Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4915/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4915/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 699/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4915/2013

Ședința publică de la 20 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier M. T.

Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile avand ca obiect “partaj bunuri comune” formulata de reclamantul V. G. in contradictoriu cu parata C. A. .

Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica din 13.06.2013, discuțiile fiind consemnate în încheierea din acea zi .

I N S T A N T A

-deliberand -

Asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bacău sub nr._ /17.01.2012 reclamantul V. G. a chemat in judecata pe pârâta C. A. pentru ca in baza probelor administrate instanța sa dispună partajarea bunurilor comune dobândite de parți in timpul căsătoriei.

Acțiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru 8781 lei si timbru judiciar de 5 lei

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat in esența ca în timpul căsătoriei cu pârâta a dobândit următoarele bunuri comune: o garsonieră situată în Bacău, ., ., o casă de locuit situată în Bacău, .,județul Bacău, suprafața de 1442, 40 mp teren situat în Bacău, .,județul Bacău, că soli cită a se face partajul conform contribuției părților și ca pârâta să fie obligată la restituirea a jumătate din suma de impozit ( doi ani ) pe care a plătit-o dânsul.

Nu a fost indicat temeiul de drept.

La termenul din 1 martie 2012 reclamantul a precizat acțiunea în sensul că solicită să-i fie restituită din suma reprezentând impozit jumătate,respectiv 300 lei. La același termen a mai arătat că solicită cotă de contribuție de 50 %

În probațiune reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și cu expertize.

Pârâta legal citată s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare( fl 24 ) prin care a arătat că este de acord cu acțiunea de partaj.

În motivare pârâtul a arătat în esență că in timpul căsătoriei cu reclamantul a dobândit bunurile indicate de acesta în acțiune, că solicită atribuirea bunurilor în natură în sensul ca în lotul reclamantului să fie atribuită garsoniera iar în lotul dumneaei celelalte bunuri, că în anul 1959 au dobândit un teren pe Calea Bârladului pe care au edificat un imobil reprezentând casă de locuit, că în anul 2005 din această suprafață au înstrăinat fiului dumnealor suprafața de 391., 48 mp teren și o casă compusă din două camere, lipită de locuința dumnealor, că solicită atribuirea în natură a casei și terenului aferent în lotul dumneaei întrucât casa nu este dotată cu două intrări iar accesul în grădina din spate se poate face numai pe jos, că de la momentul desfacerii căsătoriei s-a aflat neîntrerupt în posesia acestor bunuri și că reclamantul are o relație tensionată cu fiul său.

În drept au fost invocate dispozițiile art 115 cod proc civ.

În probațiune pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului ( fl 38 ) și cu martori, fiind audiat C. M. ( fl 37 ), în audierea celui de - al doilea martor nemainsistând ( fl 65 )

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei ( fl 29 ) prin care a arătat că este de acord cu atribuirea garsonierei în lotul său dacă se va scădea din valoarea locuinței și a terenului valoarea garsonierei, iar diferența să fie împărțiră în cote de 75 % pentru dumnealui și de 25 % pentru pârâtă și că e de acord cu atribuirea casei și terenului către pârâtă după achitarea diferenței de sumă ce i se cuvine, întrucât nu se poate să locuiască două persoane în același imobil în condițiile unei tensiuni crescute.

La termenul din 12 aprilie cererea formulată de reclamant a fost apreciată ca o modificare a acțiunii principale.

A fost efectuate expertize de specialitate topocadastru ( fl 78 - 86 ) și construcții ( fl 101 - 106 )

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 30 aprilie 2013 s-a constat calitatea de soți a părților, masa bunurilor comune, datoria comună a părților de 600 lei și cote de contribuție de 50 % pentru fiecare.

La termenul din 16 mi 2013 a fost încuviințată pentru reclamantă proba cu o nouă expertiză topocadastru, din care a fost decăzută la termenul din 13.+6.2013.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine ca:

Dreptul soților asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei reprezintă un drept de proprietate comună în codevălmășie, bunul aparținând coproprietarilor, fără a fi precizată vreo cotă - ideală. Părțile au avut calitatea de soți de la data de la data de 27.09.1959 pana la data de 02.04.2010, data rămânerii irevocabile a sentinței civile de divorț nr. 860 din 3 februarie 2010, pronunțata de Judecatoria Bacau în dosarul nr._ .

