Contestaţie la executare. Sentința nr. 116/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 116/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 1103/180/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 116/2013
Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier A. P.
Pe rol soluționarea sesizării de perimare privind judecarea cauzei Civile formulate de către contestator F. L. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BACĂU, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța repune cauza pe rol, invocă din oficiu excepția perimării, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra excepției de perimare:
Având în vedere faptul că din verificarea actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18.06.2010, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 (1) pct. 1 C.pr.civ, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Bacău,
Constatând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Față de împrejurarea că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm C.pr.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia perimarii.
Constata perimata cererea de chemare in judecata formulată de către contestator F. L. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BACĂU.
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 Ianuarie 2013.
Președinte, S. M. | ||
Grefier, A. P. |
S.M./A.P. 16 Ianuarie 2013/2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2273/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5792/2013.... → |
---|