Plângere contravenţională. Sentința nr. 2095/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 2095/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 17453/180/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2095

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 07.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M. L.

GREFIER: I. E.

Pe rol fiind cererea având ca obiect „ plângere contravențională ”, formulată de petentul T. O. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că la dosarul cauzei a fost depusă prin Serviciul Registratură cerere de reziliere a contractului de asistență juridică încheiat cu avocat N. D..

Instanța, având în vedere că apărătorul petentului avea obligația să comunice acestuia înștiințare pentru a formula probe în dovedirea plângerii, apreciază că nu se mai impune nici citarea acestuia, nici acordarea unui nou termen în acest sens.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra plângerii formulate de către petent.

După dezbateri, se prezintă avocat C. D. pentru petent care solicită repunerea cauzei pe rol având în vedere că exista delegație de reprezentare la dosarul cauzei.

Instanța dispune repunerea pe rol a cauzei având în vedere că s-a depus la dosarul cauzei delegație de reprezentare formulată de către apărătorul petentului, avocat C. D. .

Avocat C. D. pentru petent solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Depune de asemenea, actul de identitate al petentului, emis de autoritățile din Turcia și permis de conducere, permis de ședere în România temporar.

Instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, utilă și concludentă soluționării cauzei.

Avocat C. D. pentru petent nu are alte cereri.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat C. D. pentru petent solicită admiterea plângerii având în vedere motivele invocate în plângere, să se rețină că procesul-verbal întocmit la data de 4.12.2012 este nelegal și netemeinic, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din OG 2/2001. În plus, nu s-a identificat concret fapta pentru care s-a dispus amendarea petentului.

Solicită a se avea în vedere că procesul-verbal s-a emis unilateral asupra petentului care este cetățean turc, nu i s-a dat dreptul acestuia de a lua cunoștință.

La filele 21,22 dosar nu se identifică numărul autoturismului (fotografia 2, fila 21), se observă o coloană de mașini, dar nici pe una dintre acestea nu se regăsește numărul autoturismului. Petentul nu avea cum să efectueze o depășire, să circule cu o viteză de 100 km/h, dat fiind condițiile anterior arătate. Planșa existentă la fila 22 dosar nu are toate mențiunile.

Consideră că nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, nu i s-a asigurat acestuia dreptul de a lua cunoștință de procesul-verbal având în vedere că este cetățean turc și nu are cetățenie română.

Solicită admiterea plângerii, inclusiv înlăturarea măsurii reținerii permisului de conducere.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

La data de 18.12.2012 s-a înregistrat sub nr._ la Judecatoria B., plangerea contraventionala formulata de petentul T. O. împotriva procesului verbal de contraventie . nr._ încheiat de I. B..

Plangerea a fost legal formulata in termenul prevazut de art 31 din O.G.2/2001.

In motivarea plangerii petentul arata ca, în esență, nu a circulat cu viteza reținută în sarcina sa de agentul constatator deoarece circula în coloană și nu avea cum să circule cu viteza de 103 km/h, că fapta nu a fost suficient de bine individualizată în conținutul procesului verbal de contravenție .

Organul constatator a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea plangerii contraventionale întrucât acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale. În susținerea procesului verbal s-a depus raportul organului constatator, planșe foto, cd-ul cu înregistarea video a contravenției, buletin de verificare metrologică

Petentul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a solicitat probe .

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 04.12.2013, Inspectoratul de Poliție Județean B.-Serviciul Poliției Rutiere prin agentul său constatator a încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr_ încheiat de I. B., prin care a reținut în sarcina petentului că a condus autoturismul cu număr de înmatriculare Bc.87.KAN pe raza . dreptul Romtelecom din municipiul B., jud B., cu viteza de 103 Km/h ,viteză stabilită cu aparatul radar și înregistrată video. De asemenea, s-a reținut că petentul a efectuat manevra de depășire neregulamentară a coloanei de autovehicule peste marcajul dublu longitudinal care desparte sensurile de deplasare circulând parțial pe sens opus.

In temeiul art. 34 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța urmează a proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

La soluționarea cauzei instanța are în vedere că procesul verbal a fost întocmit cu toate elementele prevăzute de art 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Faptul

Așa cum rezultă din art 1 al OG 2/2001 dreptul contravențional prezintă un caracter de subsidiaritate în raport cu dreptul penal, în sensul că încriminările de natură contravențională vor interveni numai în măsura în care nu există o faptă penală cu același conținut. Cea mai importantă consecință a acestui mod de a vedea lucrurile este aceea că, din punct de vedere al dreptului substanțial, între dreptul penal și dreptul contravențional nu există deosebiri de natură juridică, distincția dintre cele două ramuri de drept fiind strict de natură cantitativă. Aceasta presupune că instituțiile dreptului penal substanțial și cele ale dreptului contravențional sunt identice. Aceasta este și orientarea generală actuală la nivel european. În multe dintre statele europene, contravențiile sunt o clasă de infracțiuni. Mai mult, identitatea de natură juridică dintre contravenție și infracțiune este relevată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Într-o . hotărâri ale sale, vizând garanțiile prevăzute de art 6 și art 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a stabilit, în esență, faptul că cea mai mare parte a contravențiilor aparțin materiei penale. Convenția Europeană a Drepturilor Omului este parte componentă din dreptul nostru intern de la momentul ratificării sale și se aplică cu prioritate în fața dispozițiilor legislației interne. Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune, cu privire la majoritatea contravențiilor, respectarea tuturor garanțiilor existente în materie penală.

Printre aceste garanțiile procesuale oferite de art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se numără și prezumția de nevinovăție. Din perspectiva jurisprudenței Curții în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par.2 nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, însă prin reglementarea acestora statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Așadar, trebuie analizat în fiecare caz în parte dacă modul în care operează această prezumție de legalitate a procesului-verbal nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.

Cu privire la stabilirea vitezei, și legislația în vigoare în România la acest moment stabilește această răsturnare a sarcinii probei. Astfel, potrivit disp. art. 121 din HG 1391/2006, în vigoare la data întocmirii procesului verbal de contravenție, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă, iar nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În cauză, în dovedirea celor reținute în procesul verbal de contravenție au fost depuse planșe foto care indică autoturismul cu număr de înmatriculare Bc.87.KAN pe raza . dreptul Romtelecom din municipiul B., jud B., cu viteza de 103 Km/h .Pe planșa foto depusă la dosar de intimată este arătată și viteza autoturismului condus de petent T=103Km/h. Planșele foto coroborate cu buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, fac dovada că autoturismul petentului circula cu viteza de 103 Km/h, așa cum a fost reținut prin procesul verbal contestat.

S-a invocat de către petent că nu a individualizat suficient fapta. Instanța reține că din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă toate elementele de identificare ale contravenției săvârșite de petent aceasta fiind suficient individualizată pentru ca instanța să poată verifica existența contravențiilor reținute în sarcina sa. Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, prezumție relativă care poate fi răsturnată prin dovada contrarie. Petentul nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nici nu a propus vreo probă care să facă dovada contrară celor reținute în conținutul procesului verbal de contravenție. Mai mult acesta a declarat, la încheierea procesului verbal de contravenție că nu are obiecțiuni și nici mențiuni la cele consemnate de agentul constatator în conținutul procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge plângerea ca nefondată formulată de petentul T. O. domiciliat în B., .. 9, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7.03.2013.

Președinte

M. M. L.

Grefier

I. E.

Red. M.M.L. 1.04.2013

Tehn.I.E. 5.04.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2095/2013. Judecătoria BACĂU