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 30 aprilie 2013 instanța a reținut că în timpul căsătoriei părțile au dobândit împreună următoarele bunuri:

- o garsonieră situată în Bacău, ., ., județul Bacău achiziționată prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 127 din 12.01.1998 la BNP S. N. din Bacău, în valoare de 73 865 lei

- o casă situată în Bacău, .,județul Bacău, dobândită prin edificare potrivit sentinței civile nr.3243 din 28.02.1990 pronunțată în dosarul nr. 8660/1990 al Judecătoriei Bacău, în valoare de_ lei

- 1477 mp teren ( curti - construcții și arabil ) situat în Bacău, ., județul Bacău, achiziționat potrivit contractului de vânzare - cumpărare 2971 / 223 încheiat în data de 22 decembrie 1959, în valoare de 159 448,94 lei

Pentru a reține aceste bunuri instanța a avut în vedere cererea reclamantului astfel cum a fost modificată coroborată cu întâmpinarea a pârâtei, cu interogatoriul reclamantului, înscrisurile depuse la dosar, declarația martorului audiat și expertizele de specialitate efectuate.

Astfel, potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 127 din 12.01.1998 la BNP S. N. din Bacău, coroborat cu mențiunile raportului de expertiză construcții soții au achiziționat în timpul căsătoriei o garsonieră compusă dintr-o cameră de locuit și dependințe, având o valoare de circulație de_ lei

Potrivit sentinței civile nr. 3243 din 28.02.1990 pronunțată în dosarul nr. 8660/1990 al Judecătoriei Bacău și raportului de expertiză construcții, în timpul căsătoriei, în anul 1960, părțile au edificat o casă situată în Bacău, ., județul Bacău, compusă din trei camere, o bucătărie, o baie, un hol și o verandă, având o valoare de circulație de_ lei.

Totodată, prin contractul de vânzare - cumpărare 2971 / 223 încheiat în data de 22 decembrie 1959 încheiat la notariatul de Sta al orașului Bacău foștii soți au achiziționat suprafața de 1842,40 mp teren situat în Bacău, ., județul Bacău. Din această suprafață au înstrăinat fiului C. R. M. și soției acestuia C. A. suprafața de 391,48 mp teren prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2076 / 16.12.2005 la BNP M. D..

Nici unul din aceste bunuri nu a fost contestat de pârâtă, astfel încât ele au fost reținute la masa de partaj.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata a jumătate din datoriile imobilului în sumă totală de 600 lei.

Potrivit art 32 lit a cod fam sunt datorii comune cheltuielile de administrare făcute în legătură cu un bun comun.

Cu înscrisuri ( respectiv chitanțele nr._ / 2011 și_ / 2011 ) reclamantul a făcut dovada achitări sumei de 600 lei reprezentând taxă salubritate, taxă teren,impozit clădire.

În aceste condiții instanța a constat ca datorie comună a părților suma de 600 lei reprezentând utilități, urmând să fie suportată de acestea potrivit cotelor de contribuție ce le revin

În privința cotelor de contribuție instanța a reținut următoarele:

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale.

Pentru stabilirea cotelor de contribuție ale soților instanța a avut în vedere mai multe criterii, precum veniturile realizate de soți în gospodărie, măsura în care soții alocă cheltuielilor comune veniturile realizate, munca depusă în gospodărie, ajutorul părinților etc.

Prin cererea de chemare în judecată modificată reclamantul a solicitat reținerea unei cote de contribuție de 75 % în favoarea sa, restul de 25 % urmând a-i reveni soției. Pârâta a solicitat să fie reținute cote de contribuție de 50 % pentru fiecare din soți.

