrarea lor.
S-a administrat proba cu înscrisuri, depunându-se în copie, următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr._, /10.11.2006, proces-verbal de punere în posesie nr. 6/ 06.06.1995, comunicarea încheierii nr._ din 30.06.2010, încheierea nr._ pronunțată de O.C.P.I., extras de carte funciară, documentație cadastrală, titlu de proprietate nr._, proces-verbal de punere în posesie nr. 34/ 06.06.1995, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, expertiză topocadastru și martorul F. M., declarația acesteia fiind consemnată și depusă la dosarul cauzei.
Analizând cu întâietate excepția ridicată de pârât, excepția lipsei coparticipării pasive obligatorii, instanța apreciază că aceasta este nefondată.
Astfel, reclamanta a promovat prezenta acțiune împotriva persoanei care este titular al dreptului de proprietate eliberat potrivit Legii 18/1991, respectiv TP_/15.12.1999 eliberat doar pe numele pârâtului G. A.. Având în vedere că reclamanta solicită aspecte legate doar de dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren ale pârâtului, instanța apreciază că nu se impunea chemarea în judecată a altor persoane. În consecință, va respinge excepția invocată.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că:
În fapt, atât reclamanta O. A. cât și pârâtul G. A. au dobândit, prin contract de vânzare cumpărare încheiate în cursul anului 1991 de la fostul CAP Faraoani dreptul de proprietate asupra a câte unui apartament în aceeași clădire situată în com Faraoani, . Bacău, prima la parterul blocului iar pârâtul la etajul întâi al aceluiași . reclamantei.
Ulterior, prin TP_/10.11.2006 s-a reconstituit reclamantei O. A. drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 500 mp intravilan situată în .. Prin TP_/15.12.1999 s-a reconstituit dreptul de proprietate al pârâtului asupra suprafeței de 1021 mp teren intravilan situată în . Faroani, jud Bacău. Suprafețele de teren din cele două titluri de proprietate au fost identificate potrivit anexei nr 2 din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert C. N.. Ori din schița întocmită de expert rezultă că în ceea ce privește imobilul în care se află cele două apartamente, reclamanta are în proprietate exclusivă suprafața de teren de sub imobil identificată prin porțiunea de culoare roșie –CC4 cu suprafață măsurată de 340 mp ( precizată de expert ca fiind de 218 mp-îndreptarea eroare) iar pârâtul are în proprietate exclusivă suprafața măsurată 402mp identificată prin hașurare cu albastru-CC4. În niciun titlu de proprietate și niciun act de proprietate asupra imobilelor apartamente ale părților în cauză nu se identifică vreo suprafață de teren situată sub imobil și care s-ar afla în indiviziune. Astfel, față de identificările expertului topocadastru și conținutul actelor de proprietate depuse în cauză rezultă că dreptul de proprietate al părților asupra terenului de sub . fiind teren bine delimitat în proprietate exclusivă parțial a reclamantei, parțial al pârâtului, cererea reclamantei de a constata un drept de proprietate comună, perpetuă și forțată asupra acestei suprafețe de teren apărând ca nefondată, reclamanta putând solicita cel mult un drept de superficie pe terenul pârâtului. Instanța urmează să să nu țină seama de înregistrarea la OCPI cu număr cadastral_ având în vedere că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar nu există nici un act din care să rezulte o stare de indiviziune forțată și perpetuă asupra vreunei suprafețe de teren, iar documentația cadastrală nu face dovada dreptului de proprietate . De asemenea nici procesele verbale de punere în posesie nu au nici o relevanță juridică în speță, eventuale aspecte legate de reconstituirea greșită a TP, amplasamente greșite din TP putând fi invocate în cadrul unui dosar separat care să vizeze chiar Titlul de Proprietate contestat. În consecință, va respinge primul capăt de cerere ca nefondat.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că posesia actuală a suprafaței de teren individualizate cu 2 încercuit pentru reclamantă și care exced curții blocului, așa cum rezultă din anexa nr 1 și anexa nr 2 la raportul de expertiză topocadastru întocmit de expert C. N. este conformă cu titlul său de proprietate și sunt delimitate clar de proprietatea pârâtului cu semne distincte, respectiv 10-9-8-7-16-17-18 sunt materializate cu țăruși de lemn( concluzii coroborat cu anexa 1 și anexa 2), iar pe punctele 33-32-31-29 este gard de plasă așa cum rezultă din anexa nr 1 din același raport de expertiză. În consecință, va respinge acest capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect rectificarea cărții funciare_ a comunei Faraoani, instanța reține că aceasta este întocmită fără să afecteze amplasamentul terenurilor din TP_/10.11.2006 prin care s-a reconstituit reclamantei O. A. drept de proprietate asupra terenurilor. În consecință, va respinge cererea ca nefondată.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect ridicare construcție instanța reține că această construcție reprezentând spațiu cere deservește centrala termică pentru cele două apartamente instanța reține că această clădire este construită în cea mai mare parte pe terenul pârâtului-potrivit schiței anexe nr 2 și așa cum rezultă din declarațiile martorei F. M. reclamanta a fost de acord cu construirea încăperii respective și nici nu deranjează pe reclamantă. Mai mult, în mod simetric, pe peretele celeilate scări de . încăpere similară care nu deranjează pe proprietar . Reclamanta nu a dovedit dealtfel în cauză că o deranjează această încăpere menită să deservească încălzirii celor două apartamente. În consecință, va respinge și acest capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere subsidiar având ca obiect constituirea unei servituți de trecere, instanța reține că din raportul de expertiză rezultă că reclamanta are cale de acces la suprafața de teren identificată ca A16 și Cc11 direct din drumul comunal, pe latura de sud a acestui teren nefiind îndeplinită condiția ca suprafața de teren să fie „ loc înfundat”. În consecință va respinge și acest capăt de cerere.
Având în vedere dispozițiile art 274 C proc civ, va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei coparticipării pasive obligatorii.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta O. A. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat P. M. din Bacău, .. 11, . în contradictoriu cu pârâtul G. A. domiciliat în comuna Faraoani, . Bacău, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.06.2013.
Președinte
M. M. L.
Grefier
I. E.
Red. M.M.L. 22.07.2013
4 ex.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 563/2013. Judecătoria BACĂU | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7234/2013.... → |
---|