Plângere contravenţională. Sentința nr. 174/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 174/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 11266/180/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR: 174
Ședința publică de la 14.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Dolgoș P. D.
Grefier V. C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. F. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, de către OCPI Bacău relațiile solicitate.
În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare, iar la apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat și având în vedere faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 20.08.2012, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, plângerea formulată de petentul C. F., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.08.2012, încheiat de I. Bacău, precum si obligarea intimatei la plata de daune morale.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că in localitatea Răcaciuni a fost oprită în trafic și sancționată pentru depășirea limitei de viteză. Arata ca nu circula cu viteza de 80 km/h, nu se afla în localitate, iar aparatul radar, ce era montat pe autoutilitara politiei și circula cu 100 km/h, a înregistrat o viteză eronata .
Plângerea contravențională nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii, petenta nu a solicitat probe.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform disp. art.15, lit. I, din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru.
Intimata I. Bacău, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. A trimis materialul probator în temeiul căruia a fost încheiat procesul verbal . nr._/02.08.2012, respectiv, raport agent constatator, planșe foto, buletin de verificare metrologică si atestat agent.
La solicitarea instanței, OCPI Bacău a comunicat prin adresa nr._/5.12.2012, că potrivit coordonatelor GPS aflate pe planșele foto, aparatul radar se afla în intravilanul localității Răcăciuni, pe E85 la km 259,93 m.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție CP nr._/02.08.2012, petenta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei (6 puncte–amendă) și 4 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 49 al. 1 din OUG 195/2002 si sanctionata de art. 100, alin 2 din OUG nr.195/2002.
S-a reținut că în ziua de 2.08.2012, ora 16,01, pe DN 2 în localitatea Răcăciuni, a fost depistată petenta conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza peste limita maximă admisă de lege, respectiv cu viteza de 82km/h pe sector de drum cu limita de viteză 50 km/h.
Petenta a semnat procesul verbal cu următoarele obiecțiuni: „Autoturismul politiei venea din sens opus și cel care a constatat, nu știu daca are pregătirea necesara ca lucrător radar”.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal CP nr._/02.08.2012, în conformitate cu art.34 din O.G.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 108, alin. 1, lit. c, pct.3 din OUG nr.195/2002, depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic atrage 4 puncte penalizare și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă), conform art.101, alin.2 din același act normativ.
Din probele administrate reiese că susținerile petentei, sunt neîntemeiate, aceasta săvârșind fapta reținută în procesul verbal.
Astfel, din raportul agentului constatator rezulta ca aparatul radar de tip AUTOVIZION care a făcut măsurătoarea este montat pe Dacia L. cu nr._ iar verificarea metrologica este valabila un an, începând cu data de 5.04.2012 ( fl. 22), măsurătoarea putându-se efectua atât in regim staționar cat si in regim de mișcare.
De asemenea, iar agentul constatator este atestat sa desfășoare activități in calitate de operator radar, conform Atestatului . nr._(fl. 21).
Din planșele foto depuse la dosar rezulta ca petenta circula cu viteza de 82 Km/h, că aceasta era in localitate, iar autoturismul a fost clar pus în evidență.
Prin urmare, întrucât petenta nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator și nu există alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic sau nelegal, urmează să mențină procesul-verbal ca legal și temeinic.
Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere că aceasta respectă exigențele art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sancțiunea stabilită fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Mai mult, agentul constatator a aplicat o amendă contravențională în cuantumul minim permis de lege.
Având în vedere toate aceste considerente instanța va respinge plângerea formulată de petentă, împotriva procesului verbal . nr._/02.08.2012, ca nefondată.
În speță, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii față de petentă, instanța urmează să respingă si cererea privind acordarea de daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de petentul C. F., domiciliat în București, sector 3, ., nr.6, ., . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14.01.2013.
Președinte Grefier
Dolgoș P. D. V. C. A.
Red. DPD/ dact. V.C.A
13.02/14.02.2013
4ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5207/2013. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 3233/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|