Martorul audiat la cererea pârâtei, C. M. ( fl 37 ), care cunoaște părțile din momentul în care s-au mutat în casa de pe . cu acestea, a relatat că nu știe ce venituri realizau soții, afirmând doar că ambii au lucrat pe toată durata încheierii căsătoriei, la un moment dat pe un autobuz care le aparținea, reclamantul fiind șofer iar pârâta casieriță. A mai specificat dumnealui că tatăl pârâtei avea o moară și săptămânal îl vedea acasă la părți pentru a-i ajuta, fără a cunoaște în ce consta acest ajutor.

De gospodărie și de creșterea copiilor s-au îngrijit deopotrivă ambii soți după cum a relatat martorul sus amintit. La interogatoriul ce i s-a luat ( fl 38, întrebarea 3 ), reclamantul a recunoscut că soția sa s-a îngrijit de creșterea copiilor în condițiile în care dumnealui fiind șofer, era mult timp plecat în interes de serviciu.

Pârâta a depus la dosar copie a carnetului de muncă . nr._ din al cărei conținut rezultă că aceasta a lucrat din anul 1966 până în 1996, când a fost propusă pentru pensionare la cerere.

Reclamantul nu a depus asemenea înscris, astfel încât în ceea ce-l privește instanța a luat în considerare venitul minim pe economia națională, întrucât, în condițiile în care a lucrat, nu ar fi putut realiza mai puțin de acest venit.

Astfel că, în condițiile în care prin probatorul administrat nu s-a făcut dovada realizării de către reclamant a unor venituri mai mari decât ale soției sale, instanța a apreciat că prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnată, reținând următoarele cote de contribuție: pentru reclamant de 50% iar pentru pârâtă de 50%.

Sub aspectul atribuirii bunurilor instanța reține că împărțirea bunurilor comune ale soților trebuie făcută de regulă în natură, numai în situația în care nu este posibilă atribuirea de bunuri către fiecare copartajant urmând să fii compensate în bani drepturile lor.

La formarea loturilor instanța are în vedere criteriile stabilite de art. 6739 C.pr.cv, și anume mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, posesia asupra bunurilor, natura bunului, evitarea împărțirii excesive a bunurilor, ocrotirea interesului părților, starea de nevoie .

În cauză au fost efectuate expertize de specialitate: construcții și topocadastru.

Potrivit expertizei construcții întocmită de doamna expert Zvenghințev E. ( fl 101- 106 ) garsoniera situată în Bacău, ., ., județul Bacău achiziționată prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 127 din 12.01.1998 la BNP S. N. din Bacău a fost evaluată la un preț de circulație de_ lei iar casă situată în Bacău, .,județul Bacău, dobândită prin edificare potrivit sentinței civile nr.3243 din 28.02.1990 pronunțată în dosarul nr. 8660/1990 al Judecătoriei Bacău, la o valoare de circulație de_ lei

Potrivit expertizei topocadastru ntocmită de doamna expert C. N.( fl 78 - 86 ) suprafața de 1477 mp teren ( curti - construcții și arabil ) situat în Bacău, ., județul Bacău, achiziționat potrivit contractului de vânzare - cumpărare 2971 / 223 încheiat în data de 22 decembrie 1959 a fost evaluată la suma de 159 448,94 lei

Sub aspectul atribuirii bunurilor instanța reține că potrivit copiei cărții de identitate depuse la dosar ( fl 14 ) pârâtul are domiciliul în Bacău, ., județul Bacău, locația despre care pârâta a afirmat că este domiciliul pe care îl împarte cu noua soție.

Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat atribuirea în lotul său a casei și a terenului întrucât ulterior desfacerii căsătoriei aceste bunuri s-au aflat în posesia dumneaei.

Potrivit expertizelor construcții și topocadastru efectuate în cauză imobilele nu sunt comod partajabile în natură.

