Plângere contravenţională. Sentința nr. 1826/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1826/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 686/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1826/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S. P.
Grefier S. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU (PV.. NR._/02.07.2010 ÎNCHEIAT DE POSTUL DE POLIȚIE CORBASCA) și pe intimat M. I., având ca obiect plângere contravetionala, înlocuire amendă cu muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au loipsdit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Având în vedere că procedura este legal îndeplinită, nu s-au formulat alte cereri, s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Bacău, organul constatator IPJ BACAU – Postul Poliție Corbasca a solicitat, în contradictoriu cu contravenientul M. I., domiciliat în comuna Tătărăști, ., înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii organul constatator a arătat că contravenientul M. I., sancționat prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 02.07.2010. cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, nu are bunuri urmăribile și nu poate recupera debitul.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 391 din OG nr. 2/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin dispozițiile Legii nr. 182/2006.
Au fost anexate cererii procesul-verbal . nr._ din 02.07.2010. în original (fila 6 ds.), adresa nr. 3008/1605 bis/31.10.2012 de la Primăria . ds.).
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
Organul constatator a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisurile atașate la dosar.
Intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din 02.07.2010. încheiat de Postul de Poliție Corbasca . (fila 6 ds.), contravenientului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300. lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 58 al.1 lit.a. din OUG 23/2008 și sancționat de art. 58 al.1 din OUG 23/2008, în fapt reținându-se că la data de 01.07.2010, ora 14,30 contravenientul a fost depistat pe malul lacului de acumulare Berești –Sascut, în zona satului Rogoaza, . din specia șalău fără a fi autorizat în acest sens și nu avea permis de pescuit.
Având în vedere faptul că contravenientul nu a achitat amenda contravențională aplicată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, organul constatator a solicitat Primăriei . a procesului verbal amintit. Primăria . prin adresa nr. 3008/1605 bis/31.10.2012 (fila 7 ds.), arătând că intimatul M. I. nu are bunuri urmăribile și că debitul nu poate fi recuperat.
Verificând condițiile de admisibilitate a cererii de înlocuire a amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța constată că acestea, prevăzute de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicabil în cauză (contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite), sunt îndeplinite.
Prevederile care reglementează executarea sancțiunii amenzii în situația în care nu există posibilitatea executării silite a bunurilor contravenientului au făcut fie obiectul unui control de constituționalitate, fie al unor interpretări în condițiile unui recurs în interesul legii.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/10.12.2008 a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din OG nr. 2/2001 este neconstituțională, motivat de faptul că această condiționare de acordul contravenientului este de natură a lipsi de eficiență dispozițiile legale anterior citate, astfel că nu este necesar acordul contravenientului la înlocuirea sancțiunii.
Prin decizia nr. 7/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat că dispozițiile art. 9 alin 3 – 5 din Og 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin 1 și 2 din aceeași ordonanță se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amnezii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă pentru contravenția pentru care a fost sancționat se prevede sau nu, alternativ cu sancțiunea amenzii și sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Astfel, instanța constată că nu mai există nici un impediment legal care să împiedice executarea sancțiunii prin înlocuirea amnezii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 391 din OG nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. »
Având în vedere prevederile expuse anterior, cuantumul amenzii aplicate, instanța va dispune înlocuirea amnezii de 300 lei cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, de 25 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Bacău formulată în contradictoriu cu intimatul M. I..
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 300 de lei aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 02.07.2010, contravenientului M. I., domiciliat în ., județul Bacău, CNP_, cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durata de 25 ore.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2013.
Președinte, C. S. P. | ||
Grefier, S. M. |
SP/S.M. 05 Martie 2013
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6243/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3570/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|