Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4935/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4935/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 6390/180/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4935

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 20.06.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M. L.

GREFIER: I. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „ ordonanță președințială”, acțiune formulată de reclamanta T. I. A. în contradictoriu cu pârâtul S. M. R. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta asistată de avocat U. M. și curator - avocat A. E. F. pentru pârât, lipsă fiind pârâtul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

S-a legitimat reclamanta T. I. A. cu C.I. . nr._ CNP_.

În baza art. 131 Cod procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței.

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cererea în temeiul art. 94 alin.1 lit. a coroborat cu art. 114 Cod procedură civilă.

Instanța numește curator pentru pârât pe avocat A. E. F..

Instanța acordă cuvântul părților cu privire la probe.

Avocat U. M. pentru reclamantă solicită proba cu înscrisuri, anchetă socială la domiciliul reclamantei .

Cu privire la proba cu martori lasă la aprecierea instanței.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și ancheta socială.

Constată că a fost efectuată ancheta socială la domiciliul reclamantei T. I. A..

Avocat U. M. pentru reclamantă arată că nu are alte cereri.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat U. M. pentru reclamantă solicită admiterea cererii.

În ceea ce privește urgența cererii aceasta este justificată întrucât reclamanta nu poate încasa indemnizație pentru minor întrucât acesta s-a născut la A., iar Serviciul Public de Asistență Socială i-a întocmit dosar în circumscripția județului A., pentru a fi transferat acest dosar la Bacău fiind necesară stabilirea domiciliului minorului la locuința reclamantei din Bacău.

Solicită admiterea cererii, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul mamei sale pentru a transfera acest dosar de la Serviciul Public de Asistență Socială A. la Serviciul Public de Asistență Socială Bacău pentru a încasa indemnizația pentru copil.

Solicită a se avea în vedere că a formulat și acțiune pe drept comun. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că reclamanta nu este salariată, pârâtul este plecat în Italia de când minorul avea patru luni.

Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N T A

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data 23 aprilie 2013, reclamanta T. I.-A. a chemat în judecată pe pârâtul S. M. R. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească pronunțată pe calea ordonanței președințiale, să fie stabilit domiciliul minorului S. Edward-Ș. la locuința ei.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că din relatia de concubinaj cu paratul a rezultat minorul S. EDWARD - S., nascut la data de 08. Septembrie. 2012.

Au locuit impreuna in casa parintilor paratului, in ., unde a si nascut. La scurt timp dupa ce a nascut, paratul a plecat sa munceasca in Italia si nu a mai dat nici un semn de viata, nu s-a mai interesat niciodata de copil. D. urrnare a luat copilul si a venit in Bacau, la casa parintilor săi.

Pentru a beneficia de indemnizatie crestere copil in jud. Bacau, respectiv pentru a putea transfera dosarul de la A.J.P.I.S.- A. la Serviciul Public de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Bacau, in conditiile in care minorul nu are un domiciliu stabil, a fost nevoita sa formuleze prezenta cerere.

Solicită a se retine ca urgenta este justificata de dreptul copilului de a beneficia de alocatia de stat, suma de bani fiind necesara pentru intretinerea lui, intrucât reclamanta nu are loc de munca.

In consecinta, tinand seama de interesul major al copiiului, solicită ca instanța să dispună stabilirea domiciliului minorului la domiciliul reclamantei.

În drept, își intemeiază actiunea pe dispozitiile art. 996 C. proc. Civ,. Art. 263 cod civil ,400 Cod civil

În dovedire, reclamanta a solicitat admiterea și administrarea probei cu înscrisuri, anchetă socială și a probei testimoniale –martora T. M..

A depus, în copie: livret de familie . nr._, carte de identitate, certificat de naștere pentru minorul S. Edward – Ș., adresa nr. 2416/14.02.2013 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău, ancheta socială nr._/14.01.2013 .

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru – 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar .

Pârâtul, legal citat prin publicitate și la ultimul domiciliu cunoscut, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Primăria mun. Bacău – C. Autoritate Tutelară a întocmit ancheta socială la domiciliul reclamantei, concluziile fiind consemnate în referatul înaintat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că părțile au conviețuit într-o relație de concubinaj la domiciliul părinților pârâtului în ., iar din conviețuirea lor a rezultat minorul S. Edward-Ș., născut la data de 8 septembrie 2012 .

După nașterea copilului pârâtul a plecat în străinătate și nu s-a mai interesat de ea și de copil, aceasta revenind la domiciliul părinților săi în Bacău, creând minorului condiții de viață corespunzătoare, atât din punct de vedere material cât și moral.

În ceea ce-l privește pe pârât, acesta nu a mai luat legătura cu reclamanta și minorul și nici părinții săi nu știu unde se află. În aceste condiții, instanța a dispus citarea pârâtului prin publicitate potrivit art 167 C proc civ, desemnând curator pentru pârât avocat.

În prezent pe rolul Judecătoriei Bacău se află dosarul nr._ având ca obiect acțiunea de exercitare a autoritate părintească și stabilire domiciliu minor promovata de reclamanta T. I.-A. .

Potrivit art. 996 alin. 1 NCPC” instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere,pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea separa, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale, coroborate cu cele ale art. 996 alin. 5 NCPC, se desprind condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului .

Raportat la situația de fapt reținută, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite cumulativ aceste condiții.

Astfel, urgența este justificată de necesitatea ca, până la soluționarea definitivă a acțiunii de exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor să i se asigure minorului un climat stabil din punct de vedere locativ și, chiar, emoțional, și să se creeze un cadru legal în vederea luării măsurilor – mai ales a celor cu caracter urgent – impuse de activitățile de creștere, educare și pregătire profesională a acestora.

Măsura care se cerere a fi luată, are caracter provizoriu- până la soluționarea definitivă a cererii privind exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor – și nu se prejudecă fondul – asupra relațiilor personale dintre părinți și minor urmând a se stabili prin hotărâre de exercitare a autorității părintești și stabilire domiciliu minor, după administrarea probatoriului corespunzător.

Fiind incidente dispozițiile art. 996 alin. 1 NCPC, instanța constată că prezenta cerere este întemeiată, astfel încât o va admite.

Raportat la situația de fapt reținută și având în vedere dispozițiile art. 400 alin. 1-2 C. civil, și constatările autorității tutelare instanța apreciază că este în interesul acestuia să îi fie stabilit domiciliul la locuința mamei.

Văzând și dispozițiile art. 453 alin. 1 NCPC;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea ,având ca obiect ordonanță președințială, formulată de reclamanta T. I. A. domiciliată în Bacău, ., ., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul S. M. - R. domiciliat în comuna C., ., județul A., CNP_.

Stabilește domiciliul minorului S. Edward –Ș. ( ns. la data de 8 septembrie) la locuința reclamantei din mun. Bacău, ., județul Bacău, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Bacău.

Dispune plata din fondurile Ministerului de Justiție a sumei de 200 lei pentru curator-avocat A. E. F..

Obligă reclamanta să plătească către stat suma de 200 lei reprezentând cheltuieli pentru onorariu avocat desemnat curator în cauză.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 210,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2013.

Președinte

M. M. L.

Grefier

I. E.

Red. M.M.L. 21.06.2013

Tehn. I.E. 25.06.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4935/2013. Judecătoria BACĂU