Plângere contravenţională. Sentința nr. 3253/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 3253/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 5649/291/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentinta civila nr.3253

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. S.

Grefier S. M.

Pe rol fiind pronuntarea cauzei Civil privind pe petent P. M. și pe intimat C. L. BACĂU - POLIȚIA PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BACĂU, având ca obiect plângere contravetionala înlocuire amendă contravențională

Dezbaterile de fond au avut loc in sedinta publica din 02.04.2013 fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea la data de 09.04.2013.

I N S T A N T A

- deliberand -

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin actiunea petentului P. M., inregistrata pe Judecatoriei Bacău sub nr._ din 22.02.2013, instanta a fost sesizată cu cererea de inlocuire a amenzii contraventionale cu obligarea contravenientului la prestarea unei munci in folosul comunitatii.

Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu intimatul IPJ înlocuirea cu muncă in folosul comunitatii a amenzii contraventionale de 100 lei, aplicata prin procesul-verbal de contraventie . nr._ încheiat de catre I.P.J. Bacău.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 9 alin. (3) din OG nr. 2/2001.

In sustinerea plangerii, petentul a depus la dosar inscrisuri.

legal citat, intimatul a formulat intampinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei P. M. și respingerea plângerii.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal . nr._ din 16.02.2010 încheiat de catre l.P.J. Bacau a fost sanctionat intimatul cu amendă contraventionala in cuantum de 100 lei.

Potrivit Art. 9 alin. (3)-(5) din OG nr. 2/2001:

,,(3) In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii și nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a săvârșit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligării contmvenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

(4) La primul termen de judecatii, instanta, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, in vederea achitarii integrale a amenzii.

(5) In cazul in care contravenientnl nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin.(4), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea obligării la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, cu acordul acestuia."

Potrivit Art. 391 din OG nr. 2/2001 alin 1, In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii și nu există posibilitatea executarii silite, acesta va sesiza instanta in circumscriptia căreia s-a săvârșit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea prestării unei activitati in folosul comunitatii, tindndu-se seama, după caz, și de partea din amenda care a fost achitată.

Potrivit dispozițiilor din art. 9 al 3O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contavențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Având în vedere că acțiunea este pornită de către petenta P. M., instanța va respinge cererea formulată de P. M. împotriva IPJ Bacău jud. Bacău având ca obiect transformare amendă contravențională în muncă în folosul comunității, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulată de P. M. împotriva IPJ Bacău jud. Bacău având ca obiect transformare amendă contravențională în muncă în folosul comunității, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședință publica, astăzi, 09.04.2013.

Președinte

S. V.

Grefier

M. S.

Red.Tehn.S.V.29.04.2013

..04.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3253/2013. Judecătoria BACĂU