În consecință, față de cele anterior menționate, instanța urmează a atribui în lotul reclamantului garsonieră situată în Bacău, ., ., județul Bacău achizitionată prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub numărul 127 din 12.01.1998 la BNP S. N. din Bacău, în valoare de 73 865 lei, iar în lotul pârâtei : casa situată în Bacău, .,județul Bacău, dobândită prin edificare potrivit sentinței civile nr.3243 din 28.02.1990 pronunțată în dosarul nr. 8660/1990 al Judecătoriei Bacău, în valoare de_ lei și suprafața de 1477 mp teren ( curti - construcții și arabil ) situat în Bacău, .,județul Bacău, achiziționat potrivit contractului de vânzare - cumpărare 2971 / 223 încheiat în data de 22 decembrie 1959, în valoare de 159 448,94 lei

Pentru egalizarea loturilor va obliga obliga pârâta să plătească reclamantului cu titlu de sultă suma de 51 197, 97 lei.

Potrivit cotelor de contribuție stabilite va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei reprezentând contravaloare utilități, respectiv jumătate din datoria comună.

În baza art 276 cod proc civ va compensa cheltuielile de judecată aferente cererii de partaj bunuri comune până la limita sumei de 1000 lei și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3601,5 reprezentând cheltuieli suportate în plus de acesta corespunzător cotelor de contribuție ( taxa timbru, onorarii expertize )

Va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii privind cota de contribuție majorată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea principală de partaj astfel cum a fost modificată de reclamantul V. G. domicliat în Bacau, ., jud Bacau în contradictoriu cu pârâta C. A. domiciliata in Bacau, .. 210, jud Bacau.

Constată că părțile au avut calitatea de soți de la data de 27.09.1959 pana la data de 02.04.2010, data rămânerii irevocabile a sentinței civile de divorț nr. 860 din 3 februarie 2010, pronunțata de Judecatoria Bacau în dosarul nr._

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri imobile:

- o garsonieră situată în Bacău, ., . achizitionată prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub numărul 127 din 12.01.1998 la BNP S. N. din Bacău, în valoare de 73 865 lei

- o casă situată în Bacău, .,județul Bacău, dobândită prin edificare potrivit sentinței civile nr.3243 din 28.02.1990 pronunțată în dosarul nr. 8660/1990 al Judecătoriei Bacău, în valoare de_ lei

- 1477 mp teren ( curti - construcții și arabil ) situat în Bacău, .,județul Bacău, achiziționat potrivit contractului de vânzare - cumpărare 2971 / 223 încheiat în data de 22 decembrie 1959, în valoare de 159 448,94 lei

Valoarea masei de partaj este de 250 125,94 lei.

Constată ca datorie comună a părților suma de 600 lei reprezentând utilități.

Constată că reclamantul a avut o contribuție de 50% la dobândirea bunurilor comune iar pârâta de 50%.

Dispune sistarea stării de devălmășie.

Atribuie în lotul reclamantului o garsonieră situată în Bacău, ., ., județul Bacău achizitionată prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub numărul 127 din 12.01.1998 la BNP S. N. din Bacău, în valoare de 73 865 lei

Valoarea lotului atribuit reclamantului este de 73 865 lei

Atribuie în lotul pârâtei următoarele bunuri

- o casă situată în Bacău, .,județul Bacău, dobândită prin edificare potrivit sentinței civile nr.3243 din 28.02.1990 pronunțată în dosarul nr. 8660/1990 al Judecătoriei Bacău, în valoare de_ lei

- 1477 mp teren ( curti - construcții și arabil ) situat în Bacău, .,județul Bacău, achiziționat potrivit contractului de vânzare - cumpărare 2971 / 223 încheiat în data de 22 decembrie 1959, în valoare de 159 448,94 lei

Valoarea lotului atribuit pârâtei este de 176 260,94 lei.

Pentru egalizarea loturilor obliga obliga pârâta să plătească recalamntului cu titlu de sultă suma de 51 197, 97 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei reprezentând contravaloare utilități.

Compensează cheltuielile de judecată aferente cererii de partaj bunuri comune până la limita sumei de 1000 lei și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3601,5 reprezentând cheltuieli suportate în plus de acesta corespunzător cotelor de contribuție.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii privind cota de contribuție majorată.

Cu apel in 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in sedinta publica azi 20.06.2013.

P., Grefier,

tehnored. B.A/T.M.

ex. 4

5.07/8.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4915/2013. Judecătoria BACĂU